Circa două sute de cauze penale care vizează frauda bancară au fost deschise pe parcursul ultimilor ani. În instanța de judecată au fost expediate 28 de cauze penale. Opt dintre acestea vizează agenți economici, iar restul persoane fizice. Din dosarele penale diferite justiției, în opt s-au pronunțat sentințe de condamnare. Informațiile au fost prezentate de către Ruslan Popov, adjunctul procurorului general, la ședința Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, care a audiat raportul intermediar al PG privind investigarea devalizării sistemului bancar, transmite IPN.
„Aceste aproximativ două sute de cauze penale care vizează frauda bancară instrumentează faptele de devalizare a sistemului bancar național începând cu anul 2009 și până în 2014. Acestea au vizat în fond cele trei bănci, și anume Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Unele dintre aceste cauze penale au fost conexate la cauza de bază, altele s-au investigat separat”, susține procurorul.
Ruslan Popov a precizat că aceste cauze penale se referă la diferite componente ale fraudei, printre care escrocherii, dobândirea creditelor prin înșelăciune, încălcarea regulilor de creditare, evaziuni fiscale, gestionarea defectuoasă și frauduloasă a băncii, obstrucționarea supravegherii bancare etc. „Schema infracțiunii este una banal de simplă. Toți banii, în perioada 2009-2014, aproximativ cinci ani de zile, au fost sustrași prin oferirea abuzivă de credite neperformante. Rulajul total al acestor credite reprezintă aproximativ 42 de miliarde, dintre care 13,5 miliarde de lei au fost sustrași, adică nu au fost restituiți”, a notat adjunctul procurorului general.
Adjunctul procurorului general a mai spus că Guvernul urmează să achite Băncii Naționale (în baza garanțiilor transformate în datorie de stat) peste 22 de miliarde de lei, pentru că se ia în calcul și dobânda. Până în prezent, în total au fost recuperați peste 2,3 miliarde de lei din fraudă. Din iunie 2019 și până în prezent, au fost puse sechestre pe bunuri în valoare de peste 1,2 miliarde de lei. La data de 31 ianuarie 2020, datoria celor trei bănci în proces de lichidare față de bugetul de stat era de peste 11,7 miliarde de lei.
În cadrul urmării penale a fraudei bancare se investighează mai multe grupuri de interese economice, printre care „grupul Gacikevici” (cauza penală a fost expediată în instanța de judecată și se află în proces de examinare), „grupul Șor” (în una din cauze există sentința primei instanțe, dosarul aflându-se pe rol în instanța de apel). Adjunctul procurorului general a mai menționat „grupul Platon” și „grupul Filat” (cauze în care există sentințe de condamnare), dar și „grupul Plahotniuc” (cauza fiind la etapa de urmărire penală).
Ruslan Popov a mai spus că sunt cercetate peste cinci mii de tranzacții financiar-bancare, care impun formarea mai multor comisii rogatorii. Organul de urmărire penală a înaintat 26 de cereri de comisii rogatorii, dintre care până în prezent au fost executate doar opt. Cererile vizează state ca Letonia, SUA, Federația Rusă, Elveția, Austria, Monaco, Cipru, Cehia etc.