Astăzi vorbim cu directorul Școlii Profesionale Ungheni, Vladimir Savin, un director, deși sever, dar cu dreptate, nepărtinitor, energic, responsabil, pe care îl doare inima pentru învățământul profesional, nu în zadar subalternii săi spun că el a făcut atât de mult pentru școală, atât de mult… Deci, vom afla, cât?
— Fiecare manager lucrează așa cum îi dictează inima. Ne ocupăm funcția nu pentru a ne numit directori, ci ca să asigurăm un proces calitativ de studii, astfel încât elevii și profesorii să aibă condiții de lucru mai bune. Aceasta este sarcina noastră ca manageri.
— Ce ați reușit să faceți?
— Știți cum este situația economică din țară și posibilitățile noastre, de aceea am lucrat mult cu proiecte, datorită cărora am investit în infrastructură și am creat condiții pentru procesul educațional. În plus, avem o echipă minunată. Mai precis? Cea mai mare problemă sunt, de obicei, căminele, așa că am început cu asta, am vrut să creez condiții pentru copii, să se simtă mai bine decât acasă. Astfel, căminul a fost complet renovat. S-au cheltuit mai mult de 3 milioane de lei. Nu se poate spune că acestea sunt doar proiecte, pentru că, de obicei, se prevede și participarea, contribuția noastră, altfel nu se va lucra cu noi. Am înlocuit acoperișul, au fost făcute blocuri sanitare la fiecare etaj, cantine cu plite germane, în camerele de odihnă există internet și computer, la etaje sunt instalate mașini de spălat automate și mese de tenis. S-a făcut reparație și în secțiile de locuit, fiecare are două odăi pentru 3 și 4 persoane.
— Ce cale v-a adus în învățământul profesional?
— Despre mine puteți scrie că mi-am dedicat întreaga viață învățământului profesional, pentru că nu m-am ocupat de altceva în afară de el. În 1981 am fost trimis la muncă la școala profesională din Ungheni, care mai târziu a devenit colegiu agricol, iar după un an am fost transferat ca maistru superior la această școală și de atunci am parcurs o cale, cum se spune, de la maistru la director. Conduc școala timp de aproape 18 ani.
— Unde sunt rădăcinile numelui Savin?
— Sunt din satul Grozesti, raionul Nisporeni. Numele meu corect e Sajin, dar s-a întâmplat așa că Sajin s-a transformat în Savin, cu toate că tata e Sajin și toate rudele sunt care așa, care așa.
— Astăzi, învățămân-tului profesional, ca și până acum, nu i se acordă atenție?
— Atitudinea din trecut există și acum, profesorii de la gimnaziu continuă să spună elevilor că, dacă veți învăța rău, veți pleca la școala profesională, astfel încât imaginea școlii noastre are de suferit, deși facem totul pentru a o îmbunătăți. De fapt, fără cadre bine pregătite, economia unei țări nu se poate dezvolta. Școala profesională are viitor și trebuie să ne întoarcem cu fața spre ea. Dacă continuăm să o tratăm nu nepăsare sau, chiar mai rău, o vom închide, atunci vom avea probleme cu personalul calificat. Învățământul profesional contemporan se confruntă cu o problemă foarte gravă – situația financiară nu ne permite să ținem pasul cu progresul tehnic, să achiziționăm echipamente moderne pe care le cere piața actuală a forței de muncă și numai în cooperare cu agenții economici putem pregăti cadrele necesare.
— Ce fel de specialiști pregătiți?
— Electricieni- electroniști-mecanici auto, mecanici auto, cusătorese, sudori electrici și cu gaz- instalatori, electricieni în construcții și electricieni pentru repararea și întreținerea echipamentelor electrice, bucătari, operatori și întreținere calculatoare. Băieții vin la noi după clasa a IX-a și studiază timp de 2 și 3 ani, după liceu nu vin, chipurile, nu ar fi prestigios. Din păcate, numai în țara noastră atitudinea față de învățământul profesional e așa, deși ar trebui să înțelegem că anume el este viitorul țării, desigur, dacă vrem să avem specialiști. Mă doare mult atunci când despre acest domeniu de studii se vorbește necuviincios.
— Faceți totul la fel de repede cum vorbiți?
— Fiind o persoană colerică, în general, nu-mi place să vorbesc mult, sunt mai importante faptele, deci și de la oameni cer mai multe fapte.
— Ce vă place când nu sunteți director?
— Ca toată lumea, am unele preferințe, am un teren de pământ, vie, fiind născut în codri, îmi place să lucrez via. Un timp m-am ocupat de albinărit, dar anul trecut am renunțat, pur și simplu, nu am timp suficient.
— Îl cheltuiți pe copiii altor oameni, spuneți-ne despre ai dumneavoastră.
— Sunt deja adulți. Pe Vlad, arhitectul, îl cunoașteți, Vitalie e la Chișinău, lucrează în OSCE. Sunt foarte mândru de fiii mei, deși acesta nu este meritul meu, ci al soției, o femeie minunată, întotdeauna simt sprijinul ei, ea este pilonul meu, este mereu alături de mine și cariera mi-am realizat-o datorită ei.
