Sfârșit. Partea I, II, III, IV.
Examenele au fost date cu succes. Ștefănel bucuros s-a apucat de învățat, a procurat cărți, de acasă a luat conspectele din care studiase un an la universitate. Totul, cu greu, dar se normalizase, era anul trei de acum și se gândea ce să facă mai departe, cu ce să se ocupe. Într-o zi a procurat niște reviste, s-a așezat pe o bancă în parc și le citea, când îi atrase atenția un articol despre deschiderea unei fabrici noi de vin care avea nevoie de cadre. Fabrica se afla la vreo douăzeci de km de capitală, într-o localitate de tip orășenesc. Ștefănel a sărit ars de pe bancă, se duse acasă și îl strigă pe Nicolai. Ei imediat au analizat și au hotărât să-și încerce norocul. S-au dus la întreprindere, s-au adresat la secția de cadre și, spre bucuria lor, au fost angajați – Ștefan ca tehnolog, iar Nicolae – muncitor pe carul electric.
Ambii au primit locuri în cămin și au decis că ar fi bine să locuiască în aceeași cameră. La fabrică se aduceau mereu utilaje noi care erau instalate cu participarea lui Ștefan. S-au procurat șase zdrobitoare cu tot cu liniile de prelucrare a strugurilor, o sută de cisterne de diferite dimensiuni, din inox. Fabrica avea capacitatea de a prelucra câte trei sute de tone de struguri pe zi. Toată reparația a fost efectuată la fabrică și la oficiu, și în hala pentru prelucrarea strugurilor. Teritoriul era curat, gardul era nou din beton foarte trainic, cântarul pentru cântărirea strugurilor era instalat. Era un an roditor, agenții economici pe rând veneau și încheiau contracte pentru comercializarea strugurilor. Pe teritoriul fabricii Ștefănel împreună cu alți bărbați a sădit copaci fructiferi, mere, prune, nuci, caise. Mai fusese angajați specialiști în ramura dată, toți erau tineri. Dornici de a lucra și de a pune cunoștințele lor în aplicare. Totul a reușit, utilajele lucrau, muncitorii se descurcau foarte bine.
Au mai trecut 4 ani. Ștefănel a absolvit facultatea, era tehnolog la fabrică, cunoștea foarte bine lucrul, deși era tânăr, abia împlinise 30 de ani – avusese parte de îndrumători cu experiență mare.
Ștefănel a adunat bani și și-a procurat apartament cu două camere într-o casă de tip cooperatist pe care l-a amenajat corespunzător. Într-o zi s-a dus în sat s-o vadă pe mama Tamara, neștiind că o va întâlni acolo pe Maria, ea venise cu fiica sa, Gloria.
Ștefănel mai-mai să nu o recunoască pe Maria. Era era foarte schimbată, îmbătrânită, s-a fâsticit când l-a văzut, își ferea privirea.
Ștefănel s-a convins că nu mai avea niciun sentiment fată de ea, nici de ură, nici de dragoste. Totul a rămas în trecut. Maria îl privea și nu-i venea a crede: în fața ei stătea un tânăr frumos, îmbrăcat bine, cu o statură de atlet, un bărbat care aproape că nu semăna cu Ștefănel. Pe el nu l-a distrus închisoarea, dar l-a călit, l-a făcut mai puternic, mai voinic.
Maria nu era fericită cu Grigoraș, primii ani mai era el cum mai era, apoi situația în familia lor s-a înrăutățit considerabil. Grigoraș terminase institutul, dar nu lucra. De vreo trei ori l-a angajat tatăl lui prin organizații la serviciu, dar el se menținea numai vreo două luni și gata, era eliberat. Deseori era văzut cu femei prin restaurante, cafenele, acasă venea tot mai rar și mai rar, Maria nu-i putea face nicio observație, că el o lovea. Nu mai era dragostea de altă dată.
Maria îl privea pe Ștefănel și cu greu se reținea să nu plângă, îi părea foarte rău de ceea ce a făcut, dar era prea târziu.
Andrei îl privi iscoditor pe Ștefănel și îl întrebă ironic:
— Ce cauți tu la fabrica ceea de vin?
Ștefănel i-a răspuns liniștit:
— Muncesc, tată, nu fur.
Tamara îi pofti la masă, dar Ștefănel a chemata într-o parte, i-a întins produse, bani și îi zise:
— Știi că eu odată am zis că dacă ai să vrei, să vii să locuiești la mine. Eu mi-am procurat apartament, l-am amenajat, dacă vrei, vino la mine, eu am să mă bucur nespus.
