În ediția de azi interviul Tête-à-tête e cu psiholoaga Violeta Procopciuc de la Centrul Raional de Resurse pentru Educația Incluzivă Ungheni. Am discutat cu dumneaei despre violența fizică între copii în școli, de ce le vine greu polițiștilor să documenteze aceste cazuri, de ce victimele nu doresc să raporteze actele de violență, ce soluții vede ea cum am putea deveni mai empatici, de ce copiii își doresc popularitatea pe rețelele sociale și ce consecințe au acestea asupra lor.
— Conform unei statistici de la Inspectoratul de Poliție Ungheni în 4 ani (2018-2021) polițiștii au documentat 8 cazuri de violență fizică între copii la școală. Ecaterina Rusu, ofiţer principal în cadrul Secţiei de Securitate Publică a IP Ungheni, ne spunea că e foarte dificil să documenteze cazurile de violență fizică, multe nici măcar nu sunt raportate. De ce?
— Violența fizică e adânc înrădăcinată în cultura noastră moldovenească. Maturii atât de mult s-au adaptat la acest stil că mulți nici nu reacționează. O îmbrânceală, o lovitură sau chiar aceeași pișcătură o consideră de cele mai multe o formă de joacă între copii și atunci de cele mai deseori ori cazurile de violență fizică nici nu mai sunt raportate la organele abilitate. La Poliție sunt așa de puține cazuri documentate, pentru că în mare parte maturii decid să le rezolve ei între ei fără a sesiza organele de drept. Pe de altă parte, puțin intervin și lasă lucrurile așa cum sunt. În foarte puține situații cazurile de violență fizică ajung în vizorul poliției.
— De ce victimele violenței fizice nu doresc să meargă la poliție ca să fie documentat cazul lor?
— În cele mai multe cazuri victimele nu doresc din cauza fricii. Pentru că mai există amenințarea că ar mai putea fi supusă violenței. Mai poate fi la mijloc sentimentul vinovăției. Victima din varii motive reale sau imaginare poate să se simtă vinovată și că bătaia care a primit-o să o înțeleagă că e ceva bine-meritat, că a fost ceva normal. Cazurile sunt foarte diferite, dar, în mare parte, copiii, care provin din familii, unde la tema zilei este abuzul și mai aud fraza veche că „bătaia este ruptă din rai”, atunci aceștia sunt mai predispuși ca să-și rezolve anumite chestiuni cu ajutorul violenței. Din nefericire, pentru o mare majoritate a populației Republicii Moldova este ceva normal ca să-ți soluționezi problemele anume prin pumni, injurii.
— Credeți că aceste cazuri de violență fizică ar putea fi reduse?
— Mi-aș dori foarte mult, dar văd la partea tânără a populației că telefonul pentru ei este cel mai la îndemână mijloc, ei nici nu merg la baie fără el și atunci orice fac ei aleg să publice pe rețele și din câte am observat ei nu sunt empatici, ci atrași pe senzație și vor să facă parte din această senzație.
— Ce soluții vedeți dvs. ca să devenim mai empatici?
— E vorba doar de schimbare de mentalitate. Majoritatea populației actuale a Republicii Moldova încă suntem din vechiul aluat, care avem mentalitate post-sovietică. Trebuie să treacă ani ca să o schimbi. Observ că avem adolescenți, care gândesc altfel, și îmi pun mari speranțe că ei vor fi acei care vor aduce schimbarea mentalității și vom trăi într-o comunitate armonioasă. Mă pune în gardă, după cum am menționat anterior, că prea mulți doresc să fie în vizor, să atragă senzaționalul, să fie lideri.
— Din ce cauză ei își doresc vizibilitatea aceasta?
— În mare parte, că au stima de sine scăzută. Nu au încredere în forțele proprii și atunci ei își construiesc o platformă, care în realitate nu îi reprezintă, dar din motiv că le plac să primească like-uri ei merg pe formula să dea ceea ce vor ceilalți. Foarte mulți adolescenți suferă și vă dau aici un exemplu: dacă prietena mea postează o poză și primește foarte multe aprecieri și dacă eu nu primesc like-uri, atunci eu sufăr și apare sentimentul acesta de inferioritate, care duc la depresii grave, care necesită intervenția specialiștilor. Cu regret vă spun că am avut și cazuri de tentativă de suicid numai pentru faptul că nu au primit aceste like-uri.
— Cum pot părinții să-i ajute pe acești adolescenți?
— Părinții adolescenților de azi, sunt acei copii care în anii 90 au rămas fără atenția părintească și cumva asta se răsfrânge asupra copiilor lor. Apoi, urmează valorile care le are fiecare familie. Foarte mult depinde de aceste valori. Dacă li s-a spus că părerea comunității e mai importantă decât ceea ce cred ei, atunci copilul desigur că va recurge la orice pentru a fi vizibil. Mă întorc la geneza familiei și la ce a „plantat” acolo mama și tata. Dacă copilului i s-a spus doar cuvinte urâte în adresa lui sau a fost comparat cu altcineva, spunându-i-se că e mai puțin bun decât colegul sau vecinul, atunci el va crește cu sentimentul că nu e prea bun și va face orice pentru ca să atragă atenția asupra sa. Un exemplu frumos ar fi, atunci când mergem într-un loc public și copilul vorbește prea tare să-i spunem că ar trebui să vorbim mai încet, pentru că deranjăm și nicidecum că mă faci de rușine. Noi punem accent și pe personalitatea sa și pe a celor din jur, nu inducem sentimentul de inferioritate la copil, dar îl facem să înțeleagă că face parte dintr-o comunitate.
