„Probabil contemporanii noștri nu vor putea înțelege deplin comportamentul bolșevicilor roșii în primii ani ai puterii sovietice. Rusia a fost înecată în sânge nevinovat. Nicolai al II-lea, familia și oamenii lui devotați, au fost împușcați fără a fi condamnați, fără milă, reprezintă o picătură în marea crimă declanșată de lovitura de stat bolșevică (1917). Cum a fost posibil?” (Anatol Petrencu).
Există o amplă bibliografie referitoare la asasinarea fostului țar al Imperiului Rus. În primul rând, se poate menționa cartea lui Nicolai A. Socolov, anchetator judiciar pentru cazuri deosebit de importante: „Asasinarea familiei imperiale. Materialele cercetării”, Moscova, 2003. Subiectul dat a fost examinat, ceva mai devreme, de Aleksandru Kerenski în cartea „Tragedia dinastiei Romanov”, scrisă în franceză, tradusă și publicată în limba rusă în 2005 de Victor Kuznețov și a.
În aprilie 1918, Nicolai, soția lui Alexandra și fiica Maria, iar peste patru săptămâni – și ceilalți copii ai lor au fost aduși de bolșevici în Ekaterinburg, „capitala roșie a Uralului”. Țarul și familia lui au fost închiși în casa inginerului Ipatiev din localitate.
Sub pretextul înaintării forțelor militare antibolșevice, chipurile – „apărătoare și salvatoare ale monarhiei” (în persoana cehilor albgardiști luați în prizonierat) -, asupra Ekaterinburgului, în strânsă coordonare cu conducătorii statului sovietic V. Lenin, I. Sverdlov, cu permisiunea acestora, în noaptea de la 3 iulie spre 4 iulie 1918, bolșevicii angajați au masacrat familia imperială.
Masacrul a avut loc în demisolul casei Ipatiev și tot atunci, corpurile neînsuflețite au fost aruncate într-un camion și duse la distanță de 18 verste (1 verstă=1,067 km) de Ekaterinburg, unde se găseau niște mine părăsite. Cadavrele au fost decimate, stropite cu acid și incendiate, iar rămășițele au fost aruncate în minele respective.
În 1975, sub pretextul că imobilul casei Ipatiev stârnește interesul cetățenilor sovietici și turiștilor străini, la inițiativa lui I. Andropov, conducerea URSS a decis să demoleze numita casă. Ceea ce s-a realizat doi ani mai târziu, sub conducerea primului secretar al organizației regionale de partid Sverdlovsk, Boris Elțin.
După venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov (1985) interesul față de familia ultimului țar al Rusiei a început din nou să crească. Pe locul unde a fost cândva casa Ipatiev, astăzi se înalță o Catedrală impunătoare numită „Hram na krovi” (Catedrala pe sânge). Parterul catedralei a fost construit pe locul unde era casa Ipatiev, iar locul unde a fost executată familia imperială este evidențiat special.
În urma vizitei din 16 octombrie 2015 la Catedrala „Hram na krovi” profesorul Anatol Petrencu, s-a apropiat de interpreta Tamara Leontieva și a descoperit că doamna era originară din Basarabia, născută la Bolgrad, având rude la Chișinău. Doamna Tamara afirma că „Hram na krovi” este al 3-lea de acest fel în Rusia. Tot din spusele ei: în zilele de vară care coincid cu timpul masacrului familiei țarului (17-18 iulie), la „Hram na krovi” vin mii de pelerini din Rusia, dar și din alte țări (în 2015 au fost peste 60 de mii). După slujba religioasă, coloana de creștini merge pe jos cei 18 km până la locul unde cadavrele au fost distruse.
În prezent pe aceste locuri funcționează o mănăstire cu șapte biserici (după numărul de membri ai familiei imperiale). În mănăstire există un muzeu al istoriei Rusiei din timpul lui Nicolai al II-lea, unul dintre cele mai înzestrate și mai moderne muzee din Rusia. Domnul Anatol Petrencu mai adaugă, că în memoria enoriașilor din Ekaterinburg a rămas chipul luminat al Mitropolitului Moraru, născut în 1953, în Sculeni, raionul Ungheni, actualmente Mitropolit al Tașkentului și Uzbekistanului. Între 1999 și 2011 Vichentie a fost Arhiepiscop al Ekaterinburgului și ținutului Verhotursk. Fiind Arhiepiscop, Vichentie a restabilit viața monahală în eparhie, a contribuit la construirea bisericilor pe locul lichidării rămășițelor pământești a membrilor familiei imperiale ruse. Vichentie, de asemenea, a contribuit mult la deschiderea unor noi instituții de învățământ spiritual, a insistat asupra introducerii în universități a cursului de „Teologie”. În urma activității sale, Vichentie a intrat în conflict cu autoritățile orășenești pentru tentativa de a schimba denumirile unor străzi, cartiere, așa cum se numeau ele până la instaurarea Puterii Sovietice. Așa cu bine sau mai puțin bine, la 27 iulie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit pe Vichentie episcop al Tașkentului și Uzbekistanului, iar la 04.08.2011, fiind ridicat la demnitatea de Mitropolit.
Din cele descrise, aflăm despre una din monstruoasele crime, săvârșite de bolșevicii, care s-au urcat pe piramida puterii a Rusiei. Suntem datori să cunoaștem adevărul și să nu fim indiferenți. În a doua jumătate a materialului ne convingem despre faptele mărețe ale moldovenilor, indiferent unde îi duce soarta.
Ca sursă principală a servit: Monografia lui Anatol Petrencu, profesor universitar, „Rusia, 2019: Acesta a fost un an greu…” (Chișinău 2000).
