Dar măcar miroase frumos. Este un citat care îmi vine mereu în minte atunci, când aud de caravanele de Crăciun. Este fantastic cum, atunci când ajungem în pragul sfintelor sărbători de iarnă, toți devin dintr-o dată mai buni, mai darnici, mai omenoși și încep să se gândească și la ceilalți. Adună câte ceva, alimente, haine, jucării de-ale copiilor și pornesc în căutarea așa-ziselor familii „defavorizate”, o destinație pentru milostenia lor.
Intențiile nu sunt rele, cu toții vor să ofere copiilor necăjiți un zâmbet, dar oare le este suficient acelor copii o cutie cu bomboane? Oare este suficient ca să-i căutăm doar de sărbători, pentru a ne simți noi mai buni? Cu sau fără acel dar de Crăciun, soarta acestor familii rămâne aceeași mizerie și necaz.
Poate că au ei nevoie și de acele alimente sau donații, care li se mai dau, dar totuși cea mai mare necesitate a lor rămâne nevoia de educație – iar asta nu se rezolvă cu o campanie și un cadou, oricât de multe dulciuri nu ar cuprinde. Familia respectivă are nevoie de sprijin, de îndrumare, începând de la părinți. Ei sunt cei care se complac în situație, așteaptă ajutoarele pe care le primesc în preajma sărbătorilor, se plâng, duc o viață grea, însă nu fac nimic să schimbe asta. De ce? Dintr-o dureroasă lipsă de educație. Unde e statul? Unde e societatea? Semenii noștri trăiesc în sălbăticie, iar noi stăm la câțiva kilometri de ei și ne prefacem că nu există. Copiii acei vor crește și, la rândul lor, vor crește alți copii precum sunt ei. Puțini sunt cei încurajați de părinți să învețe. Nu știu să se exprime, cred că a trăi în mizerie este o stare normală și și-o asumă. Sunt victime ale unui sistem care nu știe sau nu vrea să îi integreze. Sunt victimele noastre, ale celor care ne uităm nepăsători cum niște copii nu au șansa de a fi parte a unui grup, nu au șansa de a învăța să se comporte. În tot acest timp, părinții lor continuă să facă alți și alți copii. Tot din lipsa educației, din lipsa cunoașterii. La fel ca și cei care i-au crescut pe ei, efectiv nu știu că viața pe care o duc ei nu e una normală. Nu e normal să nu ai ce să le pui celor șapte copii pe masă, dar să te pregătești pentru sosirea celui de-al optulea.
Domnilor politicieni, demnitari și șefi de instituții, care umblați în preajma sărbătorilor și postați poze cu familii amărâte, voi cunoașteți aceste situații? Aștept cu nerăbdare, din partea dumneavoastră, un program dedicat acestor oameni, unul care să poată fi pus în practică, elaborat de specialiști și cu rezultate în viitor. Eu voi scrie cu drag despre caravanele de Crăciun, dar aș vrea să nu mai fie nevoie. Vreau să dezvoltați strategii prin care acești oameni să se integreze în societate, să învețe că a mânca e un lucru normal și necesar în fiecare zi, că spălatul e obligatoriu și că acești copii trebuie educați, nu chinuiți.
