Lucian Blaga așa spunea „Veșnicia s-a născut la sat…” , dar și însuși timpul, libertatea, umanitatea. Acolo, la sat, oamenii judecau altfel lucrurile, respectând obiceiuri străvechi și tradiții, dar punând pe primul loc omul, apoi pământul…Voit se bucura și de ploaie, și de zăpadă, și de soare, și de vânt…
Toate capriciile naturii pentru ei erau binecuvântări, daruri de la Dumnezeu. Însă odată cu colectivizarea forțară, în satele dintre Prut și Nistru treptat, treptat s-a dezrădăcinat cele scrise mai sus. Apare sloganul, nu pe loc gol, „La colhoz pe dealul mare, cine fură acela are”. Era rușinos pentru țăranul basarabean, dar devine normalitate între timp.
De la independență încoace, cu părere de rău, satul moare. Moare încet, dar sigur. Cetățeanul rural a rămas cu problemele de unul singur. Lipsa locurilor de muncă, salariile mici și migrația în masă agravează zilnic starea demografică a R. Moldova. Numai între cele 2 recensământe (de la 2004 și 2014) au dispărut fizic peste 150 de sate.
Case prin care bate vântul, „Luminițele” de cărți de mult au dispărut, multe școli de asemenea. Anume din cauza pandemiei blestemate, o parte din copii hoinăresc pe străzile pustii ale satelor. Cernoziomul, toată bogăția țăranului nostru, stă încă suferind de pe urma experimentelor cu pesticide și „îngrășăminte”. Câmpii întregi deseori nelucrate, crăpate de sete, bătute de vânt… Pe când cei care au mai multă piatră decât pământ, au o economie mult mai dezvoltată, cu o industrializare și tehnologizare tot mai înaltă. Țăranii noștri tineri o iau fuga peste mări și țări în căutarea „fericirii”, se zbat pentru a da un suflu nou celor care mai sunt acasă, o suflare de vânt occidentală.
„Te mai întorci acasă în Moldova?” – întrebare ordinară pusă celor, care mai vin în vacanță, sau de mai multe ori din motive impuse de viață. Răspunsul: „Ce să faci în sărăcia asta de aici?”. Cei plecați în timp, săvârșind etapa a II-a de luare a copiilor, intră în a treia etapă, când de mai multe ori își iau și părinții. Iată câteva aspecte cum veșnicia moare în satele noastre.
Nu e vina lor, nici a părinților, bunicilor, ci a celor aleși timp de 30 de ani, în care din naivitate am avut încredere în ei. Cărora niciodată nu le-a păsat de durerea celor rămași, de despărțiri de frate, soră, copii etc. Cu atât mai mult, cei de la vârful puterii își mai permit (după educația lor) să denigreze diaspora noastră. Dar nu-și permit să faciliteze întoarcerea celor plecați.
Voi, cei tineri, sunteți prezentul și viitorul acestui pământ, unic în lume, luptați pentru schimbare, pentru vatra strămoșească, pentru colindul de iarnă învățat de la bunici, pentru cozonacul de Paște copt de mama, pentru pământul frământat cu sângele și oasele strămoșilor noștri… Celor plecați peste hotare, reveniți totuși, pentru a putea reînvia veșnicia care moare în satele noastre.
