La o activitate în Ungheni, printre organizatori am văzut o femeie necunoscută, pe care am întrebat-o cine este şi ce face aici. „Sunt Larisa Cerguţa. Ajut aici”, a răspuns ea. Am dorit să vorbesc cu această ajutoare.
— Aveţi un nume rar.
— E numele de familie al soţului, el e din Hânceşti. Eu sunt din Buşila, numele meu de fată e Casian, în satul nostru sunt multe persoane cu acest nume de familie. Am fost cinci copii la părinţi, eu sunt cea mai mare. Am caracterul tatei.
— Se pare că sunteţi puternică şi, în acelaşi timp, veselă, iubiţi cântecul…
— Nu numai cântecul. Dacă aţi şti cât de mult iubesc florile. Merg şi admir păpădiile, tot ce înfloreşte în jur.
— Aţi absolvit şcoala din sat…
— Am absolvit 10 clase şi am plecat să învăţ la tehnicumul de industrie uşoară din Odesa. De ce am făcut această alegere? Mama a fost cusătoreasă şi vroia ca eu să învăţ a coase, să am oricând un câştig. Dar mie nu-mi plăcea, deoarece nu mi-ar fi ajuns răbdare să stau la maşină. Mi se zicea să învăţ de doctor, căci el e necesar oricând, dar nu eram bolnavă şi nu aveam nevoie de tratament. Nu am nevoie de el nici acum, la 55 de ani. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru sănătate. Am hotărât să învăţ a ţese covoare. După absolvirea tehnicumului am venit la Ungheni, aici tocmai se deschisese combinatul de covoare şi am fost luată la lucru ca ţesătoare. Peste un an s-a născut fiica mea.
— Unde aţi cunoscut soţul?
— În oraşul Odesa, unde el a făcut armata, apoi a lucrat la miliţie. De obicei, ne duceam cu fetele să ne plimbăm în parc. Odată s-au dus fără mine şi când au venit mi-au povestit că au întâlnit un băiat care înţelege limba moldovenească, deşi răspunde în rusă. A doua zi m-am dus cu prietena să văd cine-i. Iar el a venit cu un prieten cu care am făcut cunoştinţă şi care mai târziu mi-a devenit soţ. Ce-i drept, eu mai întâi i-am spus că mă cheamă Vera. Am început să ne întâlnim. El mă conducea de la discotecă şi îmi povestea că mama lui e bolnavă, că lui îi este greu şi eu îl compătimeam. Peste un an am venit cu el la părinţii mei, însă mama nu era de acord, căci aveam doar 19 ani.
— Vorbiţi de credinţă. Ea cum a venit?
— Odată soţul m-a ofensat mult şi atunci am găsit alinare în credinţă, mi-a ajutat să-l iert, ea în genere îmi dă mult.
— Câţi ani aţi lucrat la combinatul de covoare?
— 19 ani. Munca la combinat îmi plăcea foarte mult, îmi plăcea tura în care lucram, dar au început disponibilizările. Am plecat. Patru ani am vândut jucării la piaţă, cinci ani, până au crescut copiii, am muncit, ca mulţi alţii, în Rusia.
— Câţi copii aveţi?
— Am trei copii, Oxana, Carina şi Denis şi doi nepoţi. Acum una din ele e frizeriţă şi lucrează în Rusia, alta e în Polonia, fiul lucrează aici. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru copii. Mă rog să-i dea fiului o soţie după firea şi sufletul lui.
— Am înţeles că ajutaţi oamenilor.
— Aşa mi-i sufletul, vreau să le ajut tuturor. Iubesc foarte mult oamenii. Iată acum am fost la cimitir, am făcut ordine la mormintele pe care le cunosc, am pus flori.
— Ce vă leagă de Buşila?
— Acolo trăieşte o soră şi un frate, trebuia să mă duc să le ajut, dar sora mi-a spus că va face singură tot de ce e nevoie.
— Acum cu ce vă ocupaţi?
— Dimineaţa şi seara fac muncile casnice, iar ziua mă duc şi le ajut oamenilor, celor care au nevoie de ceva, de care am auzit.
— În familia dvs. toţi sunt aşa, mă refer la fraţi şi surori?
— Da, toţi sunt buni, deşi se miră de unde am atâta energie. Eu am înţeles, cu cât faci mai mult, cu atât mai mult îţi dă Dumnezeu. Îi sunt recunoscătoare pentru toate, în primul rând, pentru că îmi dă puteri să-i susţin pe alţii. El a slujit altora şi a murit pentru noi.
— Ce aţi dori azi?
— Aş vrea mântuire pentru toţi oamenii, să fie pâine pe masă si sănătate. Vreau ca oamenii să-şi zâmbească, căci la noi, dacă zâmbeşti, se gândesc că ceva nu e în ordine cu tine. Zâmbiţi-vă şi iubiţi-vă unul pe celălalt.
