Radu Șerban – demnul urmaș al întâiului nostru unificator
Potrivit hrisoavelor sale, în care se întitula „nepot al răposatului IO Basarab Voievod”, s-a vehiculat ideea că ar proveni din străvechea dinastie domnitoare a Basarabilor.
Într-o epocă zbuciumată, în care țara îi era permanent amenințată de marile puteri vecine, viitorul domn va deprinde meseria armelor chiar din copilărie, devenind cu timpul un oștean viteaz și priceput, precum și un foarte iscusit conducător de oști. În ceea ce privește cariera politică, el urcă cu rapiditate în ierarhia dregătorilor, devenind în decembrie 1594, mare paharnic, intrând, astfel, în cel dintâi sfat domnesc de orientare antiotomană al lui Mihai Viteazul, pe care-l va sluji cu credință până la moartea acestuia. De la preluarea, de către Șerban, a coroanei vrednicilor Basarabi va trece aproape un an până acesta va reuși (purtând lupte grele) să-și intre pe deplin în drepturi, așezându-se, în sfârșit, în scaunul domnesc de la Târgoviște. Datorită calităților sale excepționale cu care era înzestrat, el reușește, să asigure statului român sud-carpatin o perioadă de stabilitate politică și prosperitate economică. Având în vedere întărirea puterii centrale, a căutat să-și atragă sprijinul marilor boieri ce i s-au arătat binevoitori. Pentru a obține suportul militar și politic al boierimii mici și mijlocii, precum al slujitorilor, face numeroase danii, acordându-le, totodată, o serie de privilegii. Urmărind aceleași scopuri, se arată foarte înțelegător față de țărănimea liberă, respectându-i statutul, întărindu-i poziția și apărând-o de abuzurile marilor feudali, care aveau tendința de a o servi. De asemenea, arătându-se un domnitor cu frica lui Dumnezeu, a susținut Biserica, înzestrând mănăstirile, iar în măsura în care i-a stat în putere, a poruncit refacerea și chiar zidirea unor lăcașe sfinte.
Prin politica sa externă, Radu Șerban a urmărit menținerea neatârnării țării și o permanentă creștere a prestigiului ei. Sistemul de alianțe pe care l-a promovat a avut ca scop continuarea operei ilustrului său înaintaș Mihai Viteazul. Dușman neîmpăcat al Semilunei, el va fi unul dintre cei mai fideli adepți ai Ligii creștine, participând alături de membrii acesteia la toate campaniile ce vizau alungarea păgânilor din Europa.
Vorbind despre Radu Șerban, cronicarul Matei al Mirelor (Nota redacției: Matei al Mirelor(n. sec. XVI, Pogoniani, Epir, Grecia – d. 1624) a fost un cronicar, istoriograf, copist și egumen la mănăstirea Dealu din Țara Românească, din 1602 primind titlul de mitropolit in partibus infidelium al Mirelor Lichiei, din Asia Mică / wikipedia.org ) spunea: „Șerban era un om mintios, viteaz, bun, blând și plin de omenie, săraci și străini toți aflau loc în inima lui, țara o guverna bine…”.
Șerban Vodă a parafat cu suveranii vecini numeroase tratate care prevedeau poziții de egalitate, în vremea sa aceștia neîndrăznind să-și revendice titlu de principe al Țării Românești. Doar Gabriel Bathory, încalcă, la finele anului 1610, înțelegerea cu domnitorul de la Târgoviște, atacându-l. Radu Șerban îl învinge, în cele din urmă, pe perfidul său vecin, la 10 iulie 1611, într-o memorabilă bătălie, ce s-a derulat nu departe de Brașov. Însă la aproape două luni de la strălucita biruință obținută asupra lui Gabriel Bathory, este amenințat de o uriașă armată turco- tătară, care pătrunde în Muntenia cu un alt domnitor. În final genialul domnitor Radu Șerban este obligat să ia calea pribegiei. Refugiat în Imperiul Habsburgic, Radu Șerban continuă să lupte pentru recuperarea scaunului domnesc de la Târgoviște. Cu toate că se află departe de patrie, va reuși, prin acțiunile diplomatice și militare întreprinse, să influențeze istoria politică a Țărilor Române. Până în 1620 (anul morții sale), el participă direct la toate campaniile antiotomane organizate de Liga Creștină.
La aproape 60 de ani, dintre care 40 petrecuți cu mâna pe sabie, el se stinge din viață în martie 1620, la Viena. Sfârșitul vieții i-a fost grăbit de agravarea bolii de podagră (gută), de care suferea de mai mult timp. Această cumplită boală a contractat-o ca urmare a îndelungatei și grelei sale cariere de soldat, pusă în slujba țării și a creștinătății.
Matei Basarab – harnicul și chibzuitul domn al valahilor sud-carpatini
După părăsirea forțată, de către Radu Șerban, a scaunului voievodal de la Târgoviște, vor trece mai bine de două decenii până când se va putea discuta, din nou, despre domnii însemnate pe meleagurile românești sud-carpatine. Abia în 1632, pe tronul Țării Românești urcă, în sfârșit, un voievod ce aducea stabilitatea politică la români. Acesta era Matei, Aga din Brâncoveni, ce în tinerețe fusese căpitan în oastea lui Mihai Viteazul. Numele viitorului domnitor este pomenit, pentru prima oară, într-un hrisov din 12 februarie 1598, în care apare în rangul de postelnic, în 1611, cu funcția de paharnic, iar din 1628 cu cea de mare Aga (Nota redacției: Agă definește o demnitate militară (nume împrumutat de la turci la finele secolului al XVII-lea), fiind pentru prima oară atestat în anul 1620, în locul celui care înainte se numea căpitan de vânători)
După lupte grele și îndelungate din interiorul țării (între grupările de boieri), Matei Basarab la 15 decembrie 1632 primește un hatișerif (Nota redacției: Hatișeriful era un document emis de sultanul Imperiului Otoman sau de un înalt demnitar al imperiului. Domnii Țării Românești și Moldovei emiteau, de asemenea, hatișerifuri/ wikipedia) de recunoaștere ca domn al Țării Românești. Nefiind „os domnesc” și pentru a da un plus de autoritate cârmuirii sale, își ia numele de Basarab, de la vechea familie domnitoare a Basarabilor.
Bun gospodar, pe plan intern, Matei Basarab, reușește să rezolve unele probleme sociale, promulgând o serie de legi benefice poporului prin așa-numitul „Așezământul lui Matei Basarab” din 1633 (prevedea limitarea termenului de prescripție a celor fugiți de la boier și abolirea „năpastei” asupra contribuabililor).
Om simplu, a manifestat, totuși interes față de cultură. În acest sens, demne de amintit ar fi: înființarea tiparului, apariția de scrieri valoroase (exemplu: „Letopisețul Țării Românești”) și realizarea unor importante traduceri din slavonă (Pravila ș.a.). Vrednicul domnitor s-a evidențiat, mai ales, prin numeroasele refaceri și construcției de așezăminte religioase (Arnota, Căldărușani, Sadova, Negru Vodă, Brebu, Plumbuita ș.a.), în total 46 după unele izvoare, el fiind cel mai mare restaurator și constructor de mănăstiri pe care l-a avut neamul românesc.
Pe toate căile, neobositul principe valah a urmărit o mai bună administrare a treburilor statului, întărirea puterii centrale, siguranța internă și prosperitatea materială a supușilor săi. În ceea ce privește organizarea militară, Matei Vodă, a acordat o atenție deosebită, înzestrând-o într-o permanentă stare de veghe.
