Aerul rece te tăia la oase. Era sfârșit de noiembrie, ploua, de parcă vara își da odată cu ploaia ultima suflare. Din cauza norilor plumburii nu se vedea urmă de om pe stradă. Stâlpi de ploaie rece cădeau vertical pe drumul plin de noroi care era lipicios și se ținea de picioare. Andrian, un tânăr de douăzeci și șase de ani, cu greu înfrunta drumul. A ajuns în satul Vulpești din raionul Cimișlia. Și-a lăsat mașina la strada centrală, a înțeles că nu va putea merge cu ea pe strada fără asfalt plină de noroi.
Andrian era stabilit cu traiul în România, acolo a terminat universitatea tehnică, specialitatea de inginer tehnolog. Se aranjase la o fabrică de panificație, ca inginer avea un salariu bun, dar și prieteni își făcuse aici. El s-a născut în Moldova, în satul Vîlcele de la nordul Republicii, într-o familie de oameni simpli. De când se știe, a avut două mame: bunica care l-a crescut, el o numea mămuca, mama, pe bunel îl numea tătuca. Toți îl iubeau, dar el de mic îi invidia pe copiii care aveau tată. Privea la copiii care erau cu el la grădiniță, cum seara veneau deseori tații lor și îi luau acasă, ori de la școală și el deseori ascundea lacrimile, venea acasă trist și întreba: unde mamă este tatăl meu? Dar niciuna nici alta nu-i răspundeau la întrebarea lui.
Avea un prieten în mahala, Ionuț, al cărui tată lucra șofer și foarte des își plimba fiul cu camionul ori se juca cu el fotbal, Andrian îl invidia, privea și se gândea: voi crește eu mare, îmi voi găsi tatăl și am să fiu și eu mândru.
Andrian a căutat un detectiv cu care a încheiat contract ca să-i găsească tatăl. Detectivul a găsit în actul de naștere de la spitalul raional că Vera Stamati, mama lui Andrian, a născut un băiat. Era din satul Vîlcele, raionul Edineț și întâmplător era scris pe o margine de foaie: Patrașcu Ion, satul Negrea, raionul Cimișlia.
Detectivului nu-i venea a crede de norocul care l-a pălit. De aici el începu să-l caute pe Patrașcu Ion. Multe zile a tot căutat, a fost în satul Negrea, unde i-au spus că Patrașcu Ion nu mai este cu numele Ion, el este preot, a terminat facultatea de teologie din Sibiu, România. Patrașcu Ion se afla la sudul Moldovei în satul Vulpești. Lucra preot, când l-au botezat ca preot i-au pus numele Zaharia.
Detectivul Victor Ignat a aflat numărul telefonului preotului Zaharia și s-a deplasat în satul Vulpești.
S-a întâlnit cu preotul la biserică. Zaharia era un preot foarte frumos, înalt, cu un păr bogat negru, avea o barbă lungă presărată cu fire albe. Victor l-a privit, a cunoscut trăsăturile chipului lui Andrian. În biserică se afla preoteasa, era nedespărțită de preot, îl temea de toate femeile, despre aceasta mergeau povești prin sat. La Vulpești erau două biserici, satul era mare, din acest motiv unele femei de răul ei se duceau la cealaltă biserică, cu toate că era în alt capăt de sat.
Preoteasa purta numele Aglaia, era o femeie înaltă, frumoasă, dar avea o privire rece, nu degeaba femeile din sat se temeau de dânsa.
Când venise detectivul Victor, preoteasa era cu urechea pe dânșii să vadă cine este acel om necunoscut și ce vrea.
În casa lor totul era așa cum dicta ea, Zaharia în toate îi dădea ascultare, altfel era mare gălăgie. Zaharia avea trei fete, nu avea nici un băiat, a auzit de la detectiv că îl caută fiul său, el tare s-a mirat, nu a știut că Vera rămăsese însărcinată și tare voia să-și vadă fiul.
Victor i-a spus că are un băiat care e copia lui, înalt, cu părul bogat negru, foarte frumos, are studii superioare și lucrează tehnolog în România la o fabrică de panificație.
Zaharia se bucurase nespus, și a cerut să-i dea telefonul lui Andrian.
După ce a plecat Victor, preotul se plimba prin biserică, visa la întâlnirea cu fiul său. El chiar atunci l-a sunat pe Andrian, spunându-i să vină peste două zile să se întâlnească. A lămurit cum să-i găsească casa.
