Nu sunt o microbistă. Ceea ce cunosc despre fotbal poate fi numit superficialitate. Însă, cazul de sâmbătă cu fotbalistul danez căzut pe stadion în plin meci, m-a marcat profund. Îl întrebam din minut în minut pe soțul meu dacă și-a revenit sau nu. Apoi, un mesaj venit pe adresa redacției în care un cititor ne scria despre cum echipa și suporterii finlandezi au reacționat, mi-a dovedit că și în zilele noastre există solidaritate, empatie transpusă în fapte și nu vorbe.
La noi atât de mult se vorbește despre solidaritate, mai ales în perioada 2020 și până acum ceva timp, când am trecut prin „grosul” pandemiei de covid. Unde îți întorceai capul sau urechea auzeai de solidaritate, fie că era vorba de cei infectați, fie de cei care au pierdut pe cineva drag sau de agricultori, care au înregistrat pierderi enorme din cauza secetei fără precedent din vara lui 2020, dar marea majoritate nu au rezonat. Căci, așa suntem noi, nu avem spiritul acesta solidar sau chiar dacă afirmăm că am fi, atunci e doar o mimare. Asta se întâmplă în momentul unor inundații și mai degrabă am spune că e o reacție sentimentală după toate știrile apărute în mass-media. Per general, suntem individualiști și egoiști.
Dacă privim retrospectiv, dacă analizăm istoria, atunci ne dăm seama că semenii noștri nu ar fi fost deportați dacă prietenul, vecinul, colegul sau chiar ruda nu îi denunța la autoritățile de atunci. O făceau pentru un avantaj mai mic sau mai mare.
În zilele noastre situația nu e mai roz. De la înalte tribuni timp de aproape 30 de ani ni s-a tot vorbit de solidaritate că apelurile au devenit deja grețoase chiar. Marea majoritatea a politicienilor sunt „pufușor pe botișor” că îndemnul la solidaritate venit din partea lor e de un cinism îngrozitor și e înțeles de către popor ca o batjocură din partea lor.
Apoi, mai e ceva, pe parcursul anilor de independență ni s-a dus vestea (cred că tot de la moldoveni) că tot ceea ce ține de Moldova e cumva de proastă calitate, că moldovenii sunt cheflii, scandalagii (Exemplu: ”Bătaie în stradă, la Târgu Ocna, provocată de elevi ai Școlii de Penitenciare” (libertatea.ro), originari din Republica Moldova ). Astfel, multora plecați peste hotare le e rușine să recunoască țara de origine. În rezultat, valorile și tradițiile ni se pierd cu riscul de a nu mai fi recuperate.
Poate mai există vreun popor asemeni nouă, dar noi am atins cote maxime la capitolul autodenigrare. Poate încercăm să ni le asumăm în mod constructiv deja, adică să fim altfel, mai curați, mai harnici, mai serioși. Cât timp ne disprețuim ca nație atât de mult, cum să fim solidari?
