Astăzi facem cunoștință cu o fată luminoasă, firavă, mult prea înţeleaptă pentru vârsta ei. În același timp, această fragilitate ascunde o tărie de suflet care nu ne-ar fi de prisos nici nouă. Xenia Moraru este elevă în clasa a X-a a liceului „Aleksandr Pușkin” din Ungheni. Poeziile ei le-aţi citit în paginile „Unghiul”-ui.
— Cum se naște poezia?
— Versurile se scriu cu inima, pentru că, în opinia mea, ele ascund ceea ce nu poţi exprima, dar îi poţi încredinţa hârtiei. Îmi este mai ușor să scriu pe hârtie despre anumite sentimente. Când scriu poezie, presupun că vor afla ceva mai mult despre mine prin ele, sunt pregătită să mă deschid și altor oameni.
— Cum vin ele? Seamănă, de exemplu, cu setea?
— Scriu uneori noaptea, când nu pot să dorm, când ceva mă nelinişteşte, dar nu se întâmplă des, însă mă bucur. Scriu deseori înainte de culcare, când niște rânduri îmi vin brusc în cap.
— Știu că învăţaţi bine.
— Da, încerc să învăț și să găsesc timp pentru hobby-urile mele. Îmi place să citesc. Am observat că atunci când am o dispoziție proastă, iau o carte și înțeleg că am ocazia să mă aflu într-un loc care poate fi mai aproape de sufletul meu. Mă bucur că există cărți care pot servi drept teleportare.
— Ați acceptat să participați imediat la concursul „Elevul anului”?
— Mi s-a oferit posibilitatea de a mă gândi, pentru că acest lucru nu se face momentan și nu este o lecție publică la școală, ci un eveniment de amploare. M-am gândit și am decis, de ce să pierd şansa? Am vrut să văd, să mă manifest, dacă pot sau nu, reușesc sau nu? Aceasta este o experiență minunată spre care tind mereu.
— Cer scuze, nu a fost dorința de a demonstra că sunteți la fel ca toţi ceilalţi?
— A fost şi așa ceva. Cei aflați într-o situație similară sunt conștienți de faptul că lumea noastră nu este pregătită să accepte oamenii în toată diversitatea lor. Prin urmare, micile noastre realizări sunt foarte importante. Fac totul pentru a arăta că nu mă deosebesc cu nimic, atât doar că nu voi putea alerga. În viața mea au fost atâtea încercări și mă bucur că am reușit să trec peste toate. Sunt foarte recunoscătoare părinților mei, dacă nu erau ei, nu aș fi ceea ce am devenit acum. Este meritul lor. Îi admir, le sunt recunoscătoare, ei fac totul ca eu să mă simt ca un copil obișnuit. Și mă simt ca toată lumea, diferită doar în anumite privinţe. Ca o persoană care are o alunică, pe când eu am un scaun cu rotile.
— Aveţi prieteni?
— Ei ne sunt cei mai apropiați, lor le încredinţăm secretele noastre. Nici părinților nu le poţi spune totul, însă împărtășeşti cu ușurință unui prieten sau prietene. Am prieteni apropiați de 2 și chiar de 4-5 ani. Până la 13 ani, am făcut studii la domiciliu, la început a fost dificil, deoarece nu aveam prieteni, stam mult timp la spital. Când am venit la școală, au apărut primii prieteni, primele dezamăgiri și chiar trădarea. Și mă bucur că toate acestea au fost. Această mică experiență mă ajută să aleg corect prietenii. În schimb, am descoperit lumea comunicării și înțeleg cu cine îmi este mai ușor să comunic, pentru că toți suntem diferiți și nu putem găsi un limbaj comun cu toată lumea.
— Pe lume sunt mai mulţi oameni buni, indiferenți, răi?
— Cred că omul se naște bun, apoi circumstanțele din viața lui îl fac mai închis, mai înrăit. Dacă s-ar găsi calea spre inima lui, s-ar găsi limbaj comun cu el, ar fi clar că nu are răutate.
— Vă gândiţi la viitor?
— Desigur. Vor trece doi ani și jumătate și va fi necesar să aleg o profesie. Mi-ar plăcea foarte mult să studiez în străinătate, unde văd mai multe oportunități pentru mine. Țările fostei URSS nu sunt adaptate pentru viața unor oameni ca mine. Prin urmare, îmi văd viitorul într-o altă țară, mai dezvoltată. Dacă am avea aici astfel de condiții, cum spun eu, un mediu fără bariere din toate punctele de vedere, inclusiv cele umane, atunci ar fi altceva. În cultura noastră nu există vreo persoană cu dizabilități, pentru noi este ceva neobișnuit, iar neobișnuitul este întotdeauna înfricoșător.
— Cu ce doriţi să vă ocupaţi?
— Cu ceva creativ. Am încercat o mulțime de lucruri în viața mea – croitoria, croşetatul, desenul, scrapbooking, acum îmi place fotografia și am propriul blog pe instagram. Visez la multe lucruri: ca omul să devină mai conștient, să nu existe discriminare, lumea să fie mai curată. Sper ca visele mele să se realizeze. Visez să devin designer grafician. Nu este exclus să fac ceva mai serios – politică. În țara noastră, abia începe promovarea femeilor, iar femei cu dizabilități nu sunt în genere. În acest domeniu, probabil, voi reuși, pentru că este necesar. Vreau nu numai să protejez drepturile mele, ci și să schimb lumea, să o cuceresc…
— Vă doresc să reuşiţi.
