Satul Todirești își dezvăluie bogăția culturală și istorică prin intermediul unui muzeu cu totul special. Am avut privilegiul să discutăm cu Viorica Culeac, directoarea Căminului Cultural Todirești și una dintre păstrătoarele acestei comori locale, care ne-a dezvăluit povestea din spatele creării și evoluției muzeului satului.
Inițiativa de a deschide un muzeul al satului Todirești, comuna cu același nume din raionul Ungheni, a luat naștere chiar în mijlocul pandemiei, ca o modalitate de a reînvia amintirile și valorile comunității.
În timp ce Viorica Culeac ne-a purtat prin galeria exponatelor, am admirat cămășile de cânepă, covoarele străvechi și alte obiecte de o inestimabilă valoare istorică, care își găsesc acum un loc de cinste în muzeul satului.
Muzeul Todirești nu este doar o colecție de obiecte vechi, ci și un loc deschis pentru toată lumea, unde trecutul și prezentul se întâlnesc într-o armonie remarcabilă. Elevii, localnicii și vizitatorii sunt întâmpinați cu bucurie și ospitalitate, iar fiecare obiect din muzeu păstrează o poveste unică, spusă cu mândrie de către gazda noastră, Viorica Culeac.
Așadar, în această poveste captivantă, descoperim că fiecare obiect din muzeu și fiecare amintire păstrată contribuie la moștenirea culturală a satului Todirești și la transmisia valorilor către generațiile viitoare.
Foto: Maria Zazuleac
— Se știe că satul are prezent și viitor, dacă își cunoaște trecutul. Satul Todirești nu este restanțier la acest capitol, căci are un muzeu al localității care reflectă oglinda trecutului și prezentului în care trăiește satul. Când a fost înființat muzeul și de către cine?
— Muzeul satului nostru a fost înființat în perioada pandemiei, la inițiativa primarului Victor Baltag, atunci când nu prea aveam activități culturale. Exponatele însă a început să le adune ceva mai înainte fosta șefă a căminului cultural, Liuba Cojocaru. De la săteni inițial au fost adunate câteva prosoape și fețe de pernă. Mai apoi acest lucru l-au continuat actualii specialiști ai Casei de Cultură Todirești.
— Cunoaștem că satul Todirești este unul bogat în tradiții și obiceiuri populare, poate de aceea v-a venit ușor să adunați aceste exponate?
— Cu siguranță. Din acest considerent, tot în timpul pandemiei împreună cu Elizaveta Mămăligă, specialistă a căminului cultural, am lansat proiectul „Veșnicia s-a născut la sat”. Mergând prin sat pe la săteni vedeam lucruri de o însemnătate istorică mare, dar care nu erau puse la loc de cinste. Le aduceam la cunoștință că facem un muzeu al satului. Astfel, am început să adunăm în lada de zestre a muzeului lucruri de o valoare inestimabilă. Tot ce adunam postam pe Facebook, ca mai târziu cei care vedeau postările să ne anunțe telefonic că ar putea să ne ofere un covor vechi, un prosop sau alte lucruri de valoare istorică.
— Am văzut în muzeu lucruri de o vechime mare care atrag atenția vizitatorilor. Ați putea să ne vorbiți despre unele din ele?
— La noi toate lucrurile sunt de mare preț. Avem cămăși cu gură foarte vechi, făcute din cânepă, de prin anii 1900 și un sunduc din 1901, avem covoare vechi care au mai bine de 100 de ani. Am fost norocoși să avem în expoziție o broboadă foarte veche, care la fel are 100 de ani. Păstrăm icoana de cununie din anul 1914, dar și certificatul de înregistrare a căsătoriei, (icoana a fost sfințită mai apoi, în anul 1920).
în căutarea exponatelor. Foto: Viorica Culeac
— Cine vizitează muzeul, cine îi ghidează?
— Muzeul e deschis mereu pentru toată lumea, toți doritorii pot veni să-l viziteze. Ne pășesc pragul elevii, pedagogii școlii din sat, copiii de la grădiniță și oricine din oaspeții care vin cu anumite ocazii la căminul cultural. În calitate de oaspeți sunt și oamenii de la care am colectat lucrurile, fie părinți, fie bunei. Le citim bucuria pe față atunci când ei văd că orice obiect se păstrează aici cu sfințenie.
— Cât de important este ca fiecare localitate să păstreze memoria locală pentru generațiile care vin?
— Este de datoria noastră să contribuim la păstrarea patrimoniului nostru strămoșesc. Noi, todireștenii, suntem și am fost un sat cu oameni gospodari și ne doare sufletul pentru ceea ce ne-au lăsat ca moștenire, după nopțile nedormite, stând la lampa cu gaz, împletind și croșetând. Suntem datori să le păstrăm și pentru nepoții nepoților noștri. Nici un loc de pe pământ nu e mai scump şi mai sfânt decât locul unde te-ai născut, decât leagănul copilăriei tale, unde oamenii şi-au păstrat comoara sufletească a neamului, aducând-o până în ziua de azi, până la noi.
