O problemă frecvent întâlnită în societatea noastră ține de vârstnicii cu grad de invaliditate, care de cele mai multe ori rămân singuratici. Fie pentru că la vremea lor nu au știut să iubească ca să-și păstreze familiile sau pentru că nu s-au îngrijit de viitorul lor din niciun punct de vedere, ajunși la bătrânețe, odată cu agravarea stării de sănătate, aceștia devin o adevărată povară pentru rudele care le mai au sau chiar pentru vecini.
Nu de puține ori la redacție s-au adresat diverse persoane cu situații care mai de care, cu istorii dramatice din care nu mai au scăpare și la care nu mai găsesc soluții. Un astfel de caz ne-a fost adus la cunoștință recent, de către sora unui invalid de gradul I. Bătrânul are nevoie de îngrijire în permanență, susține sora lui, de tratament și scutece, mâncare și îngrijire medicală. Familie nu are, nu a fost căsătorit, nu a avut nici copii, singurele rude rămân a fi cele două surori și cumnata. Dar și acestea sunt, la rândul lor, la o vârstă înaintată, cu griji și probleme și nu își pot asuma răspunderea îngrijirii lui pentru perioade lungi.
Centrele de bătrâni, un lux pe care nu și-l permit
„De o bună perioadă încerc să găsesc o soluție pentru problema fratelui meu. Acum el stă în casa mamei, pe care mama i-a lăsat-o moștenire cumnatei care a îngrijit-o. Cumnata nici nu poate și nici nu are obligația de a-l îngriji și pe el. Eu și sora mea avem și noi membri în familie bolnavi.
Nu putem să-l ținem la noi. Ne-am adresat de nenumărate ori asistentei sociale, am apelat chiar și la direcție, am vrea să-l plasăm la centrul de bătrâni, dar acolo îl iau doar contra-cost cu 5000 lei lunar. Dar noi de unde să luam acești bani, pensia lui este de 1100”, ni s-a plâns o femeie, care a rugat să i se păstreze anonimatul, cerându-ne ajutorul pentru a o îndruma în direcția potrivită.
Cine se face responsabil de îngrijirea bătrânului invalid, dar și ce opțiuni îi pune la dispoziție Direcția Generală Asistență Socială și Protecția Familiei am aflat de la Tudor Rădeanu, șeful instituției vizate.
Din declarațiile sale reiese că din punct de vedere legal, copii sunt obligați să îngrijească părinții conform Codului familiei. În lipsa copiilor, dar și al soției, direcția propune mai multe metode de soluționare a situației de criză. În urma unei evaluări a situației sociale și materiale și a recomandărilor propuse de comisia de evaluare a dizabilității, persoana dată este încadrată la un serviciu sau altul.
„În funcție de necesitățile omului i se poate oferi ajutorul la domiciliu. Pentru unii, de exemplu, este suficient ca asistentul social să vină de 2-3 ori pe săptămâna să îi procure alimentele, medicamentele și să-i aducă apă. Altul poate avea nevoie de asistent personal, conform legislației de acest serviciu beneficiază persoanele cu grad sever de invaliditate.
Printre altele, acesta este și cel mai practicabil, iar de la 1 iulie vom mai angaja încă 167 de asistenți personali”, comunică șeful direcției.
Cel de-al treilea serviciu ține de plasarea în centrele de bătrâni. Dânsul menționează că în raion avem două astfel de centre. Cel din oraș este destinat în special persoanelor care achită tariful lunar. Iar cel din Sculeni este orientat mai mult spre cei care nu au capacitate materială de a plăti, în cazul lor fiind reținut un anumit procent din pensie pe durata plasamentului.
„Este clar că orice plasament are și condiții și acesta nu poate fi veșnic. Doar serviciul de asistență socială intervine atunci când oamenii se află în situații de criză și până la remedierea problemei. În acest sens sunt implicate și autoritățile publice locale. Și în plus nici pentru persoanele plasate nu este indicat să rămână în permanență în centru. Scopul nostru este de a-l reintegra în societate, după ce trece perioada de criză”, specifică Tudor Rădeanu.
Spre final acesta ne-a asigurat că, cazurile cu adevărat grave sunt luate la control, iar acești bătrâni ai nimănui nu rămân de izbeliște. Însă există și persoane care pur și simplu nu sunt de acord cu plasamentul, iar fără semnătura lor asistența socială este cu mâinile legate. Căci la fel ca și în alte țări europene, există oameni care, deși nu au unde locui, nu doresc să fie plasați, cum, de altfel, avem și în oraș. Dar este dreptul lor de a alege cum vor să-și trăiască viața.
