Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a trecut peste 2000 în Republica Moldova. Astăzi, au fost confirmate în condiții de laborator alte 115 cazuri după procesarea a 594 de probe. Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a precizat, după ședința de la centrul Unic de Comandă că un caz nou este de import din Marea Britanie, iar restul sunt cu transmitere locală.
Regiunea din stânga Nistrului – 22, Chișinău – 21, Edineț – 12, Soroca – 9, Glodeni – 8, Bălți și Ștefan Vodă – 7, Dondușeni, Sângerei – 5, Căușeni, Florești – 4, Criuleni, Fălești, Râșcani – 2, Cantemir, Orhei, Strășeni, Ialoveni – 1 caz, a informat ministrul Sănătății.
Astfel, numărul persoanelor testate pozitiv cu COVID-19 a ajuns la 2.049, inclusiv cele 135 de persoane care au fost diagnosticate în baza criteriilor clinico-epidemilogice de către medicul de familie.
Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a informat că în următoarele două zile și aceste persoane vor fi testate în condiții de laborator pentru a verifica cum se implementează această procedură de diagnosticare.
„Reieșind din capacitățile pe care le avem actualmente, avem și teste suficiente, reieșind din posibilitățile de laborator, pentru că extindem și rețeaua de laboratoare, ne-am propus ca la etapa respectivă acele 135 de cazuri care au fost diagnosticate în baza criteriilor clinico-epitemiologice să fie supuse procedurii de testare de laborator ca să vedem, totodată, cum se implementează această procedură de diagnosticare”, a menționat Viorica Dumbrăveanu.
Premierul Ion Chicu, a reiterat, la rândul său, îndemnul către oameni să respecte restricțiile impuse de Comisia Situații Excepționale, să stea izolați acasă de sărbătorile de Paști și să evite deplasările.
De la declanșarea pandemiei de COVID-19, în Republica Moldova 44 de persoane au decedat, iar 171 au fost tratate.