Am în fața mea câțiva trandafiri splendizi cu miros de … ciocolată, o căldărușă cu ghiocei cu același miros și o femeie tânără, frumoasă și foarte fermecătoare, ale cărei mâini au creat această minune. Faceți cunoștință cu Cristina Coșcodan.
— Când pentru dvs. a început această perioadă plină de bomboane și buchete?
— La un an după nașterea fiicei mai mari, Sofia, m-am gândit să mă ocup cu ceva ca să câștig niște bani. Am început să caut în internet și mi-au plăcut foarte mult florile care se fac cu utilizarea bomboanelor.
— Dar înainte de aceasta cu ce v-ați ocupat?
— Șase ani am lucrat la Chișinău, moașă – îmi place foarte mult medicina. Apoi m-am căsătorit. Sunt originară din Călărași, satul Pitușca. Am învățat la colegiul din Chișinău.
— Unde ați întâlnit bărbatul iubit?
— În rețelele de socializare. El a accesat pagina mea, am decis și eu să mă uit la el, am intrat pe pagina lui, apoi de mai multe ori am făcut schimb de „vizite”. Unul dintre noi a scris: „Bună ziua. Ce faci?”. Ne-am întâlnit după aceea peste vreo două săptămâni. El locuia în Ungheni, iar eu lucram în Chișinău, deși trăiam cu mama în Pitușca.
— Cum a decurs întâlnirea?
— Nu pot spune că am fost vrăjită de el la prima întâlnire. Noi, fetele, suntem capricioase, mereu nu ne place ceva. Apoi, am înțeles că e un om interesant, știe foarte multe, cu el am despre ce să vorbesc, cu timpul, a venit și dragostea. Și iată că de șase ani suntem împreună, iar Ungheniul a devenit orașul meu. Îmi place foarte mult această localitate verde și liniștită.
— Să revenim la flori.
— De citit am citit, dar nu știam de unde să încep, unde pot găsi materiale. Bomboane am, dar mai departe? Aveam nevoie de hârtie specială, adeziv, care, cum am văzut, sunt mai scumpe decât bomboanele. Întâmplător am dat de un magazin de floristică din Chișinău. Eram bucuroasă că soțul m-a susținut, a spus că dacă eu vreau, hai să începem. Primul buchet l-am făcut pentru ziua de naștere a soacrei mele. Acum le confecționez, de obicei, drept cadou cuiva sau pentru a participa la expoziții, târguri.
— Acest lucru a devenit o pasiune?
— Da, mă ocup mai mult pentru suflet. Într-adevăr, este nevoie de răbdare, perseverență, pentru că munca este foarte migăloasă. Ideile? Caut în internet, dar mai mult pentru inspirație, fiindcă nu repet ceea ce am văzut, neapărat introduc ceva al meu. Uneori, atunci când oamenii comandă ceva anume, fac așa cum doresc ei.
— Cât are fetița dvs. cu un nume atât de frumos?
— Milana are acum zece luni. Timp liber aproape că nu am. Dacă vreau să fac buchete, lucrez noaptea.
— Fetele vă ajută?
— Ambele sunt foarte mândre de ceea ce face mama, privesc materialele cu care lucrez. Soțul nu are timp pentru a-mi ajuta, nici răbdare nu îi ajunge, mai degrabă el poate distrage atenția fetelor de la mine și să se ocupe de ele.
— Aveți deja o experiență suficientă în rolul de mamă tânără. Doriți să o împărtășiți? Orice s-ar spune, femeile obosesc de la grija permanentă față de copii, poate ar trebui să-și găsească o ocupație pentru suflet?
— Să fii mamă e foarte greu. E bine atunci când ai alături mama cuiva sau soțul are posibilitatea să te ajute, deși, probabil, el este singurul întreținător al familiei. Poate, în legătură cu toate acestea, multe mame tinere își găsesc astăzi ocupații interesante pentru mâinile lor iscusite, pentru suflet. Nu contează despre ce este vorba – despre sport, broderie, tricotat. Am încercat să brodez, însă m-au captivat florile.
— Care e cel mai greu lucru pentru o familie tânără în ziua de azi?
— Nu aș vrea să vorbesc despre faptul că e foarte greu să construiești o casă, să cumperi un apartament. În majoritatea cazurilor, unul pleacă, celălalt rămâne aici, astfel deseori familiile se destramă, copiii cresc cu un singur părinte. Dar noi, cât de greu ne-ar fi, ne străduim să fim împreună. Ce greutăți mai sunt? Este dificil să găsești timp pentru tine, să rămânem în doi. E minunat când ai copii, e greu atunci când sunt bolnavi, când nu dormi nopțile, dar e ceva trecător.
— La ce visați?
— Copiii să crească sănătoși. Visez, vreau mai repede să terminăm casa, iar deocamdată trăim într-o singură cameră. Vreau să mă întorc la muncă, medicina mi-a plăcut încă din copilărie. Regret ca nu am mers la universitate. Vreau să-mi dezvolt hobby-ul – visăm să avem un magazin de materiale de construcție, în care, cred, va fi un ungheraș și pentru articolele mele. Eu sunt fericită, am tot ce este necesar pentru aceasta.
