Încă o dată am vrut să întreb, de ce ne urâm atât de mult copiii. Îi urâm, altfel nu ar fi existat asemenea reguli la examenele de bacalaureat. Nu înțeleg și nu accept această severitatea față de copii. Aș mai putea înțelege dacă peste tot ar exista aceste reguli, de exemplu, oficialii ar fi verificați, dacă nu chiar cu detectorul de metale, apoi cu cel de minciuni.
Nu s-ar schimba nimic, dar poate nu chiar toți s-ar avânta să vină la putere. Pentru a economisi apa, să nu li se permită să meargă la toaletă – cafeaua, ceaiul te cam poartă pe drumuri. Mi-a fost greu să cred că în timpul examenelor copiilor, pentru mine sunt copii, copiii noștri – nu li se permite să meargă la toaletă, fără a ține cont de emoțiile lor. Ar fi fost necesar un certificat de la medic, precum că, din motive medicale, această necesitate poate apărea mai devreme de 3 ore. În ajunul examenelor, copiii au fost avertizați să nu țină mâna pe genunchi – cei care urmăresc imaginile de pe camerele video ar putea crede că ei copiază. Ce-i drept, copilul meu a reacționat tolerant la toate aceste proceduri și eu m-am gândit, probabil, așa și trebuie să fie, lasă din copilărie să nu se mire de nimic, să să obișnuiască cu toate.
De la camerele video și detectoarele de metal m-au sustras probleme mai importante și, din păcate, nici la soluționarea lor nu putem ajuta. Un locuitor din Costuleni ne-a povestit despre starea grea a unui consătean care mai mult de 20 de ani a trăit la o familie, a lucrat, iar când soțul și soția au decedat, el trebuia să moștenească casa, dar cuiva nu i-a plăcut și chiar rudele sale ar fi luat actele necesare pentru înregistrarea moștenirii, iar termenul expiră în luna august. Inspiră un oarecare optimism faptul că încă mai există oameni care nu sunt indiferenți, dar nu pot înțelege cum de se poate să te comporți astfel cu oamenii apropiați. Aș vrea să cred că adevărul va fi de partea oamenilor care nu sunt indiferenți.
M-a cutremurat și o altă istorie. O femeie, plângând, mi-a povestit că locuiește într-un cămin, de tânără a rămas văduvă, a crescut doi copii ai săi și trei – ai fratelui. Copiii au crescut, au plecat în lume, acum ea locuiește împreună cu tatal său care e țintuit la pat. O amărăște faptul că relațiile cu vecinii nu sunt bune și ei nu ar lăsa-o în pace. Ea nu știe ce vor de la ea, dar nu are zile bune. A apelat la poliție, însă, din spusele ei, fără niciun rezultat. Cum să trăiască mai departe, femeia nu știe…
Deși mi se pare că nu știe cum să trăiască mai departe tot poporul, pentru că atât de multă nedreptate e în jur că te minunezi cum, de ce e posibil așa ceva? Acum, s-a mai scuipat o dată în față tuturor: în capitală au avut loc două runde de alegeri și – poftim, instanța le recunoaște nevalabile. Această decizie a scos oamenii în stradă – poate anume așa au vrut autoritățile? Și nimeni nu știe ce le va veni lor, mai bine zis, Lui, în cap.
