Munca la ziar aproape m-a dezvăţat să mă mai mir de ceva, dar am făcut cunoştinţă cu un om uimitor, traducătorul Ghenadie Lahman, şi m-am cutremurat. Un om cu cunoştinţe profunde în domeniul limbii engleze, care are mii de lucrări ce cuprind numeroase pagini referitoare la traducere scrise de mâna sa, zeci de discuri, e nevoit să trăiască azi, ca mulţi dintre noi, cu pensia sa mică – noroc că nu uită de el şi din când în când îi dau ceva de tradus. Dar aici, pe loc, de el nu e nevoie? Nu avem nevoie de cunoştinţele lui sau de el nimeni nu ştie, nu a auzit?
Eu înţeleg că acum aşa sunt vremurile, omul e nevoit să-şi croiască singur calea. Ce-i drept, trebuie să nu uite că acolo unde se îndreaptă el deja se află fraţii, surorile, cumetrii, prietenii buni ai tot felul de şefi, conducători. Iar în cest caz parcă nici nu trebuie să-ţi faci drum, pentru că iată, omul, datorită cunoştinţelor sale excelente şi-a croit drum, dar, cum vedem, nu acolo unde trebuia. Are două diplome, ambele cu menţiune, care vorbesc despre multe, e unic, dar… nesolicitat.
Cineva va spune că e la odihna meritată şi lasă să se odihnească. Eu consider că oamenii ca el, cu asemenea cunoştinţe nu trebuie să se odihnească, mai ales atâţia ani. Oare suntem atât de bogaţi ca să putem neglija asemenea oameni, sau atât de săraci încât pur şi simplu nu avem nevoie de cunoştinţele lui, nu ştim ce să facem cu ele? Nu m-am reţinut şi l-am întrebat în timpul interviului, de ce se află aici? Mi-a spus că iubeşte şi acest oraş, şi casa părintească, cică, din ogradă mama lui privea Prutul şi el îi amintea de Donul drag. Cum să laşi toate acestea, căsuţa pe care nu ai posibilitatea să o repari, aşa că trăieşte cu miişoara lui, umblă pe la judecăţi, fiind implicat fără voie într-un litigiu funciar…
Cu această ocazie mi-am amintit de vestitul boxer – nu din Moldova, ci din SUA – Constantin Bejenaru. Oare cum ar fi fost viaţa lui de nu lua o decizie îndrăzneaţă şi nu pleca în România unde a fost primit cu braţele deschise? Cu ce s-ar fi ocupat aici? S-ar fi mulţumit cu turnee rare, dacă ar fi reuşit să găsească bani pentru ele? Eu şi azi ţin minte cu câtă durere vorbea tatăl lui despre mănuşile, tricoul şi încălţămintea cu care Constantin apăra culorile drapelului ţării sale. În schimb acum, când soseşte de peste ocean, unde practică boxul profesionist, în oraşul natal, toţi se cred datori să-i jure prietenie.
