În acest an am participat la a treia ediție a Școlii de vară „Jurnaliștii pentru diversitate și incluziune”. Am primit și la celelalte două ediții invitație, doar că din varii motive nu am putut ajunge. În acest an a fost despre cum abordăm în materiale persoanele cu boli rare, cele cu risc sporit de a fi discriminate în societatea noastră.
În a doua zi am fost antrenați într-un joc. Un joc care m-a lăsat fără cuvinte, un joc care timp de câteva minute a devenit realitatea care mi-a dat un pumn în plex. Acest lucru m-a făcut mult să meditez cât de greu e să treacă aceste persoane peste discriminare, peste stereotipuri, peste sisteme, peste semeni.
Lumea în care trăim este marcată de un ritm rapid și de preocupările cotidiene, este ușor să ne pierdem în propria noastră realitate și să nu mai vedem nimic din ce se petrece în jurul nostru. Toți își doresc o societate empatică și mai înțelegătoare, dar puțini încearcă să o facă. Pun pariu că dacă ne-am imagina mulți dintre noi măcar pentru cinci minute cum este să trăim în locul altora, să simțim viața lor din interior, lucrurile s-ar schimba și ar fi în bine.
Să începem cu cineva care se confruntă cu probleme locomotorii. Într-o dimineață obișnuită, această persoană se trezește și se pregătește să meargă, să zicem la o banală plimbare, dar se pomenește că nu are cum fără ajutorul cuiva să iasă din scara blocului, pentru că nu e construit pentru a-i oferi accesibilitate. În consecință, trebuie să stea în cei patru pereți ai apartamentului. Lista poate continua, fiindcă multe dintre clădirile de la noi din țară nu au sau dacă au acele rampe acestea nu sunt construite după necesitățile lor, dar după standardul de „lasă să fie, că așa ni se cere”. Astfel, obstacolele de zi cu zi, de la lipsa rampelor de acces la dificultățile întâmpinate în locuri publice, sunt constante și adesea frustrante. Cu toate acestea, ea găsește puterea de a zâmbi și de a persevera, demonstrând o curaj nebănuit în fața dificultăților.
Apoi, ne putem imagina în locul unei persoane cu o boală rară. Fiecare zi este marcată de un drum complex, plin de incertitudini și tratamente medicale dificile. Viața lor este adesea o căutare continuă a soluțiilor și a suportului într-o lume care nu înțelege întotdeauna specificul lor. Totuși, această persoană găsește resurse interioare imense și se sprijină pe comunități de suport care îi oferă o rază de speranță în momentele dificile.
Să ne gândim acum la cineva care suferă de depresie. Lupta sa începe de multe ori în intimitatea propriei minți, unde fiecare zi devine o provocare pentru a găsi motivație și energie. Înfruntând stigmatizarea și neînțelegerea, ea navighează printr-o lume care pare să fie mai puțin prietenoasă. Dar, în ciuda acestei bătălii interioare, găsește puterea în sprijinul celor dragi și în micile victorii de zi cu zi.
Imaginează-ți acum o persoană vârstnică care trăiește singură. Fiecare zi aduce cu sine nu doar provocări fizice, ci și o profundă stare de izolare. Menținerea unei vieți active și pline de sens este o provocare constantă, dar ea găsește bucurie în amintirile trecutului și în micile plăceri care își aduc alinare. Sprijinul din partea oamenilor și al serviciilor de asistență devine esențial în această etapă a vieții.
În sfârșit, să ne imaginăm o persoană cu nevoi speciale de învățare. Fiecare zi la școală sau la locul de muncă este un test de adaptabilitate și creativitate. Provocările pe care le întâmpină necesită strategii speciale și suport suplimentar, dar găsește motivație în realizările sale și în progresul făcut în ciuda dificultăților.
Aceste cinci perspective diferite ne oferă o lecție importantă despre empatie și înțelegere. Într-o societate diversă, fiecare dintre noi are propriile sale lupte și victorii. În loc să ne concentrăm exclusiv pe experiențele noastre, este esențial să ne imaginăm și să înțelegem realitatea altora. Acest exercițiu de empatie nu doar că ne îmbogățește perspectiva, dar contribuie și la construirea unei comunități mai incluzive și mai solidare.
În final, să ne amintim că, în ciuda diversității experiențelor, avem cu toții nevoie de compasiune și sprijin. Prin înțelegerea și aprecierea diferențelor, putem crea o lume în care fiecare persoană se simte recunoscută și valorificată. Aceasta este lecția esențială pe care o putem învăța când ne punem în locul altora.
