Aș vrea să cred că toate aceste dispoziții referitoare la măsurile de siguranță în timpul pandemiei nu vor afecta prea mult copiii. Ar fi bine dacă ei ar trata toate acestea ca pe un joc. Dar, în același timp, mă îngrijorează dacă respectarea distanței sociale va afecta caracterul și comportamentul lor. Devenind maturi nu vor evita comunicarea cu colegii lor, cu cunoscuții? Pentru că și noi, părinții lor, avem deja niște schimbări în psihic. Cu înfiorare îmi amintesc de primele trei luni când copiii au stau acasă, dar eu oricum tremuram că se vor infecta, se vor îmbolnăvi. Și acum mi-e frică de asta. A devenit un obicei să te îndepărtezi de cei care merg spre tine, să uiți că porți mască. Uitați-vă ce se întâmplă cu părinții noștri, aceștia continuă să meargă cu mască pe stradă chiar acolo unde nu este nimeni. Cât de dăunător este e altă vorbă, dar că ei se tem e cu totul altceva. Cu frică, cred, vor trăi până la sfârșitul zilelor.
Va fi bine dacă lecțiile pandemiei vor trece fără urmări pentru copii, dar dacă nu? Nu știu încă ce se face la școală, dacă profesorii nu-i cicălesc, dar părinții – judec după mine – o fac cu siguranță. Du-te și-ți spală mâinile. Te-ai spălat pe mâini cu săpun? Nu-ți este nasul înfundat? Te doare gâtul? Prietenii nu au guturai? Cred că părinții mă vor înțelege. Probabil e la fel și la școală. Din fericire, copiii nu au fost încă obligați să poarte măști, cu toate acestea, nu îi putem invidia pe profesori. Cum să vorbești mai multe lecții cu gura acoperită de mască, cum să respiri? Deși suntem mai îngrijorați de întrebarea cum vom trăi în viitor, ce urmează?
