Nu știu ce părere aveți voi, dar mie în ultimul timp mi se pare că trăim pe apucate, cu smuncituri, izbituri, asalturi. Se creează impresia că ni se dă un șut și noi ne repezim să facem ceva (sau numai creăm aparențe), apoi începe perioada latentă. După aceea, din nou, pe scenă, la tribună iese principalul Indicator din țară, dă indicația și toți se grăbesc să facă ceva, să raporteze, ce și cât au izbutit.
Abia au reșit să instaleze în casele celor nevoiași detectoare de minciuni — cer iertare, de fum (cum se vede, în celelalte case și apartamente stau de mult timp) și a picat altă indicație — să fie asfaltate drumurile. Nu m-am prea simțit în apele mele, deoarece dacă nu azi, atunci mâine pe străzile din țară în locul utilajelor de deszăpezire pot ieși cele care toarnă asfalt și… foarte curând vom raporta că următoarea poruncă e îndeplinită și asfaltul e așternut. Cum e așternut e altă treabă, pur și simplu s-a îndeplinit indicația celui care e Totul pentru noi. Și noi nu ne mai gândim că parcă nu planificasem să îngropăm cu asfalt 1200 de kilometri de drumuri rurale în peste 1000 de localități și, odată cu ele, peste o jumătate de miliard de lei, care au fost preconizați pentru altceva. Ne gândim numai cum să îndeplinim la timp această indicație, pentru că sătenii nu mai pot, nu trebuie să frământe noroi, cum a spus Executorul principal. Da, așa este, ei nu pot frământa noroiul, cu atât mai mult cu cât apa dă peste marginile galoșilor, în schimb, pot trăi cu pensii mizere, dacă ne amintim cât primesc angajații din agricultură, pot supraviețui cu ajutoare sociale, să-și ducă copiii la școală în satele vecine, să aștepte când vor veni medicii de familie din oraș și să-și petreacă, împreună cu nepoții, copiii peste hotare, iar apoi cu tristețe să privească casele cu două etaje goale ale celor nevoiți să migreze. Dacă stai să te gândești, un kilometru de drum asfaltat în sat nu schimbă nimic, însă discursuri, inaugurări triumfaliste ale drumurilor reparate, facebook-ul plin de fotografii de la aceste evenimente vor fi destule.
Amintiți-vă, câte urgențe au fost ce nu puteau fi amânate. Ba pe neașteptate pentru toți s-a aflat că la grădinițe copiii sunt hrăniți cu produse de proastă calitate, s-au grăbit la aceste instituții cu verificări, cineva a fost scos în cătușe, altcineva a fost concediat și gata – s-a făcut ordine. Astăzi, în grădinițe copiilor li se dă cea mai proaspătă carne, legume și fructe — uitați-vă cum li s-au rumenit la toți obrăjorii.
Apoi, brusc, și-au amintit că unele școli le-au închis degeaba și pe loc au redeschis câteva. Cred că aici totul se va termina, deși aș dori să greșesc. Pe urmă și-au amintit că nu toți pedagogii au făcut masteratul și s-a zis – să aibă masterat. Nu știu, poate de el vor scuti cel puțin profesorii-pensionari, datorită cărora mai există unele școli.
Ce avem acum? Cineva a visat că polițiștii trebuie să fie eleganți și zvelți – încă bine că nu s-a luat drept etalon înălțimea și greutatea idolului nostru actual. Măcar mori, dar susține normativele în luna mai, în caz contrar, poți să scrii de pe acum cerere de demisie. Cum se vede, e și aceasta o reformă, ca polițistul să poată prinde, alergând, infractorul care fuge cu Mercedesul, să nu se teamă să se apropie cu mâinile goale pe huliganii beți și doar prin înfățișarea sa să-l bage în sperieți pe cel care luptă cu soția sa…
Ce urmeaza? Așteptăm indicații de a reduce tariful la gaz, iar deocamdată auzim numai discuții lungi și inutile.