Tamara l-a cuprins, la sărutat și îi zise:
— Mă voi gândi, Ștefănel, dar tu nu te căsătorești? E timpul. Ștefănel a răspuns:
— Totul va fi la timpul lui, mamă, acum nu am de gând.
Neculai era nedespărțit de Ștefănel, se mândrea când vedea cu câtă stimă se comporta toată lumea cu Ștefănel. El tot își procurase apartament și visa să se căsătorească.
Tot mai des se prindea cu gândul la Galina, femeia care îi primise la gazdă când se eliberase din închisoare. Își puse în gând ca sâmbătă să se ducă la Galina să-i propună căsătorie.
Într-o zi mama Tamara l-a sunat pe Ștefănel că vrea să vină la Chișinău în ospeție la el. Ștefănel s-a bucurat, a procurat cele necesare, a gătit bucate și la ora două, când venea autobuzul, s-a dus la gară și a întâlnit-o pe maică-sa.
Tamara era bucuroasă că Ștefănel a venit și a întâlnit-o la gară, cu mașina proprie, au ajuns acasă, ei i-a plăcut foarte mult apartamentul, i-a plăcut cum este amenajat, bucatele gătite.
După ce au stat la masă, Ștefănel i-a propus să meargă să-i arate fabrica de vin. Tamara s-a învoit bucuroasă. La fabrică munca era în toi, doar era sezonul culesului strugurilor.
Ea se uita cum toți se adresau respectuos lui Ștefănel după diferite sfaturi. Au stat la fabrică, vreo două ore, apoi Tamara l-a rugat pe Ștefănel s-o repeadă acasă. În drum spre casă Tamara, ca printre altele, îi zise:
— Ai de toate, Ștefănel, ești om stimat, ai și casă, îți lipsește numai gospodină în casă.
Ștefănel îi zise:
— O să fie cu timpul și nevastă în casă, și copii.
Au mers o vreme în tăcere și la un timp Tamara îi zise:
— Ștefănel, dar nu ai vrea să te împaci cu Maria? Ea a divorțat de Grigoraș.
Ștefănel nu s-a așteptat la așa întrebare și îi zise:
— Mamă, Maria cândva a făcut alegerea ei, ani de zile eu am așteptat de la ea vreo veste, dar nu am primit nimic. Eu nici nu am știut că ea s-a căsătorit cu Grigoraș a doua lună după judecata mea. Maria și-a ales viața ei. Eu voi întâlni fata pe care o voi iubi și m-a iubi.
Ajunși acasă, Tamara îi zise: „Poate intri pe o clipă?”. Iar Ștefănel a refuzat, zicându-i: „Mata ai văzut că la fabrică e lucrul în toi, eu trebuie să fiu acolo”. La fabrică fusese adus utilajul pentru secția de distilare, el voia să nu se piardă ceva din resturile de la prelucrarea strugurilor – tescovina, drojdiile de la vin.
A doua zi era duminică. Ștefănel a hotărât că după ce va fi la fabrică totul aranjat, el se va repezi în satul natal, unde s-a născut, în satul Poiana. Era la o distanță de vreo patruzeci de km de fabrica lui. Demult tot visa să viziteze satul, dar nu-i mai ajungea timp. Ajuns în sat, el cam știa pe unde era casa lor, dar a mai întrebat lumea.
Casa era tocmai în vârful dealului. Ștefănel cu greu a ajuns, drumul era foarte rău, dacă ar fi plouat nu mai ridica el dealul. Casa era foarte neîngrijită, mai nu se vedea din buruian, gardul vechi și nu se zărea nimeni prin jurul casei.
El a intrat în casă unde era un dezastru cumplit, pe masă erau niște resturi de mâncare, un borcan pe jumătate cu vin, pe un pat murdar dormea mătușa lui Ștefănel, Olga.
Ștefănel o trezi din somn. Ea mult timp nu înțelegea ce vor de la ea.
Pe mătușa Olga el o ținea minte de mic, era tare slută și nu prea îi plăcea munca, acum în fața lui era o femeie degradată, murdară, nepieptănată, în etate. Ștefănel a întrebat de mama lui, mătușa i-a mărturisit că Iustina a decedat în luna când l-a dus pe Ștefănel la biserică.
A întrebat de verișorii lui. Mătușa a început să plângă și să se jeluiască că toți pe rând au plecat de acasă și nici unul nu s-a întors, nici unul nu i-a trimis o copeică. A întrebat Ștefănel de moșul Vasile, la ce mătușa i-a spus că iarna trecută a fost găsit înghețat la poarta lui Gheorghe Păduraru . Mătușa Olga s-a mirat și nu credea că tânărul acesta inteligent, frumos este nepotul ei, Ștefănel.
