Directorul executiv al Institutului de Inițiative Strategice, Vlad Kulminski, este de părere că președintele Igor Dodon a adus daune serioase Republicii Moldova în cadrul procesului de reglementare transnistreană. Potrivit lui, Igor Dodon încă în anul 2013 a promovat un proiect ce se referea la federalizarea Republicii Moldova prin crearea unui stat nou. După o perioadă de renunțare la această idee, șeful statului, spune Vlad Kulminski, a revenit la această idee, transmite IPN.
Vlad Kulminski susține că Igor Dodon a prezentat atunci planul de reglementare transnistreană ca un plan de bază pentru rezolvarea conflictului. „El se numește „Moldova federală” care prevede un stat, care de fapt este o structură supranațională. Nu este nici Republica Moldova, nici Găgăuzia, nici regiunea transnistreană, dar este al treilea stat, ceva nou. Aceasta a fost ideea acestui plan – să creăm un stat nou, care ar include trei subiecte de federalizare”, a declarat Vlad Kulminski în platoul postului de televiziune Jurnal TV.
Directorul executiv al ISS este de părere că și Partidul Democrat, care îl susține actualmente pe Igor Dodon, promovează interesele altui stat, referindu-se aici la interesele Federației Ruse.
Deputatul democrat Nicolae Ciubuc susține că PDM are anumite angajamente de susținere a Guvernului condus de Ion Chicu, care promovează vectorul european, politici sociale și economice. „În ce măsură poate fi implementat un astfel de scenariu care a fost prezentat de șeful statului la o anumită etapă? Or, noi știm care sunt atribuțiile și competențele șefului statului. Până la urmă, e de datoria noastră ca deputați și cetățeni ai acestei țări să apărăm independența și integritatea acestei țări”, a explicat democratul.
Deputatul Platformei DA Iurie Reniță susține că în raport cu regiunea transnistreană și cu Republica Moldova președintele Igor Dodon promovează o politică a Federației Ruse. „Este prea evident și un doar un miop nu poate vedea și conștientiza aceste momente. De aceea, vorbeam de responsabilitatea politică a fiecărui deputat, a fiecărui actor politic”, a menționat parlamentarul.