Adesea mă întreb în ce lume trăim. Oamenii au devenit extrem de răi, au devenit extrem de egoişti, nu le mai pasă de semenii lor, iar tot ceea ce îi interesează e starea lor de bine. Paradoxal este că în ziua de astăzi, omul se simte bine când îl vede pe celălalt la pământ. Îi citeşti satisfacţia şi împlinirea pe faţă. În asemenea momente de grea încercare a umanității se vădește identitatea reală a fiecărui om. Rămân șocată de cât de înrăită a devenit lumea. Zilele trecute am mers să îmi fac cumpărături și, stând în rând, am prins discuția unor femei. Vorbeau cu atâta ură de conaționalii noștri aflați în Italia. Mi-a rămas și acum în minte expresia uneia: ”Mai bine mureau toți acolo, în Italia, decât să vină acasă să ne umple și pe noi”. Am rămas profund indignată. Oare chiar acei plecați peste hotare nu sunt tot copiii noștri, nepoții noștri, mamele noastre?
Nimeni nu a plecat de bună voie, toți au plecat fiindcă au fost nevoiți. Cei care sunt plecați majoritatea au în grijă familii în Moldova. Fără ei, cu conducerea de aici, cu pensiile și salariile care le avem, unii din ei nu mai apucau ziua de mâine. Mi-au dat ochii în lacrimi când le auzeam cu câtă furie vorbeau: ”Au plecat după bani mulți, iaca amu o să-i sature”. Ce inimă trebuie să ai în tine ca să te lase gura să spui așa vorbe. Eu nu am rude plecate în Italia, așa că sunt imparțială. Dar stau și mă gândesc la săracii oameni, moldoveni de ai noștri, plecați peste hotare. Nici aici nu mai sunt văzuți ca de-ai noștri, nici acolo nu sunt văzuți ca de-ai lor. Cruntă le-a fost soarta.
