Acum 5 ani de zile, proaspăt ieșită de pe băncile liceului, mă avântam să îmbrățișez meseria de jurnalist. Pentru că îmi plăcea ceea ce vedeam la televizor și pentru că rudele și vecinii îmi spuneau că am stofă, fiind mereu curioasă de tot ce se întâmplă în jurul meu. Astăzi, fiind o jurnalistă cu acte în regulă, îmi amintesc de avertismentele mamei mele, înainte să aplic la specializarea mult visată: „Ziariștii nu sunt văzuți cu ochi buni, cu profesia asta îți faci mai mult dușmani decât prieteni”.
Atunci, am râs, cu lipsa de grijă specifică unui tânăr entuziast, lipsit de experiența vieții. Era imposibil să nu fie iubiţi ziariştii, care mie mereu mi se păruseră nişte zei!
Ei bine, am înțeles mai târziu cât de mulți sunt cei care nu ne suportă, cărora cică le-am sta în coaste. Care ar fi gata să spună că nu suntem corecți și nici echidistanți, pentru simplul fapt că le-am lezat imaginea într-un material critic. Recent m-am ales și eu cu niște „observații”, cum le-aș putea să le numesc, sau sfaturi, cum au vrut ei să pară, că lumea asta este sătulă deja de atâta critică și răutate și că de ce am avea noi, jurnaliștii, tendința de a arăta doar lucrurile rele, chiar nu suntem și noi capabili să apreciem cele bune care se fac în localitate, de ce să vedem mereu doar partea goală a paharului. Preț de câteva secunde am rămas îngândurată, să fi avut oare mințile astea luminate dreptate și poate că într-adevăr noi, jurnaliştii, suntem vinovaţi pentru tot ce nu merge în ţara asta? Pentru că arătăm cu degetul la mârşăviile şi prostiile făcute de instituţiile statului, ne băgăm nasul în treburile lor, îi incomodăm cu întrebările noastre, dăm năvală cu microfoanele peste mai marii conducători, distrăgându-le atenţia de la treburile statului… Poate dacă n-am fi noi, ziariştii, atât de băgăreţi, de curioși şi de insistenți şi n-am căuta cu tot dinadinsul negru sub unghie, oare n-ar fi minunat traiul în Moldova? Fără stres pentru popor, fără nervi pentru conducători, fără imagine negativă în afara ţării. Mai pe scurt, o viaţă ca o floare! Cred că doar atunci când le vom bate și noi din palme vom fi apreciați pentru munca, efortul și dedicația de care dăm dovadă, până atunci nu rămânem decât niște creatori de probleme.
