În urmă cu ceva timp, mai în glumă, mai în serios, spuneam că ar fi bine să fie alegeri cam în fiecare an. Numai aşa mai puteam vedea câte o porţiune mică de drum naţional şi chiar local mai de Doamne, Doamne, numai în prag de alegeri se mai tăiau panglici şi se mai organizau concerte, unde bieţii oameni (mă refer şi la cei de la oraş, dar şi la cei de la sate) îşi mai puteau vedea şi asculta interpreţii preferaţi (chilipir pentru toţi – artiştii mai câştigau un ban, alegătorul se mai distra, organizatorul îşi juca cartea ca la poker – nu ştiau dacă votul celor prezenţi la concert merge în favoarea sa sau ba).
Acum, în pandemie, chiar dacă au fost inevitabile (ţara a intrat într-o criză politică), organizarea unor alegeri parlamentare mi se pare ceva copleşitor. Populaţia e obosită. A pierdut cumva simţul orientării în timp şi spaţiu, nu mai ştiu în cine şi ce să se încreadă. Epidemia de Covid a scos în evidenţă şi mai mult instabilitatea din viaţa socială şi cea politică a societăţii moldoveneşti. Examenul pandemiei nu a fost trecut de fosta clasa politică, care s-a aflat la guvernare, iar alegerile anticipate nu ştiu dacă vor avea rezultatele scontate de către cetăţeanul simplu, care speră într-o redresare a situaţiei sale, adică să trăiască şi el decent în statul unde plăteşte impozite şi taxe.
Frică mi-e că va fi iar situaţia – „dus cu bomonica”, adică în campanie ne jură că vor fi sinceri în tot şi toate, că ne vor aduce bunăstarea în casele noastre, că vom merge pe drumuri bune, câte şi mai câte, însă toate de bine şi numai bine. Că vom ajunge ca nimeni să nu mai spună că Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa. Doar că după euforia scrutinului electoral rămânem nu ştiu cum iar a nimănui, când întâmpini vreo problemă nimeni nu ţi-o poate rezolva că nu e de competenţa sa şi aşa tu, eu, el şi ea, mai pe scurt, noi le rezolvăm aşa cum ne duce capul.
Într-un final înţelegem că au promis marea şi sarea, numai nu nouă, ci lor. Noi rămânem să trăim aşa cum am mai trăit – întizând râzâna (elasticul) de la un salariu până la celălalt şi respectiv de la o pensie la alta. N-ar fi deloc de mirare, cred, să constatăm în timpul exit poll-urilor că și de această dată mai bine de jumătate dintre oamenii cu drept de vot au optat să stea acasă decât să iasă la vot. Nu poţi să-i învinovăţeşti până la urmă, au alte treburi – mult mai serioase – pe cap, cum ar fi să supraviețuiască. După ce-au votat în multiple rânduri, aproape 29 de ani, dar cam cu acelaşi rezultat, votanţii aceștia au înţeles că nu poți să procedezi mereu la fel și să speri să iasă diferit: „Alegeri? Au mai fost…”.