Cimitirul nu era departe de casa. Tânărul a rugat-o pe mătușa Olga să meargă și să-i arate mormântul mamei lui. Văzând mormântul neîngrijit al mamei lui, el a lăcrimat.
El a rugat mătușa să-i dea vreo fotografie de a mamei. Mătușa a alergat acasă, a răscolit prin documentele lor și, găsind poza Iustinei, a venit și i-a dat-o lui Ștefănel. El a scos bani și i-a dat mătușii Olga, rugând-o să facă ordine la mormântul mamei lui, spunându-i că degrabă va veni iarăși în sat la ea. Spre fabrică Ștefănel se ducea cu inima grea.
La fabrică îl aștepta tehnologul principal, Grigore Ivanovici. Dumnealui era socru mare și l-a invitat pe Ștefănel pe sâmbătă la nuntă.
Satul Porumbeni nu era departe de localitatea Rândunica, unde locuia Ștefan. Sâmbătă Ștefănel s-a îmbrăcat frumos și s-a dus la nuntă.
Cu Grigore Ivanovici Ștefănel lucra de trei ani la fabrică, îl stima foarte mult, era un specialist bun. Ajungând la Porumbeni, Ștefănel a întrebat în care loc e nunta, căci se auzea muzica în două locuri. Doi tineri i-au explicat unde e nunta lui Grigore Ivanovici.
Ștefănel a intrat în localul unde se petrecea nunta, Grigore Ivanovici l-a zărit și imediat l-a așezat la masă lingă el, era foarte bucuros că i-a venit colegul mai tânăr la nuntă. Lumea era așezată la masă.
Bucătăresele umblau printre mese și mai aduceau bucate. La un moment dat o tânără s-a apropiat de masa lui Ștefănel, l-a salutat pe Grigore Ivanovici, a mai adăugat bucate. Ștefănel a privit-o și a rămas încântat de frumusețea ei.
Fata era foarte frumoasă, avea ochii negri, o gâță frumoasă bogată lăsată pe spate, sprâncenele negre frumos arcuite, buzele frumoase și dinții albi ca zăpada. Fata s-a pierdut puțin văzând tânărul necunoscut care o privea, a lăsat ochii în jos. Ștefănel privea la gropițele frumoase din obrajii fetei și simțea că s-a îndrăgostit de la prima vedere. În momentul cela Grigore Ivanovici a salvat situația, zicând: „Stepan Vasilevici, faceți cunoștință, nepoata mea Doinița, medic la casa sănătății din sat”.
Zâmbind, au făcut cunoștință și Doinița s-a pornit cu femeile să servească masa mai departe. Ștefănel l-a întrebat despre Doinița pe Grigore Ivanovici. Acela i-a mărturisit că Doinița a terminat institutul de medicină și lucrează în sat medic pentru copii. Are de acum treizeci de ani, e o fată foarte bună, tot satul o iubește și o stimează.
Ștefănel a stat la prima masă, a închinat și a plecat la fabrică.
Tot drumul i-a fost gândul la Doinița, i-a plăcut foarte mult fata aceasta simplă și modestă. Luni la lucru a stat ca pe jăratic, cu greu s-a stăpânit și nu s-a dus la Porumbeni, s-a gândit că după nuntă fata este obosită, nedormită și nu face s-o deranjeze. A doua zi a dat îndrumări care și ce trebuie să facă și pe la ora zece a plecat la Porumbeni.
În sat a întrebat unde se află casa sănătății, i-au lămurit și Ștefănel s-a oprit drept la locul destinat, a luat din mașină un buchet mare de flori și a intrat în biroul Doiniței, ea tocmai terminase de examinat un copil și era liberă.
Doinița, privindu-l, s-a pierdut cu firea, dar Ștefănel era ferm convins că fata aceasta va fi soția lui. El s-a apropiat, a cuprins-o, a sărutat-o și i-a propus căsătorie. Doinița nu știa ce să facă. El îi zise că s-a îndrăgostit de la prima vedere și nu-și închipuie viața fără ea. Ea a mai zis că e prea repede, că nu se cunosc deloc, iar Ștefănel, zâmbind, îi zise să-l întrebe pe moșul Grigore cine este Ștefănel.
Doinița s-a apropiat de Ștefănel, el iarăși a cuprins-o și îi sărută cu nesaț ochii, fruntea, buzele, la ce Doinița nu se mai îndepărta, era o dragoste curată, sinceră de la prima vedere.
