Ştim ca nimeni altul să creăm probleme. Uneori mă gândesc, unde am fi fost dacă am fi ştiut a orienta energia noastră la crearea a ceva bun. Însă noi… De exemplu, în parlament partidele de opoziţie luptă cu colegii lor de la guvernare pentru putere. Dar ei nu propun soluţii judicioase pentru probleme, chestiuni, demonstrându-şi astfel capacităţile. Dimpotrivă, ele numaidecât vor propune ceva diametral opus. Dumnezeu cu ei, de nu s-ar juca cu sentimentele oamenilor, nu i-ar aţâţa, nu i-ar învrăjbi şi nu le-ar crea probleme în plus.
Sunt destule probleme şi din partea partidelor de guvernământ. Împărţirea sferelor de influenţă care are loc în permanenţă nu contribuie la schimbări în bine, dimpotrivă, duce la înlocuirea politicienilor şi trecerea dintr-o parte în alta a ministerelor şi instituţiilor din teritoriu. Parcă mai ieri lumina culoarea verde, când colo, totul în jur s-a înălbăstrit sau invers. Unui conducător „azuriu” dă-i numai din cei „azurii”, unuia „verde” – verzi, celui „albastru” – albaştri. Acum în raionul Ungheni, se zice, are loc schimbarea respectivă a culorilor. Dacă ţinem cont de faptul că actualii guvernanţi, afară de albăstrimea, azurimea şi verzimea lor, deseori nu au cunoştinţele necesare într-un domeniu sau altul, ei nici nu reuşesc că se acomodeze la locul nou că deja trebuie să elibereze fotoliul sau să-şi schimbe culoarea. Câţi din aceşti vopsiţi şi răsvopsiţi avem prin părţile noastre! Cel mai rău e că unii, afară de aceste divorţuri colorate şi probleme suplimentare, nu se aleg cu nimic.
Şi dacă creatorii sus-puşi dau naştere unor probleme de talie republicană, cei de pe loc clădesc ceva mai mărunţel, caută, născocesc cui să-i mai facă necazuri. Iar atunci când se mai scrie ceva în ziar, cu excepţia odelor, gata, ai sfeclit-o. Ce mai contează că în articol n-a răsunat niciun nume, nicio instituţie concretă – noi nu putem să divulgăm numele escrocului, birocratului, linguşitorului, fiindcă vom fi purtaţi prin judecăţi, deoarece creatorii veşnici de probleme nu au uitat să inventeze legea respectivă.
Şi iată că, deşi în articol nu este indicat creatorul concret de probleme, el tot atunci – ştie pisica a cui oală a smântânit-o – îl va căuta pe cel care putea fi „vinovat” de apariţia materialului din ziar. El va începe să iscodească unde învaţă sau lucrează copiii angajaţilor ziarului, iar la unii şi nepoţii şi din care parte ar fi putut bate vântul. El nu se va strădui să soluţioneze problema născută de el, ci va crea alta nouă, ca să ştim noi altă dată.
