Ungheneanul Artiom Popovici e un băiat frumos, foarte serios, în ciuda faptului că s-a născut în ziua glumelor, și bun sportiv. Are 16 ani și e cu un an mai mic decât colegii săi de clasă, elevii de mâine ai clasei a XI-a.
— Cu ce poți fi mândru azi?
— Cu faptul că prefer un stil de viață sănătos și îmi găsesc ocupații după plac. În plus, am succese în sport. Mai întâi, un an am practicat karate, am susținut trei examene la gradul de elev (kyu) și am centură roșie. Apoi m-a plictisit tehnica de luptă și am decis să fac judo. Mi-a plăcut acest gen de sport și antrenorul nostru era foarte bun, am ocupat locul doi la un turneu de la Călărași, ce-i drept, plecam rar la competiții. Am vrut să pot și să știu mai mult și iată că de un an mă ocup de box. Am câștigat Cupa Moldovei, dar și învins am fost.
— Ai luat bătaie?
— De ea, probabil, nu scapă niciun începător și eu de la antrenamente, uneori, veneam cu vânătăi. Mama și tata nu-mi zic să renunț, ci mă încurajează: înainte, fiule.
— Mai ai și turismul?
— Eu practic toate genurile de turism – vâslesc la caiac-canoe, urc pe munți, în turismul pedestru trecem pe frânghii peste râuri – te agăți cu carabina de o frânghie și înainte, la cicloturism și orientare, când ți se dă harta și busola și alergi de la un punct de control la altul.
— Cum găsești timp pentru toate?
— Nu întotdeauna îmi ajunge. Uneori, ceva trebuie să omit. Dacă ar fi timp suficient și dacă ar fi la Ungheni posibilități, m-aș mai ocupa de baseball, de tenis.
— Când nu ești mulțumit de tine?
— Când ceva nu-mi iese, atunci când este greu la antrenamente, atunci când nu am destul timp, atunci când îmi pare că în fiecare zi fac unul și același lucru, deși boxul îmi ajută să mă debarasez de energia negativă, nu întâmplător după antrenamente îmi este ușor.
— Peste doi ani va trebui să face alegerea: ce să fii?
— Va fi o universitate, știu precis, dar încă nu am decis care anume. Într-un timp doream mult să devin arhitect, dar nu am învățat la școala de arte și acest lucru poate deveni un obstacol. Apoi am decis că voi lucra la poliție, dar, de asemenea, m-am răzgândit, acum cred că voi alege businessul și finanțele. Mai am timp să mă gândesc.
— Cu ce te-a atras arhitectura?
— Îmi vine greu să spun, dar mi-au plăcut întotdeauna casele, cum acestea arată. În copilărie desenam case, îmi plăceau seturile de construcție din care puteam construi ce-mi plăcea, să aleg ferestre, uși.
— Arhitectura nu este o influență a tatei? Sau fiul a început să construiască case mai devreme?
— Poate e așa, dar mi-a plăcut asta. Acum cu bucurie îi ajut tatei în rol de simplu lucrător.
— Dar tu îți ajuți cu plăcere tatăl și în acțiunile sale de caritate?
— Într-adevăr, sunt fericit să particip la ele. Când am adus jucării la grădiniță, trebuia să vedeți copiii, ce mult s-au bucurat de ele, ce ochi aveau.
— Dintre disciplinele de studiu care îți place?
— Matematica, deși nu întotdeauna pot rezolva orice, dar îmi place.
— Ce interese au azi cei de 16-18 ani?
— Diferite. Unii se ocupă de sport, alții pur și simplu comunică, cineva găsește cu totul alte preocupări. Da, și fetele apar, ele, de asemenea, sunt diferite, cu unele este interesant de a comunica. Care-mi plac mie? Cele vesele, sociabile. Eu? Eu deocamdată sunt cumpătat, pot să și glumesc, să ridic starea de spirit.
— La vârsta ta politica te interesează?
— Da, în ziua de azi fără ea nimic nu se face. Dar cred că ni se arată și ni se spune un lucru, dar de fapt totul se întâmplă altfel. Nu văd niciun sens să te implici în ea, dacă tu nu poți rezolva nimic și de tine nu depinde nimic. Alegerile le accept, trebuie să votezi.
— Viitoarea indepen-dență te sperie?
— Într-o oarecare măsură mă sperie, să nu ajung într-o situație dificilă, să nu pot găsi o soluție, am emoții că ceva nu va ieși cum trebuie.
— Ce le lipsește tinerilor din oraș?
— Terenuri sportive bine amenajate. Pe stadionul central s-au scos barele paralele, au rămas doar cele pentru tracțiuni, aș dori să mai fie și o scară. Aș dori să avem bowling și mai multe cafenele în care nu se fumează, nu se bea, în oraș pe acestea le numeri pe degete. Ne ducem rar acolo, la sărbători și la zilele de naștere.
