Spune președintele Clubului de Fotbal Ungheni, Dionisie Ternovschi
4 meciuri de retur, ediția 2015-2016, tot atâtea victorii, ceea ce înseamnă 6 goluri plasate și primit 1 – acestea-s rezultatele echipei de fotbal FC Ungheni de la începutul anului curent. Timp de 3 ani, de când orașul se mândrește că are o echipă de fotbal bună, au survenit schimbări esențiale: trecerea echipei din divizia B în divizia A. Cine stă în spatele fotbalului din Ungheni și cum e să faci sport de performanță – sunt doar câteva din subiectele abordate de către președintele clubului.
Despre echipă și cine stă în spatele ei…
Rădăcinile echipei de fotbal se trag încă de la FC Abus, care a fost creat la inițiativa antrenorului Ruslan Graur. Dânsul a încercat să reînvie, după o pauză îndelungată, fotbalul în oraș. Centrul Comercial Bricone era și a rămas unicul și principalul sponsor. De aceea proprietarul magazinului, care este de origine italian, a solicitat de a face o schimbare. În așa mod, îl propune pe Dionisie Ternovschi în calitate de patron al clubului.
O constatare – sportul mereu a fost pe ultimul loc pentru autorități. Poate că sunt drumuri, școli, grădinițe, dar sportivi de performanță încă nu au fost crescuți și nici educați. Echipa este alcătuită din cei mai buni băieți și antrenată de un antrenor licențiat, Dorin Bambuleac. Este unicul antrenor din orașul Ungheni care are licența de tip A. Ruslan Graur, antrenor secund, la moment studiază pentru a obține ulterior această licență.
Despre investiții…
Aproximativ cu trei ani în urmă, stadionul central intră în renovare. Echipa clubului începe antrenamentele pe stadionul de la Zagarancea. Prima condiție a italianului: fotbaliștii au nevoie de vestiare, dotate cu dușuri. Se investește, se construiește… Le suntem recunoscători primarului Mihai Burlacu, antrenorului de fotbal Sebastian Andriuță, că ne-au primit, ne-au înțeles, ne țin minte, doar drapelul Italiei este atârnat la intrarea din vestiare. Mulți ne-au criticat, spunând că mai bine ar fi fost să investim în altceva. Nu comentez. A trecut un an de zile de când a devenit practicabil terenul sportiv din oraș. E foarte interesant, că începutul lucrărilor de construcție se datorează insistenței și aportului Consiliului Raional Ungheni. Primăria Ungheni și-a asumat unele angajamente, dar așa și nu le-a respectat. Nu mă interesează motivul, doar că mai bine de 60 de ani la stadionul central nu s-a investit un leu. Învelișul artificial nu este încă totul. Cine a avut o așa idee năstrușnică să demoleze tribunele vechi? Pentru ele Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) dădea gratis scaune de plastic. Anul trecut Consiliul Raional ne-a alocat suma de 200 de mii de lei, ceea ce a fost un suport financiar enorm pentru noi. Și Consiliul Orășenesc, de data aceasta, a fost receptiv, căci a alocat suma de 120 de mii de lei. Aceasta ne-a ajutat să ne promovăm din divizia B în divizia A pe locul IV. E un succes extraordinar, pentru că de pe ultima linie în clasament am urcat sus și suntem pe primele poziții între cele 14 echipe. Primele patru locuri în divizia A le ocupă dublorii echipelor mari, precum Dacia, Zimbru și Sheriff. Practic, în fața noastră este FC Spicul, iar noi ne clasăm pe locul II, dacă nu luăm în calcul poziția echipelor mai mari. O altă investiție, despre care nu știu prea mulți, este și reparația vestiarelor din clădirea fostului gimnaziu-internat. Nu ne putem permite ca oaspeții noștri să facă duș în „cotețul” (să nu se supere unii) ce poartă denumirea de vestiar. Noi am cheltuit încă vreo 25 de mii de lei pentru instalațiile sanitare și tehnice. Anul acesta – liniște, nimeni nu ne poate ajuta, bani nu sunt. Pe an pentru a întreține o echipă de fotbal avem nevoie în jur de 600 de mii de lei.
