În zilele noastre întâlnim din ce în ce mai rar lumea de altă dată. Dacă pe vremuri existau anumite ritualuri care aveau loc săptămânal, spre exemplu, coacerea pâinii în cuptor, astăzi această frumoasă tradiție o mai regăsim în puține gospodării și atunci doar în preajma sărbătorilor pascale. Ca să ne amintim de tradițiile demult uitate de tânăra generație, am mers în satul Semeni, acolo unde în vinerea Paștelui întreaga localitate era cuprinsă de un miros plăcut de pâine coaptă pe vatră.
Pe Eugenia Buca am găsit-o lângă cuptor, cu șorțul în brâu, trezită încă dinaintea răsăritului. La primele ore ale dimineții dânsa avea deja plămădeala făcută.
Urmăriți mai jos dialogul cu această femeie purtat la gura cuptorului, până a se coace bunătățile din imagine.
— După cum se vede v-ați trezit de dimineață, aveți un anumit ritual?
— În fiecare an fac plămădeala la aceeași oră. Mă trezesc pe la ora 4, aprind focul, fiindcă aluatul trebuie să stea la cald, încălzesc apa, fac plămădeala și aștept să crească, apoi frământ și îl mai las un timp, până mai așez treburile prin jurul casei, când termin cu hrănitul păsărilor și aluatul este bun pentru a fi pus în tava.
— Păstrați ritualul de fiecare dată în vinerea Paștelui?
— Nu. Cel mai des coceam sâmbăta. Când terminam pe la ora 4 după prânz cu copturile, începeam să pregătesc mâncare și ouăle de vopsit, iar seara mergeam la biserică. Alții mai coc și joia, dar știți cum pofta e mare până duminică, iar eu, dacă locuiesc în aceeași ogradă cu copii și nepoatele, de multe ori se înfruptau până la masa de Paște. Anul acesta fac copturile de vineri, fiindcă sâmbătă se sărbătorește Bunavestire. Este pentru prima data când apuc așa sărbătoare înaintea Paștelui. Despre vremea din această zi se spune că va fi la fel și în ziua de Paște.
— Aveți o rețetă anume pentru cozonaci?
— Rețeta este diferită de fiecare dată. Pui ce ai, când ai mai multe ouă, pui mai multe, când nu ai, pui mai puține. Alții pun rahat, eu pun stafide. Iar aluatul știu cu toții cum se face. Eu nu cântăresc niciodată faina, drojdia, nu măsor nici apa, pun din ochi.
— Vă mai aduceți aminte când ați copt prima dată în cuptor?
— Prima data am copt cu mama, ea m-a învățat, o ajutam de fiecare dată, noi eram mulți copii și coceam în fiecare săptămână. Dar singură am copt la 18 ani, înainte de nuntă cu o zi. Soacra mea era la un hram și m-a trimis pe mine acasă să frământ aluatul pentru pâinea de la nuntă. Atunci a fost prima oară când am frământat o cantitate atât de mare.
— Dar cu cuptorul cum v-ați isprăvit?
— Mama mea m-a învățat cum să fac focul. După ce arde, să-l împrăștii pe vatră. Ca să văd dacă e fierbinte, mi-a spus că dacă din cărămida de pe vatră ies scântei când dau cu cociorva, atunci este înfierbântată suficient. Apoi mi-a mai spus să arunc o mână de făină în cuptor, dacă se aprinde repede, atunci este prea fierbinte, dacă se aprinde mai greu, atunci e potrivit de dat pâinea în cuptor.
— Vi s-a întâmplat și să se mai ardă copturile?
— Ca la oricare. Se mai întâmplă și la cele cu experiență, și la cele fără. Mie acum 3 ani mi s-a întâmplat. Cozonacul mi-a ieșit mai dogorit.
— Acum coaceți în cuptor doar la Paște?
— Păi, doar acum mă mai încumet. Mă dor mâinile să frământ, dar îmi dau străduința, cât voi mai trăi să pun pe masă o păscuță coaptă în vatră. În tinerețe coceam în fiecare sâmbătă. Eram 7 în familie, coceam câte 6 tave.
— Și mâncați o săptămână aceeași pâine?
— Păi, așa era atunci, acum deja pâinea de a doua zi li se pare veche. Pe atunci și după o săptămână pâinea era bună și moale.
— Și vă ajungea?
— Nu tot timpul, în ultimele zile poate mai făceam mămăligă, turte și luam la deal la lucru. Dar mai cumpăram și pe atunci pâine, era ieftină, acum banii nu mai au valoarea de altădată. Nici cu 10 lei nu prea mai ai ce lua din magazin. Dar s-au schimbat timpurile, pe unde mai bine, pe unde mai rău, dar am apucat să văd și timpurile de astăzi.
Așa am lăsat-o pe bătrâna Eugenia îngândurată la vremurile de altădată și la banii cu care putea cumpăra o pungă întreagă de produse.