Doinița a spus că îi este foame și că vrea să meargă acasă. Ștefănel bucuros s-a învoit.
Ajunși acasă, Doinița l-a prezentat pe Ștefănel părinților ca pe un cunoscut de al ei.
S-au așezat cu toții la masă. După ce au stat la masă, Ștefănel solemn le-a mărturisit:
— Eu lucrez la fabrica din Rândunica, Grigore Ivanovici lucrează cu mine, am fost invitat duminică la nuntă, acolo am cunoscut-o pe Doinița, mi-a plăcut foarte mult, astăzi aici am venit la dumneavoastră ca s-o cer în căsătorie.
Părinții Doiniței au rămas șocați, o clipă au tăcut, apoi tatăl fetei, moș Vasile, zise: „Poate că ești un tânăr cumsecade, dar nu e prea repede?”.
Auzind aceste cuvinte, Ștefănel zise: „Nu vă faceți griji, eu sunt serios, întrebați-l pe Grigore Ivanovici, noi lucrăm împreună de trei ani și aș vrea până sâmbătă să găsiți nănași și să stabilim data nunții, câte pereche să fie la nuntă. Eu aș dori să nu fie o nuntă tare mare, să fie o nuntă modestă. Îmi veți transmite la ce oră să vin sâmbătă”.
Cu aceste cuvinte Ștefănel și-a luat rămas bun de la părinții fetei. Doinița l-a petrecut pe Ștefănel până la poartă, s-au sărutat, Ștefănel spunându-i: ”Am să-ți duc dorul”.
Zilele treceau în goană, sâmbătă Ștefănel la ora opt seara a fost la Doinița.
La înțelegerea nunții s-a hotărât că nunta să fie peste două săptămâni, din partea lui Ștefănel vor fi trei perechi, nănașul și soacra cea mică să aibă câte douăzeci de perechi, zece perechi să fie tineret.
Ștefănel a dat bani pentru nuntă, a împăcat muzica, a procurat rochie, pantofi pentru mireasă, și-a procurat costum, pantofi foarte frumoși.
La nuntă din partea lui el s-a gândit să-l invite pe Vadim cu soția, înțelesese că el se căsătorise, să-l invite pe Nicolai cu Galina și s-a dus să-i invite pe Tamara cu Andrei. Ajungând la ei acasă, a intrat în ogradă, a dat buna ziua și i-a invitat pe părinții la nuntă. Andrei nu s-a putut abține să nu-l ofenseze pe Ștefănel:
— Cam nu știu cum ne va sta nouă la nuntă cu un pușcăriaș alături.
Maria era și ea la părinți. Ștefănel nu era la curent că Maria a plecat de la Grigoraș, acum locuiește la părinți și lucrează profesoară la școala din sat. Măria pe neașteptate zise:
— Tată, Ștefănel n-a furat nimic! Grigoraș la a doua lună de căsătorie mi-a mărturisit: „Ai văzut cum l-am tras pe sfoară pe Ștefănel?” Eu am zis că nu înțeleg nimic ce zice el, și atunci el a spus: „Eu tot am planificat cu furtul din apartament, m-am înțeles cu stăpânii casei, ei erau niște rude îndepărtate ale mamei, le-am dat bani, ei mi-au dat cheile de la apartament și restul a mers cum am planificat. L-am trimis pe Ștefănel, el a intrat în apartament, a luat lucrurile și mă aștepta pe loc. Eu am sunat de la telefonul automat la poliție și prostul de Ștefănel a nimerit în capcană”. Eu l-am ascultat șocată și l-am întrebat pe Grigoraș: ”De ce ai procedat așa?”. El mi-a zis: „Să nu-mi stea în cale, să mă pot căsători cu tine”.
Ștefănel a ascultat șocat și nu a zis nimic. Maria în felul ei l-a trădat a doua oară, de ce nu s-a dus să denunțe la poliție? De ce nu i-a luat apărarea lui Ștefănel?
Andrei a zis: „Asta nu mai schimbă nimic acum, noi la nuntă nu vom veni. Ștefănel s-a supărat, dar le-a zis: „Dacă hotărâți să veniți, mă veți suna și eu voi trimite mașina după voi”. Dar ei așa și nu au sunat și la nuntă nu au venit.
Nănași la nuntă a fost Grigore Ivanovici cu soția sa, a fost o nuntă foarte frumoasă, veselă. Ștefănel ședea la masă alături de Doinița, privea la lumea care dansa și nici nu-i venea să creadă că a trecut peste atâtea obstacole, dar acum este la mal, fericit lângă ființa iubită.
