A fi un om bun e o calitate, o virtute umană pe care o are doar cel care o cultivă în el. Dar cum o poți avea fără un răspuns similar din partea celui căruia îi dărui bunătate din suflet și cu mult drag? Meditând asupra acestui fapt constați că nu totdeauna binele cu bine se răsplătește.
Așa sau altfel, bunătatea sufletească e primordială și nu orgoliul, mândria, averea sau statutul social. Trăind într-o lume grăbită spre undeva și promițătoare de ceva, care ne face să credem că nu este totul pierdut. Sperăm la o viață mai bună și mai lipsită de griji, fiecare își caută locul sub soare, iar alții mai rămân în umbra așteptării. Mereu ne lipsește ceva, mereu stăm în expectativă de ceva miraculos.
Deși, aparent am evoluat, dispunem de multe comodități ce parcă ar fi trebuit să ne satisfacă și să ne bucure, pentru că avem tehnologii performante care ne ușurează viața, sau chiar fac unele munci în locul nostru. Avem servicii, care mai de care, ce ne promit tratamente inovatoare, haine de brand care ne fac mai stilați, mai importanți, mai frumoși, hrană variată despre care credem că e mai sănătoasă, mai comestibilă, fără să ne întrebăm ce conține în ea. S-ar părea că ar trebui să fim mai buni și mai generoși, realitățile, însă ne dovedesc contrariul. Uneori facem loc urii și disensiunilor, furiei și răzbunării. Constatăm, însă că trăim într-o epocă intermitentă a conflictelor, războaielor, epidemiilor și a dezastrelor naturale. Este trist și îngrijorător.
Trist că există atât de multă adversitate, atâta preocupare pentru „ceva ce nu avem, ceva ce nu ne ajunge”, vorba unui fost demnitar de stat. Este îngrijorător, fiindcă dorința de răzbunare și intrigă, tinde să domine mințile celor dornici de nu știu ce și nu știu cum. Acestea toate ne fac să credem că nimic nu este mai trist, decât să-ți faci un mod de viață din a distruge, a acapara, din a-ți înscrie la activ o răzbunare sau o faptă rea. Se pare că cei nemulțumiți de ținta ce și-o propun, nu au bucurii normale, ci doar plăcerea de a produce în jur suferință și disconfort.
Apare fireasca întrebare, de ce unii sunt mai dispuși să semene discordie, să se certe și să disprețuiască, în loc să trăiască în pace și bună înțelegere, să fie mai toleranți și mai înțelegători. Bine ar fi să se conștientizeze că viața e frumoasă și merită să te bucuri de ea, chiar dacă zâmbetul de pe fața cuiva ascunde de fapt lacrimi și grimase de durere și sunt cu moralul la pământ.
Avem atâtea exemple de a medita, a analiza și concluziona, că toți avem dureri și neajunsuri, însă unii sunt mai triști ca noi. Unii sunt sfâșiați de durerea provocată de războiul din preajma noastră, alții de cei plecați în lumea celor drepți, sfâșiați de bolile secolului, și mai nou, cei care și-au aflat sfârșitul sub dărâmăturile provocate de seismul din Turcia și Siria. Deci, să fim mai buni, mai toleranți, mai înțelegători. Să fim buni, căci bunătatea e o șansă și nicidecum un impediment.
