De ce, cu bună seamă? Ce nu e cum trebuie, ce facem anapoda, de ce nimic nu iese, de ce continuăm să trăim crezând într-un viitor mai bun şi în cineva, de ce mai sperăm?
Ce nu e cum trebuie? Poate faptul că mai continuăm să trăim cu noţiunile vechi şi faţă de realitatea nouă venim cu măsurătoarea veche, nu vrem să înţelegem că lumea s-a schimbat şi nici noi nu mai suntem cei care am fost? Poate de vină e lenea noastră, indiferenţa şi incultura care se confirmă la tot pasul? Poate suntem fricoşi şi ne temem să spunem ce credem, cum înţelegem şi apreciem faptele altora? Ce-i drept, frica noastră se manifestă mai des faţă de cei care stau mai sus.
Dar suntem grosolani şi nesăbuiţi când e vorba de relaţiile cu persoanele apropiate, cunoscuţii, vecinii, colegii. Atunci nu ne zgârcim la vorbe şi la fapte nedemne.
Ce facem anapoda? Probabil, totul. Lucrăm atât cât să nu obosim. Dacă avem posibilitate, umblăm cu şmecherii, şiretlicuri, şterpelim, folosim. Uneori în genere nu dorim să facem, le reproşăm şi îi învinuim de inacţiune pe toţi, afară de noi. Aşteptăm să vină cineva şi să facă ordine în casa noastră, în curte, pe scară, în ţară. Considerăm că toţi ne sunt datori. Suntem minciunoşti, şireţi, prefăcuţi, descurcăreţi. Când e vorba de profitul nostru, suntem gata de orice, suntem gata să susţinem pe cine trebuie, să aderăm la cineva, să votăm, să semnăm, să trădăm, să renunţăm, să nu ne ţinem de cuvânt.
Imaginaţi-vă că oameni din aceştia sunt nu zece, nu o sută, ci o ţară întreagă. Întreagă sau nu, dar majoritatea absolută. De aceea azi mergem spre Apus, iar mâine, dacă ceva nu reuşeşte tot din cauza noastră, ne întoarcem spre Răsărit, mai bine zis, mergem înapoi. De aceea azi furăm, iar mâine strigăm că am fost prădaţi. De aceea azi îl credem pe cel care ne promite 1000 de lei, iar mâine vom privi slugarnic în ochii celui care ne-a promis tot atâta, dar în euro. Vom crede pentru că vrem să primim mia asta de lei, dar şi mai bine – de euro.
Cred că nu ar trebui să ne supărăm pe cei de la conducere. Ei sunt trup din trupul nostru, ei sunt ca noi. Desigur, mai deştepţi, mai şmecheri, mai dibaci, mai isteţi, mai obraznici, de aceea ei nu vorbesc de o mie de lei sau euro, ci de mii. Dacă noi am avea şansa de a câştiga atâta, de ce am fi în stare? Am refuza? Nu cred.
Dar imaginaţi-vă că majoritatea absolută ar fi oneşti şi cumsecade. În acest caz, probabil, azi n-am vrea nici la nord, nici la sud, n-am cheltui pentru confruntarea din cea mai mare piaţă a ţării, nu am ameninţa, nu am face apeluri, nu am promite, nu am făgădui, ci am trăi. Pur şi simplu, am trăi, am lucra întru binele nostru şi al ţării. Desigur, dacă noi, majoritatea absolută, am fi altfel.
