Se cunoaște că oamenii când sunt deschiși pentru comunicare pot soluționa multe probleme, pot exclude unele interpretări, dar atunci când sunt distanți, orgolioși și pretind că au dreptate în tot și în toate apar divergențe și uneori chiar sar scântei.
Suntem tare caraghioși atunci când ne certăm. Semănăm cu niște cocoși. Întotdeauna ne certăm din orgoliu, de frică, din frica de a nu pierde, chiar dacă cearta este una banală. Sunt însă și cazuri când două părți se ceartă și una din ele să aibă perfectă dreptate, dar inamicul nu vrea să accepte adevărul. Pentru a ieși învingător acesta pune în aplicare metode și tertipuri de tot felul, demonstrând că el și numai el are dreptate. În lucrarea „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, scrisă de regizoarea de teatru Chris Simion din România, se spune: „Mizeria, scârba, urâtul, minciuna, ipocrizia, duplicitatea, boala sufletului, tot ce este mai groaznic, mai meschin, mai cumplit ne îndreaptă spre nimic. Când urâtul te încolăcește, nu mai ai discernământ. Urâtul convinge ușor, domină profund și se întinde în ființa umană ca un cancer. Urâtul apare ca o tumoare a spiritului, ca un mucegai, care miroase rău și al cărui miros nu poți să-l mai suporți pentru că te înspăimântă. Dacă ești corect și cu bun simț nimeni nu poate să curețe crinul din tine, căci nimeni în afara ta nu-i cunoaște rădăcinile”.
Gândurile urâte s-ar putea să fie împrăștiate nu doar cu voce tare, dar și atunci când se tace și ele sunt urzite cumva nefiind neafișate, despre care mai apoi faptele vorbesc.
De regulă tot ce ni ce întâmplă frumos, urât, divin, diabolic, toate pornesc de la gând, de la idee pentru ca mai apoi să se transforme în fapte. Din păcate viața nu îți dă nimic înapoi. Ceea ce faci rămâne făcut. Nu poți să ștergi, nu poți să te întorci să schimbi, să îl pui pe altul în locul tău pentru a răspunde de cele înfăptuite de tine.
Uneori oamenilor le este la îndemână, să-și pună măști, să se prefacă, să fie duplicitari ori altfel decât sunt . În același context autoarea cărții „Ce ne spunem când nu ne vorbim” mai menționează: „Omul are nevoie să mintă atunci când vrea să se apere și să își trăiască viața dincolo de ceilalți și bariera care îl constrânge. Omul e liber. Doar în închipuirea noastră el este legat, căci nu s-a inventat lanț pentru suflet. Trăim tot ce vrem să trăim, cu voia sau fără voia celuilalt în ciuda normelor și a prejudecăților sociale, numai dacă aceasta se face cu bun simț”, concluzionează Chris Simion, regizoare de teatru din România.
