De foarte multe ori am scris și am vociferat faptul precum că avem mult până a ajunge adevărați patrioți. Mă minunam de faptul cum un oficial dintr-o altă țară se mândrea cu țara sa, cu istoria ei, incluzând aici și evenimente mai puțin plăcute. Și chiar a doua zi după ce scrisesem aceasta conaționalii mei (aș exagera aici, dacă nu aș menționa „majoritatea” sau „o parte”) mi-au confirmat spusele.
Și vă spun imediat de ce, și în ce împrejurări am rămas dezamăgită pentru a nu știu câta oară că nu știm să păstrăm bunul public (nu mai vorbim de aprecieri că s-a făcut ceva, pentru că cei pe care i-am ales la conducere sunt obligați prin lege să facă).
Ce înseamnă, de fapt, bun public? Ca să lămurim o dată și pentru totdeauna acest termen și ca să nu mai opinăm cu sintagma „că nu am cunoscut”. Deci, conform dicționarului juridic bunurile publice sunt cele ce aparțin domeniului public și sunt de uz sau de interes public, declasate ca atare prin acte normative. Dreptul de proprietate asupra acestor bunuri aparține statului și unităților administrativ-teritoriale, care exercită posesia, folosința și dispoziția asupra lor, în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
Evident că apare o altă întrebare – ce înseamnă statul. Statul suntem eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele. În rezultat bunul public e al tuturor. Și dacă nu putem lua acasă o bucată de trotuar, spre exemplu, îl păstrăm, pentru că știm că o bucățică din el ne aparține. Așa ar trebui să funcționeze lucrurile. La noi e exact pe invers. Dacă nu se ia asfaltul acasă și nici mașini de mare tonaj nu au ca să-l distrugă, atunci face câte un rahat (nu e la sens figurat afirmația).
Mi-ar spune cineva că nu sunt toalete publice în Ungheni și n-are săracul om, unde își satisface nevoile cele mai primare. Îi dau dreptate. Doar că atunci când nevoile te năpădesc fugi la ușa unei instituții, care are, de regulă, un veceu și nu ți le faci într-o curte de locuit, care a fost recent renovată.
Locuitorii de acolo atât de mult timp au așteptat să meargă pe asfalt. În chiar centrul orașului curtea lor arăta de parcă ar fi fost după război, atâtea găuri erau. Acum ei vor face slalom printre rahați (scuzată să-mi fie exprimarea directă).
Să lăsăm autoritățile publice cu păcatele și conștiința lor (mă refer la problema cu toaletele publice), dar noi să păstrăm bunul public acela care este la moment. Și chiar dacă sună a clișeu – asta va duce la dezvoltarea țării noastre. Păstrăm una, ne rămân bani pentru a investi în altceva și așa vom avea un rezultat, care ne va face să ne mândrim cu statul Republica Moldova.
