Eu refuz să mă gândesc, chiar dacă suntem la mică distanță de ceea ce se întâmplă în Ucraina, la un scenariu cu o eventuală operațiune specială militară a vreunui stat în țara noastră. Caut să rămân optimistă, să ajut cum pot, dar nu m-a ocolit întrebarea: Și dacă lucrurile ar lua o altfel de întorsătură și am fi nevoiți să fugim din calea armelor, unde ne-am duce, dar cel mai important ce am lua cu noi? Mai ales că cineva dintre apropiați m-a sfătuit să-mi fac bagajul. M-a luat o frică subită, recunosc, practic mă luase un tremurici.
Despre locul unde m-aș duce, n-aș putea spune prea multe, fiindcă toți avem prieteni și rude peste hotare, care ne-ar primi și, apoi, mai cred că în această lume mai trăiesc oameni cu inimă mare și vor întinde o mână pentru a-ți oferi ajutor și sprijin, așa cum am făcut noi cu ucrainenii.
Dar ce aș lua cu mine? E o întrebare foarte bună, pentru că îți (re) aduci aminte cât de relative sunt valorile materiale și cât de nocivă e afecțiunea față de aceste lucruri, care le-ai adunat de-a lungul vieții și te ambiționai că fără ele nu te poți descurca. Că în acele momente, adică când ești pus în situația de a fugi de urgia armelor, rămâi doar cu tine, cu emoțiile tale și cu cei dragi. Atunci îți dai seama că ar fi trebuit în viață să fi investit în emoții pozitive. Dacă ai avut grijă că în anii tăi de viață să acumulezi doar frică, resentiment, furie, vinovăție, rușine, ură – doar asta vei lua în bagajul emoțional cu care vei încerca să fugi. Povara va fi prea grea și vei fi copleșit la un moment dat și vei cădea în depresie.
Dacă însă ai avut grijă să pui accent în viața ta pe emoții ca echilibrul, acceptare, generozitate, bucurie, curaj, deschidere, atunci te vor ajuta să găsești soluții, să fii inspirat, să descoperi oameni frumoși la chip și la suflet, să faci și să primești gânduri și fapte bune.
Toate acțiunile militare masive, care lasă în urma lor orașe distruse, oameni morți pe străzi, sunt pornite de oameni frustrați, sfâșiați în adâncul lor de conflicte și răni, care răspândesc în afara personalității lor războiul din interiorul lor. Sunt pornite de cei care pun mai presus de viață orgolii, interese, ambiții. Din păcate, ei încă mai sunt printre noi și ne oferă oportunitatea de a face față unor situații deloc simple. Dar învățăm și din astfel de lecții.
Important e în această perioadă să dăm dovadă de empatie, solidaritate și măcar o dată să ne punem în pielea refugiaților și cât de puțin să încercăm să trăim sentimentele lor. Doar așa ne vom responsabiliza și vom aduce în interior pacea și acceptarea, și nu vom comenta că ei doar se panichează și că, de fapt, nimeni nu le bombardează orașele și satele.
