Se știe că eventual, omul pe parcursul vieții poate suferi de careva boli fiziologice, care se pot trata dacă se intervine la timp. Sunt cazuri când întârzierea se soldează cu consecințe mai grave. Cazurile morbidității fiziologice sunt multiple și cu ele trebuie să ne luptăm atât noi, cât și medicii. Este mai grav, atunci când ne îmbolnăvim de ură, invidie, concurență neloială sau stări sufletești generate de copilul din interiorul nevindecat al maturului.
În cartea psihologului german, Stefanie Stahl, se menționează: „Ce-ai zice dacă ai afla că, atunci când doi oameni se ceartă, de fapt conflictul nu e declanșat de doi adulți, cu o conștiință de sine solidă, ci de copiii aflați în fiecare din ei? Fie că avem probleme legate de încrederea în forțele proprii, fie că ne îndoim că partenerul, șeful sau noua cunoștință ne place cu adevărat sau avem adesea dificultăți în a relaționa, motivul este că avem amintiri urâte sau chiar traumatice legate de perioada copilăriei”. Se întâmplă acest lucru, atunci când ne dorim să ieșim în evidență cumva, pentru a ne demonstra ceva din orgoliu, ură sau invidie. Sunt vizibile aceste situații și atunci când ne antrenăm în ocuparea unui post de muncă, în antrenarea unei campanii electorale, într-un concurs de frumusețe sau de intelectualitate. O problemă cu care ne confruntăm astăzi este faptul că de multe ori nu ne dăm seamă cine ne este prieten cu adevărat și cine ne sunt inamicii. În cazul în care se spun unor lucruri pe nume, unii din noi reacționează ca și cum am fi răniți, chiar dacă cele enunțate sunt inofensive. Considerându-se rănite unele persoane pot da frâu liber agresivității, ceea ce nu face bine părților implicate în conflicte sterile.
Este bine să putem gândi la rece, atunci când impulsurile interioare ne domină instantaneu, de aceea e benefic să rămânem în ipostaza Eu-lui adult și pe o undă de bunătate și înțelegere să aplanăm situațiile incerte. Pentru această însă trebuie să renunțăm la tiparele care ne aduc nefericire, să avem nevoie de încredere în sine și de recunoaștere. Pentru a ne simți fericiți și armonioși, lucrarea „Vindecarea copilului interior” ne îndeamnă să ne bucurăm de viață: „Mulți oameni care sunt captivi ai mecanismelor de apărare ale copilului-umbră din el nu au curajul să se bucure de viață. Își permit, pur și simplu, prea puțin. Se afundă în muncă și în obligațiunile lor și sunt de părere că se pot bucura de viață abia după ce au terminat totul de făcut. Dar mereu este câte ceva de făcut. În consecință, acești oameni sunt convinși că nu merită să se bucure de viață și își administrează atât de strict existența, încât nu le mai rămâne loc de bucurie și sunt mereu stresați, sentimente pe care le transmit și celor din jur”.
Deci să ne bucurăm de viață, să vindecăm copilul-umbră din noi, să-i facem loc copilului-lumină pentru ca să lumineze pentru noi și pentru cei din jur.
