Angajații Secției Cultură și Turism Ungheni împreună cu directorii caselor și căminelor culturale din raionul Ungheni continuă să culeagă informații despre obiceiuri și tradiții, despre îndeletnicirile de altădată a localnicilor și să le publice.
În acest material Maria Coșciug, directoarea Căminului cultural Măgurele, a vorbit cu Аnastasia Eni (86 de ani). Aceasta i-a descris amănunțit despre construcția unui cuptor.
„ În primul rând, alegem locul unde vom construi cuptorul și punem un strat gros de lut moale nisipos pe care se pune vatra cuptorului, care e construită din lampaci. Urmează cărămida, care e făcută într-o formă specială din scândură. Aceasta se făcea manual, din lut nisipos călcat împreună cu pleavă ca să aibă legătură şi să fie mai trainică.
Clădim un rând de lampaci, punem iarăși lut și tot așa până terminăm vatra. Înălțimea vetrei se construiește la dorința omului, de trei rânduri de lampaci sau de patru rânduri, depinde. Pe această vatră mai punem un strat de lut nisipos și moale, îl lăsăm puțin să se zvânteze. După aceasta pregătim un leaț lung din lemn, îl cioplim pe mărgini să fie rotunjor ca să putem bate bine lutul de pe vatră. După aceasta lăsăm vatra să se usuce puțin. Apoi, pregătim niște garafe de sticlă, le punem într-un sac și le batem cu un ciocan bine-bine. Sticla mărunțită o presărăm (împrăștiem) pe vatră și iarăși o batem până aceste sticluțe se prind bine în acest lut. La final vatra devine strălucitoare și netedă.
Aceste sticluțe se bat pe vatra cuptorului ca să se mențină fierbinte.
După uscarea vetrei, începem a clădi din cărămidă peretele din fundul cuptorului. Între timp pregătim cercul pentru clădirea cuptorului. Cercul se face dintr-un cerc de poloboc, îl tăiem în jumătate, jos se îndoaie capetele, iar talpa se face din lemn. Pe această formă începem a clădi cuptorul. Se clădește câte un rând de cărămidă, se lasă până se întărește primul rând și tot așa clădim până ajungem să facem gura cuptorului.
După aceasta începem a clădi hornul în sus pe unde să iasă fumul. Hornul se mai clădea din cărămizi dar se mai construia și din „loazbe” – pătrate din lut cu pleavă. Aceste „loazbe” se făceau în niște tăvăli speciale din metal în formă pătrată sau lungăreață.
Alături de horn se mai clădea și așa numitul „trihorn”, unde pe timpuri mamele noastre ne strângeau păturele hăinuțele. Iar noi copiii ne mai jucam de-a v-ați ascunselea, din trihorn pe horn și tot așa.
La gura cuptorului se mai făcea așa numitul „gurari” făcut din metal gros ca să se închidă căldura pentru a se coace pâinea, plăcintele și chiar acele oale cu sarmale și alte bucate date în cuptor la zile mari, pentru nunți, cumetrii și alte petreceri.
Alături de cuptor se mai construia și așa numita lejancă. Când se făcea focul în lejancă, fumul mergea împrejurul cuptorului, astfel se menținea permanent călduț. Lejanca și cuptorul pe timpuri servea drept dormitorul familiei și camera de joacă a copiilor. Pentru cei micuți, ca să nu cadă jos, pe marginea lejăncii se făcea un gărduț din lemn. Cei mari în loc de minge se jucau cu pernele până le ieșea penele și apoi se făcea mare tărăboi în pletele fetelor, trebuiau să se pieptene o zi până scoteau toate penele din păr. Așa era copilăria noastă, celor trecuți prin vremuri de demult”. (Informator: Anastasia Eni, 86 de ani (1936), satul Măgurele. (21 iunie 2021, Maria Coșciug).
Secția Cultură și Turism Ungheni