Aglaia a auzit totul și s-a pregătit în felul ei de întâlnirea cu fiul lui Zaharia.
Intrând în casă, a tunat și a fulgerat, spunându-i: „Ce îți trebuie să te întâlnești cu fiul tău? Ești sigur că este feciorul tău? Ce îi trebuie lui de la tine, ce vrea? Tu știi că satul va auzi și vei avea de toate, unii oameni din sat vor transmite la cei de la Mitropolia Moldovei că ai copil abandonat din tinerețe”.
Preotul a stat puțin în casă și, făcîndui-se rău de la țipetele Aglaei, a ieșit afară.
Noaptea se lăsase peste sat, aerul rece și curat parcă îi dădea sănătate.
El își aminti de vara cea fericită petrecută în satul Vîlcele cu fata care toată viața a rămas în inima lui.
Tata preotului Zaharia a fost dascăl la biserica din sat. Preotul Panteleimon avea cinci băieți și o fată. Aglaia era fiica lui Panteleimon, ea din școală era îndrăgostită de Ion. Era o fată alintată și capricioasă, toți în casă îi îndeplineau toate capriciile. Ion, după ce a terminat facultatea de teologie, trebuia să se căsătorească ca să fie hirotonisit preot. Tatăl lui Ion, fiind credincios preotului Panteleimon, l-a sfătuit pe feciorul său să se căsătorească cu Aglaia. Ion sunase la verișorul lui Victor, din satul Vâlcele, și întrebă de Vera, trecuse de când nu s-au întâlnit patru ani. Verișorul îi spuse simplu: „Vera, îmi pare, s-a căsătorit, a născut un băiat”.
Zaharia l-a ascultat, s-a întristat și peste câteva săptămâni s-a căsătorit cu Aglaia.
Viața era grea cu Aglaia, nu era zi să nu fie ceartă, nimic nu era pe placul ei, putea să găsească o femeie s-o ajute la lucru prin casă, dar nu voia nici o femeie să-i treacă pragul, se temea să nu se uite la preot.
Acum, auzind că va veni feciorul preotului, s-a pierdut în gânduri grele: dacă după ce vine feciorul, va veni și mama lui, ce va fi atunci?
Mai sunt două zile până când va veni băiatul și ea se gândea cum să scape de el.
A doua zi Aglaia s-a dus în centrul raional la magazinul de uz casnic și a procurat un topor, l-a învelit bine să nu să se vadă ce are, a venit acasă și l-a ascuns.
Toată ziua s-a zbuciumat de gânduri, se ducea pe lângă preot și îl întreba de băiat, de mama băiatului, ce a fost între ei, cum o chema pe mama băiatului, dacă a iubit-o ori nu.
A doua zi, când stătuse ploaia, pe la ora opt seara a luat toporul și s-a pornit în întâmpinarea băiatului. El era aproape de biserică. Aglaia, văzându-l, s-a ferit într-o parte, pe urmă s-a întors și pe la spate l-a lovit cu toată puterea cu toporul în cap.
Andrian a gemut tare și a căzut jos. Aglaia s-a uitat prin jur, convingându-se că a lovit băiatul mortal și nu a văzut-o nimeni, l-a târât până lângă râpa de pe marginea drumului, l-a aruncat și s-a pornit liniștită spre casă.
A doua zi pe la cinci dimineața procurorul Daniel Nebunu a fost chemat la satul Vulpești, seară a fost comisă o crimă gravă, în râpa de pe marginea drumului a fost găsit un tânăr cu toporul înfipt în cap.
Imediat a luat cu el grupa operativă, inspectorul de pe sector, medicul legist și s-a deplasat la Vulpești.
Ajungând la locul crimei și privind la cadavrul din râpă, s-a îngrozit, așa crimă monstruoasă el nu a întâlnit de mult timp, în râpă se afla cadavrul unui tânăr frumos, elegant, cu haine scumpe și cu toporul înfipt în cap.
Imediat se adunase lumea din mahala, Daniel îi întreba dacă cunosc tânărul, toți au răspuns că tânărul nu este din satul Vulpești și nu-l cunosc.
În timpul acesta a sunat telefonul tânărului. Daniel luase telefonul și a răspuns, un glas de bărbat îl întreba unde se află, de ce aseară nu a mai ajuns la dânsul.
Va urma
