Anume aşa spune Anatol Toloacă, mangerul Casei Comunitare din Sculeni.
Doar locatarii casei sunt persoane mai speciale – aceștia-s tineri cu dizabilităţi severe cu vârsta curpinsă între 22 şi 27 de ani. Instituţia de plasament a fost creată pentru a acorda tinerilor suport permanent, ceea ce presupune protecţie, alimentaţie, supraveghere a stării de sănătate, asistenţă medicală. Anul acesta Casa Comunitară va marca un an de activitate.
Înainte de anul nou, graţie invitaţiei făcute de specialiştii din cadrul Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei Ungheni (DASPF), am avut ocazia să îi vizităm şi să facem cunoştinţă cu tinerii care locuiesc aici. Am fost întâmpinaţi cu bucurie, unii dintre ei chiar ne-au întins şi mâna în semn de salut, alţii ne-au analizat minuţios aparatul de fotografiat şi reportofonul. Constantin Potlog, şef adjunct DASPF, menţionează că tinerii au fost plasaţi în acest serviciu social după reorganizarea gimnaziului-internat din Orhei. „Le-au fost create toate condiţiile şi pentru dezvoltarea abilităţilor de autodeservire şi a unui climat favorabil pentru evoluarea personalităţii beneficiarilor. Pentru noi este un succes că tinerii cu ajutorul asistenţilor au deprins abilităţile elementare de viaţă, acum putem spune cu siguranţă că ei se simt ca într-o familie”, explică specialistul.
După un an de activitate, Anatol Toloacă vorbeşte deschis şi destul de calm, cu toate că la începuturi au fost foarte multe greutăţi. „Aveam griji dacă vom reuşi să facem faţă cerinţelor, dacă tinerii se vor obişnui cu asistenţii, iar noi, la rândul nostru, cu ei. Ştiam cum se lucrează cu astfel de persoane, mai ales că am beneficiat de cursuri intensive din partea organizaţiei Keystone Moldova, dar mi-a fost de folos şi experienţa din trecut, am fost directorul gimnaziului-internat din Sculeni”, îşi aminteşte managerul.
Tinerii au învăţat să trăiască ca într-o familie, ca acasă. „Dacă doreşte să îşi schimbe haina sau să se îmbrace mai gros sau mai lejer, dacă vrea să mănânce sau să doarmă – fiecare o face la dorinţă. Nimeni nu îi impune să facă ceea ce nu doresc”, spune Toloacă. Desigur, din start comunitatea a primit neprietenos vestea că în comună va fi creat un astfel de serviciu. Erau persoane care îi priveau cu neîncredere, unii îşi fereau copiii de privirile lor, alţii – închideau poarta şi intrau grăbiţi în ogradă. Au reuşit să distrugă din stereotipuri când au sfinţit casa comunitară şi le-au păşit pragul zeci de persoane din comunitate. „Între timp unii au înţeles că sunt personalităţi, poate mai speciale pe alocuri, au dorinţe, necesităţi şi, desigur, sentimente. Acum putem spune că avem prieteni care ne vizitează cu regularitate. Printre ei sunt şi elevii de la liceul din localitate, oameni de bună credinţă, agenţi economici, care ne ajută ori de câte ori ne adresăm”, adaugă managerul. Aşa s-a întâmplat şi de ziua persoanelor cu dizabilităţi, când oamenii de afaceri – Radu Crăciun, Alexandru Chirilov, Nicolae Buceaţchi, Andrei Granciuc şi Iurii Jutariuc – au venit cu daruri în casa lor, aducând produse alimentare, detergenţi, lenjerie de corp şi de pat.
De activitatea casei comunitare sunt satisfăcuţi şi mentorii – reprezentanţii organizaţiei Keystone Moldova, care au suportat toate cheltuielile pentru procurarea, reparaţia şi dotarea imobilului şi le oferă ajutor până în prezent. În cadrul întrevederii cu membrii organizaţii americane li s-a menţionat că, peste hotare, mai întâi se oferă atenţie şi îngrijire persoanelor cu probleme de sănătate, după care restului societăţii. „Dacă apare o persoană cu dizabilităţi, atunci se mobilizează întreaga comunitate, pentru a-i oferi serviciile de care are nevoie. Din păcate, în Moldova, dânşii au observat contrariul. Nu trebuie să ne fie frică sau să ne ferim de astfel de persoane. Trebuie să îi înţelegem, să le oferim atenţia şi sprijinul de care au nevoie”, consemnează Anatol Toloacă.
