Nedumerire — aceasta era reacția multor persoane când le spuneam că am decis să fac jurnalism. Cineva m-a întrebat ironic: „Glumești?”. Am muțit. Nu, de ce aș fi glumit? De când jurnalismul nu are pașaport de trecere în țara profesiilor considerate, citez, „normale” și „serioase”? Cert e un lucru: dacă încă apar asemenea întrebări și nedumeriri, societatea are nevoie, mai mult ca niciodată, de jurnaliști.
Oamenii vor să fie mereu la curent cu ultimele știri, fie ele naționale sau internaționale, economice sau politice. Vrem să știm, deoarece nu suntem lipsiți de curiozitate. Suntem învățați să primim informația pe tavă, gata procesată. Să fie succintă, clară și veridică. Să nu ne mai chinuim să o „morsocăm”, ci să fie digerată deodată. Însă prea rar ne gândim la cine stă în spatele acestor informații. La cine își pune numele, siguranța și, uneori, viața în joc pentru ca noi să fim informați.
Potrivit datelor furnizate de Comitetul pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), anul 2024 a fost cel mai letal pentru jurnaliști de la începutul documentării acestor cazuri și s-a soldat cu cel puțin 124 de lucrători media uciși la nivel global. Iar în anul curent, până la data de 1 mai, CPJ a raportat 15 jurnaliști omorâți, în mare parte în zonele de conflict din Gaza și Ucraina.
Printre victimele recente se numără și jurnalista ucraineană Viktoria Roșina. În vara anului 2023, Viktoria a mers în regiunea Zaporijie, aflată sub ocupație rusă ilegală, cu scopul de a documenta modul în care ucrainenii erau tratați în închisorile ad-hoc controlate de ruși. La scurt timp după această deplasare, a dispărut. Timp de peste un an, a fost transferată între cel puțin două centre de detenție informale și o închisoare rusească, înainte ca moartea ei în captivitate să fie anunțată oficial, în octombrie 2024. Recent, trupul acesteia a fost repatriat în Ucraina, cu semne vizibile de tortură.
Atenție, urmează detalii cu impact emoțional. Raportul medico-legal indică faptul că Viktoriei i-au fost scoși globii oculari, iar osul hioid — situat la baza limbii — era rupt, semn al unei posibile strangulări violente. Cadavrul prezenta vânătăi, plăgi contuze și urme de lovituri. În colonia penală din Taganrog, Rusia, ea a fost supusă torturii sistematice. Potrivit mărturiilor unei colege de celulă, jurnalista a fost electrocutată repetat, inclusiv la nivelul urechilor și tălpilor, a fost lovită cu brutalitate, iar rănile de cuțit de pe braț și picior au rămas vizibile. Viktoria a fost privată de hrană și tratament medical, ajungând să cântărească 30 de kilograme. Și toate acestea doar pentru ca oamenii și societatea să rămână informate.
În pofida multor stăruințe, jurnalismul continuă să fie subestimat. Nu e ușor să fii jurnalist într-o țară unde adevărul deranjează. În investigația „În slujba Moscovei”, jurnalistele Măriuța Nistor și Natalia Zaharescu de la Ziarul de Gardă, utilizând identități false, au pătruns în rețelele pro-ruse controlate de Ilan Șor și au documentat cum alegătorii erau mituiți și direcționați politic. Investigația a stârnit un val de reacții și a generat discuții publice intense, demonstrând forța jurnalismului de investigație într-un stat vulnerabil în fața propagandei.
Nu este un secret că, deseori, jurnaliștii devin slujitori ai propagandei și dezinformării, ai intereselor politice și economice. Noi trebuie să știm cum să ne protejăm. Trebuie verificate sursele, actualitatea informației, redacția, interesele acesteia. Fake news-uri (n.r. știri false) au fost și vor continua să existe. Mass-media ne spune La ce să ne gândim, nu Ce să gândim. Noi alegem ce să credem și ce nu. Educarea un spirit critic este cheia unei informări veridice.
Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de ochii și vocile celor care privesc lumea cu luciditate. Avem nevoie de jurnalismul care nu tace.
