Vă mai amintiţi povestea populară – „Păcală argat la popa”? Vă mai amintiţi cât de ingenios glumea pe seama popei argatul care în afară de cămaşă şi o pereche de opinci nu avea nimic la sufletul lui? O poveste, în care atât de reuşit se îmbină înţelepciunea populară, este prezentată imaginea reală a puterii popei şi libertatea de exprimare a argatului şmecher.
Mi-am amintit de aceste momente când au apărut unele ecouri după publicarea unor materiale în ziar.
Cică, cumva şi nu ştiu pentru ce, cuiva i-am pătat imaginea şi, pur şi simplu, i-am stricat dispoziţia. În plus, după toate cele scrise, cică, mai sunt şi supăraţi pe noi. De ce oare? Nu am fost imparţiali sau poate totuşi am scos în evidenţă ceea ce doare şi am indicat direct unde au greşit şi s-au folosit de poziţia socială pentru a şi-o aranja pe cea materială? Cât de bine se potrivesc acum, ca niciodată, vorbele lui Păcală: cine se supără, i se taie nasul şi o ureche.
Gluma e glumă, dar dacă ar fi la modul serios, oare câţi şefuleţi, funcţionari şi demnitari ar rămâne fără nas şi numai cu o ureche? Cred că foarte mulţi. În ţara noastră, totul e bine şi frumos, până când ziariştii nu scot în vileag o problemă. Până atunci, toţi se fac a nu vedea, a nu auzi, iar dacă văd, trec pe alături ca şi cum ceea ce se întâmplă e un lucru firesc, e o nimica toată. Cică, şefii de aceea sunt şefi, ca să facă tot ceea ce le trăsneşte prin cap, fără ca să se gândească la careva consecinţe. Şi dacă în poveste Păcală doar glumea pe seama popei, la noi, lucrurile sunt pe cât de reale, pe atât de adevărate.
Stimaţi şefi supărăcioşi, oare noi am fost cei care am promis că peste o săptămână vom repara un podeț oarecare, dar a trecut anul şi el stă tot așa neclintit? Oare noi am instalat greşit indicatoarele rutiere, fără ca cineva anume să consulte regulamentul rutier? Oare, nu tot vouă v-a venit ideea genială să faceţi publicitate partidului pe banii publici sau să îi oferiţi un locuşor călduţ finului de cununie?
Nu ştiu de ce, dar toţi cei care cu patru ani în urmă şi-au meritat un post într-o structură statală, datorită faptului că au slujit bine în campania electorală partidului, devin supărăcioşi, sensibili şi nu mai au mult şi se transformă în popa din poveste. Cică, nu avem dreptul să îi criticăm, chiar şi atunci când greşesc şi fac aceasta intenţionat. În schimb, nimeni nu îşi pune întrebarea, oare supărarea lor nu este cumva o slăbiciune? Doar un om puternic şi corect va încerca să se schimbe, pentru că la îndemâna lui sunt toate posibilităţile pentru a-şi remodela orgoliul, deseori, nejustificat.
