Echipe de salvatori vor monitoriza astăzi, 19 ianuarie, la solicitare, situația în preajma lacurilor. Despre aceasta anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în contextul tradiției de a face scufundări de Bobotează. În același timp, oamenii sunt îndemnați să se scufunde doar în locuri special amenajate, transmite IPN.
Salvatorii atenționează că intrarea în apa rece se poate realiza în grupuri mici, pentru a evita deteriorarea gheții, dar și a cazurilor de prăbușire sub gheață. Oamenii sun îndemnați să fie foarte prudenți și să se scufunde doar dacă au o condiție fizică bună. Este interzisă prezența minorilor fără supravegherea părinților.
În caz de situații de risc, se va apela Serviciul 112.
Pe 19 ianuarie este prăznuit Botezul Domnului Iisus Hristos, zi în care creștinii merg la biserică după Agheasma Mare. Pe 20 ianuarie, creștinii ortodocși de rit vechi vor marca Sfântul Ion Botezătorul, care încheie șirul sărbătorilor de iarnă.