Mai multe evenimente mi-au sărit în ochi săptămâna aceasta. Evenimente care deopotrivă mă surprind, mă șochează și mă oripilează (că veni vorba, fenomenul acesta se întâmplă la fiecare 4 ani, când au loc alegeri). Majoritatea dintre ele sunt legate de campania electorală, care iată-iată ne bate la ușă. S-au lansat candidații la președinție. Atât de optimiști, atât de încrezuți în promisiunile pe care le rostesc de la tribune improvizate pe vreo scenă sau direct în mijlocul poporului că nu ai cum să nu le crezi!
Despre aceștia, care se simt aproape de popor încât stau fără mască la întâlnirile cu alegătorii, îmi voi spune părerea în rândurile de mai jos. Poate are și sentimente profunde față de omul simplu, dar în plină pandemie să îți arăți atașamentul și dragostea față de alegător, mi se pare cinic. În special, când Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău adoptă decizia ca elevii mai mari de 10 ani să poarte obligatoriu masca de protecție, inclusiv în timpul orelor. Cât de perfid trebuie să fii ca să străbați țara în lung și în lat fără a te gândi la sănătatea ta și a celor cu care intri în contact? Dar cât de masochiști trebuie să fie concetățenii mei care participă la astfel de întruniri fără a se proteja, fără a respecta nicio măsură?
Și încă o dată mă surprind părinții care își lasă copiii să se pozeze cu vreun candidat. Am doar o singură întrebare pentru ei: de ce? E și el un om ca voi toți, doar că dânsul e un pic, sau chiar mai mult, amnezic. Același om care îți strângea copilul la piept și se fotografia cu al tău odor, după alegeri pune între el și copil un zid de oameni de pază.
