Două zile în urmă mă contactase la telefon doca în istorie Corneliu Prepeliță, m-a invitat la lansarea noului său album intitulat „ Unghenenii deputați ai independenței”. Eram la Ungheni și am acceptat să fiu la ora zece prezent. Venisem nu numai pentru mine, dar și pentru Tatăl meu, care mai mult de șaptesprezece ani în urmă s-a prezentat în fața lui Dumnezeu și de atunci nu s-a mai întors acasă. O bună parte din deputații Ungheneni care au votat Independenta, îi erau cunoscuți și le purta o stimă și o dragoste deosebită pentru că au fost și au rămas și până astăzi niște oameni fideli cauzei comune, care până la urmă trebuia să aducă spre unirea Moldovei cu Patria- Mamă, România. Părinții mei, la fel ca și buneii mei s-au născut în România, deci și eu, feciorul lor, sunt și eu român, doar că fără acte în regulă, așa și nu mi-am mai redobândit cetățenia, crezând că totul se va întâmpla de la sine, sau în cel mai rău caz ca în cele două Germanii care s-au reunit și au dat jos zidul care-i despărțea de ani de zile. N-a fost să fie în niciun fel, doar declarații, poduri de flori, sârma ghimpată scoasă de pe un mal de Prut ba ici, ba colo și atât. Pe celălalt mal, frații și surorile noastre de-un grai, de-un sânge, de-o credință și cu-n Eminescu se plimbă liberi, se scaldă în Prut și merg în Europa fără vize. Au trecut treizeci de ani, de la putere au plecat unii și au venit alții care ne-au înglodat până peste butuc. Din cele cincisprezece republici Moldova este țara cea care a părăsit Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a șaptelea la rând, urmând Georgia, Țările Baltice, Belorusia și Ucraina. Au semnat Declarația de Independență și au votat-o deputații din Primul Parlament și anume: Vasile Basoc, Vasile Para, Mihail Patraș, Mihai Coșcodan, Valeriu Jardan, Dumitru Todoroi, Constantin Șahanovschi,Vasile Șoimaru, Victor Uncuță și Stepan Bogacenco. Stima și respectul tatălui meu către dânșii m-a adus la această lansare de album și întâlnirea cu cei de au mai rămas în viață, au fost prezenți: Vasile Șoimaru, Mihail Patraș, Valeriu Jardan și Dumitru Todoroi, pe câțiva boala i-a țintuit la pat și n-au putut fi prezenți, la cei trecuți din viață au asistat rudele care au vorbit atât de duios și cu mândrie despre frații lor.
După ce Corneliu Prepeliță ne-a ridicat pe toți în picioare ca să ascultăm Imnul Republicii Moldova, pe câteva secunde am crezut că va răsuna „Deșteaptă-te române”, anume acești deputați au votat anume acest imn, dar am ascultat ceea ce ascultăm de mai mulți ani, „Limba noastră-i o comoară” și carul stă ne-mișcat ca-n fabula „Racul, broasca și o știucă”. Unul din cele mai lungi discursuri l-a ținut Profesorul Universitar, Doctor Habilitat în Drept Constituțional, pe atunci și Dumnealui Deputat al Poporului în acel Parlament al Independenței, Alexandru Arseni. Publicul, care aproape că a umplut o sală destul de încăpătoare de la parter a Consiliului Raional Ungheni, a ascultat cu mare atenție și la fel cu multă răbdare. Au urmat aplauze și următorul a ieșit la tribună, Vasile Șoimaru, care a venit cu un lot de carte pentru Biblioteca Publică Raională „Dimitrie Cantemir” și cu câte o Hartă etnografică a Basarabiei întocmită de Alexis Nour pentru aproape toate liceele din raion, cu promisiunea că mai aduce ca să ajungă la toți, de la mic și până la mare, un adevăr istoric de necontestat, România între vechile hotare. În tolba lui Vasile Șoimaru mai există săgeți și bravadă, mai are brațele viguroase și ochiul ager pentru a continua lupta, nu în zadar, după treizeci de ani a devenit a treia oară deputat în parlament. El este și unicul deputat care a refuzat trei mari distincții de stat cu care a fost onorat pentru că adevărul este mai presus ca orice. Au urmat pe rând cu mici discursuri Valeriu Jardan, Mihail Patraș și Dumitru Todoroi… oameni care au harul la vorbă și puterea de convingere, toți trei au fost aplaudați. A mai luat cuvântul, mai bine zis i s-a oferit cuvântul uneia din surorile lui Vasile Basoc, Dumnezeu să-l ierte la fel ca și pe Mihai Coșcodan, martiri ai neamului, care s-au stins din viață fără a mai vedea lumină în capătul tunelului.
După luările oficiale de cuvânt, evenimentul s-a transformat într-o masă rotundă de discuție de la egal la egal, fără secrete și ascunzișuri, au reușit să încrucișeze săbiile și Alexandru Arseni cu Vasile Șoimaru, fiecare cu viziunea sa asupra unor momente mai greu digerate, Slava Domnului fără jertfe, sunt destule și cele provocate de pandemie. Până la urmă cine n-ar vrea să o ducă mai bine, dar fără hoți de drumul mare care și astăzi mai rod fundul în scaunele din parlament apărând legile care-i favorizează. Toate mai sus povestite, dar într-o cheie mai aproape de cititor se regăsesc în cele 130 de pagini, dozate cu text și fotografie din diverse arhive. Cuvânt înainte de Corneliu Prepeliță, prefață de Alexandru Arseni la care punctul pe „I” la pus Profesorul universitar, Doctor Habilitat, Anatol Petrencu, un Om ca și ceilalți, în mai mică sau mai mare măsură, cu verticalitate Brâncușiană.
Nu-mi mai rămâne altceva de făcut, decât să îndemn cititorii să răsfoiască acest album cu tocul în mână, să descopere lucruri noi care să-i provoace întrebări la care să caute răspunsuri, la unele le va da răspuns neobositul Corneliu Prepeliță în următorul album. Nu l-am descusut ce planuri are de viitor, e clar că nu va sta cu mâinile în șolduri și nu va trece mult timp și iarăși va suna telefonul, și iar mă va invita la o nouă lansare de carte, broșură, album. Cu Doamne ajută și într-un ceas bun Corneliu Prepeliță! Legi noi, legi bune, legi trainice și fiți de partea poporului dragi deputați, asta vi-i misia și alta, atâta cât sunteți în slujba poporului, nu-i și nu are de unde fi. La muncă, aveți totul pentru a scoate Țara la mal, aveți majoritatea parlamentară, aveți minți agere și apte de a se jertfi pentru popor, aveți un Președinte pe care ni l-am dorit cu toții, răsuflecați mânecile și să curgă zece sudori de pe frunțile Domniilor Voastre. Acum sau niciodată, poate că revenim și la „Deșteptă-te române”, poate vom trăi și fără vămi și fără cozile interminabile pentru a trece de pe un mal de Prut pe altul. Poate. Când, că eu asta o vreau de o viață?
