Azi ţara noastră trăieşte o viaţă foarte „spectaculoasă şi tumultoasă”. Unii cheamă la proteste. Oare cum se descurcă oamenii unde trebuie să se ducă şi cu cine, împotriva la ce să protesteze. Privind aceste mulţimi, mă tot gândesc, oare la noi sunt atât de mulţi şomeri? Iar dacă aceştia nu sunt şomeri, unde lucrează?
Cineva ne cheamă în Europa, iar noi nu-i trebuim ei nici pe degeaba.
Ea, sărmana, are destule probleme, încearcă şi hrăneşte armata de refugiaţi şi să ajuţi ţărilor ca vai de ele, cum e a noastră. Altul lansează apelul că fără piaţa rusă ne vine sfârşitul. Altul ne cheamă să ne unim cu România, promiţându-ne pensii şi salarii europene, iar nouă, auzind de ele, ni se taie respiraţia. Altcineva ne sperie cu tancurile ruseşti care, cică, stau la malul Nistrului şi cere să intrăm imediat în NATO, altcineva ne avertizează de influenţa SUA, nu în zadar au venit 17 generali chipeşi. Altul nu e împotriva unui război pentru apărarea patriei, iar altcineva simte începutul războiului civil.
Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu am nevoie de puţin, aproape de nimic dacă e să comparăm cu poftele unor cetăţeni ai acestei ţări care încă din timpul vieţii au îmbrăcat nimbul. Nu am nevoie de casă proprie, îmi ajunge apartamentul meu cu două odăi într-un bloc vechi. Desigur, n-aş renunţa, dacă aş avea posibilitatea să fac o mică reparaţie în el, pe scara unde în apartamente asemănătoare trăiesc oameni ca mine. Nu am nevoie de un salariu uriaş, sunt recunoscătoare pentru cel pe care îl primesc acum. Nu am nevoie de pensie de 7 mii de lei, vreau una care să-mi ajungă să achit facturile, mai ales iarna, pentru o hrană modestă şi cel puţin o dată pe săptămână să-i pot cumpăra nepotului o ciocolată.
Nu am nevoie de medicină costisitoare, pur şi simplu vreau să vin liniştită la doctorul meu, fără să-mi fie frică că voi avea nevoie de medicamente pe care nu voi fi în stare să le cumpăr, de o investigaţie sau operaţie pentru care nu voi fi în stare să plătesc.
Am nevoie de puţin. Vreau ca nepoţii mei să poată învăţa normal, să frecventeze studiouri şi să nu trebuiască să plătească nici în asociaţie, nici pentru a închiria costumul, nici pentru reparaţie, nici pentru ore suplimentare, nici pentru cadouri. Vreau ca ei să trăiască în ţara natală, să aibă locuri de muncă şi să nu lucreze constructori în Rusia sau infirmiere în Italia, să fie fericiţi şi împliniţi.
Am nevoie de puţin: ca cei pentru care am votat la alegeri să fie oameni oneşti şi cumsecade, aşa cum vor să pară. Să nu mintă, să nu fure, să respecte legislaţia şi Constituţia, iar gândindu-se la bunăstarea proprie, să nu uite şi de mine. Cu atât mai mult cu cât eu am nevoie de puţin.