Despre tăcerea autorităților …
Ne bucurăm: avem licență, putem juca în divizia A. FMF ne antenționează: stadion aveți, dar mai trebuie să aibă și 400 de locuri, vestiare care ar corespunde standardelor. Ce se întâmplă? Pregătesc o scrisoare de garanție de la primărie, care ne promite și tribune, și vestiare. În campania electorală tribunele sunt scoase de pe stadionul central și împărțite în două localități sătești, iar acesta rămâne cu 100 de locuri. Iată și o nouă dilemă. Noi le aducem înapoi, nu pentru mult timp, doar pentru jumătate de an, pentru ca să putem primi echipele la noi acasă. Facem un deviz de cheltuilei pentru construcția tribunelor. Pentru 600 de locuri avem nevoie de circa 200 de mii de lei. Însă ar fi suficiente și 300 de scaune. Vedeți ce se întâmplă: un antreprenor italian investește într-o echipă de fotbal, fără a fi prezent fizic la meciuri, doar pentru ca în Ungheni să fie fotbal. Dânsul a găsit o persoană responsabilă care știe să organizeze, să mențină disciplina într-o echipă cu 24 de persoane, care toți ceva vor, spun, au probleme. Oare nu merităm noi, ca echipă, să fim susținuți de autoritățile orășenești? Pentru mine echipa de fotbal este un exemplu de bunătate, ajutor reciproc, de diversitate, de satisfacție sufletească, de succes.
Fotbalul nu este cel de altă dată…
Fotbalul din Ungheni arată altfel. Am schimbat mentalitatea sportivilor, tactica de joc, am introdus tehnici noi, investim mai mult în școlirea antrenorilor. Pentru prima dată, vara trecută fotbaliștii au fost în cantonament: în fiecare zi – antrenamente, mâncare tradițională italiană, piscină, înot în lac. Anul acesta am împrumutat sportivi din Chișinău. Nu am avut și nici nu avem un portar bun, el este din capitală. Avem fotbaliști, la fel, din capitală, pe poziția de apărare. În fotbalul modern un apărător trebuie să fi înalt, să poată prinde mingile care sunt plasate pe sus. Deci, fotbalul are niște parametri foarte stricți, și dacă nu îi respecți – pierzi. A avea o echipă bună, dar și a fi în divizia A înseamnă și un salariu de bază pentru jucători, contracte încheiate cu fiecare dintre ei, trecerea examenului medical de două ori pe an, 2 sau 3 antrenori licențiați, transport, diurne. Iar ei au atunci obligații – antrenamente de 5 sau 6 ori pe săptămână, să ducă un mod de viață sănătos.
La final, despre planuri de viitor
Dorim să ne clasăm în Divizia Națională, dar nu accept ideea ca să jucăm în altă parte și nu pe terenul din orașul natal. Dorim să ajungem la un numitor comun cu autoritățile locale ca să ne dea în gestiune sau în concesiune stadionul, cu condiții acceptabile pentru ambele părți. Aș putea să găsesc sponsori ca să investească în tribune și vestiare. Să fie clar, nu vreau să îl am în proprietate, nu ar fi corect. Ne dorim o școală de fotbal, cu tradiții, de perspectivă, ca să putem crește viitori fotbaliști. Doi jucători buni sunt curtați de către câteva cluburi mai mari. Ei au refuzat, căci nu i-au satisfăcut condițiile. Mulți cred că eu aș câștiga din fotbal. Aș vrea să înțeleg și eu cum, doar sunt bani duși de acasă, din business, din magazin. Fac acest lucru din plăcere, pentru că vreau o diversitate, doar viața și activitatea noastră nu se rezumă la interes și câștig.
