Vă mai aduceţi aminte când în satele Moldovei se mai făceau clăci? Acele, am putea să zicem, „mişcări civice” în care o întreagă localitate îţi sărea în ajutor, fie la ridicarea unei case sau la adusul roadei de pe câmp. O făceau toţi dezinteresat. Atât de eficient lucra acea frază: „azi la mine, mâine la tine”.
Au trecut anii. Se zice că lumea a evoluat, că trăim în era tehnologiilor, că lucrurile sunt mai uşor de obţinut – doar apăsând pe un buton. Şi, totuşi, parcă ceva scârţâie, asemeni unei uşi cu balamale ruginite. Am devenit noi, oamenii mai rigizi, mai reci, mai posaci. Mai mult empatizăm pe reţele sociale, decât în viaţa reală.
Dovadă sunt şi ploile din ultima vreme. Da, ele au fost devastatoare. Şuvoaiele de apă atât de năvalnice au spălat tot ce le-a ieşit în cale: lanuri întregi cu semănături, sere, acolo unde ieri erau poduri, azi le poți vedea doar pe harta localităţii, în unele sate au luat chiar învelişul de asfalt de pe drum, la unele iazuri nivelul apei a crescut atât de mult încât a inundat multe gospodării.
Aici iese la iveală un alt caracter al omului contemporan – o lăcomie egală cu sadismul, altfel nu pot explica gestul unor proprietari sau arendaşi, care au ales să astupe canalurile de scurgere ale iazurilor. Din această cauză apa a dat pe dinafară, provocându-le pierderi colosale bieţilor oameni, care şi-au construit casele în apropierea acestora.
Situaţia într-adevăr e dezastruoasă, dar cel mai grav e atitudinea unor aleşi locali. Sătenii lor şi cel mai important alegătorii lor, ne sunau la redacţie panicaţi, aduşi până la pragul disperării. Unii că nu au nici apă de unde bea, pentru că fântâna, unica lor sursă de apă potabilă a fost mâlită şi ei, fiind bătrâni (trecuți de 70 de ani) nu pot nicidecum să o cureţe. Responsabilii de la primărie le-au răspuns: mâna pe lopată, fiindcă primarul e la ultimul sunet. Alţii ne întreabă pe noi unde să se adreseze că apa din iaz le intră aproape în casă. Noi le spunem că primarul ar trebui mai exact să cunoască răspunsul. Interlocutorul ne dă o replică halucinantă: dânsul a zis că nu poate face nimic, să aşteptăm să treacă ploile.
Pe de altă parte, la Ungheni se mobilizează mai multe servicii de ordin public, pentru a preveni anii 2008 şi 2010, când au avut loc inundaţii puternice. Mai mulţi oameni stăteau şi priveau ca la un spectacol cu un telefon, filmând şi distribuind pe reţele de socializare.
Oameni, când, unde şi cum am pierdut omenia?
