Proiectul de lege prin care Serviciul de Informații și Securitate trece din subordinea președintelui țării în subordinea Parlamentului a fost votat în două lecturi. Proiectul a fost susținut de deputații Partidului Socialiștilor și cei ai Partidului Șor, în timp ce opoziția a protestat în plen, transmite IPN.
Proiectul a fost votat fără a fi examinat, doar în baza propunerii Comisiei juridice, numiri și imunități. Potrivit președintelui Comisiei, Vasile Bolea, propunerea a fost ca proiectul să fie votat în prima și a doua lectură (finală).
Inițiativa de a scoate SIS din subordinea președintelui a fost criticată de deputații din opoziție. Reamintim că ieri, în fața parlamentului a fost organizată o acțiune de protest. Președintele ales, Maia Sandu, a chemat oamenii să oprească „majoritatea oligarhică Dodon-Șor din tentativa de uzurpare a puterii”.
„Este un abuz anti-democratic pus la cale de persoana care a pierdut alegerile și încrederea poporului”, a declarat Maia Sandu, într-un briefing de presă.