Fiodor Topor, vinificator emerit al țării, cavaler al Ordinului Republicii, cetățean de onoare al orașului Ungheni, Personalitate a anului 2005, nominalizat la acest titlu înalt de cititorii ziarului „Unghiul”, legendă a vinificației. Pe 22 august, această persoană uimitoare și foarte respectată, care, părea, în viață nu cunoaște nimic altceva în afară de întreprinderea sa și activitatea ei de succes, își sărbătorește următoarea aniversare. Era imposibil să stai departe de un eveniment atât de important în istoria întreprinderii și a orașului. Deși eroul zilei s-a retras deja din activitate, rolul său în câștigarea faimei vinurilor din Ungheni, în formarea industriei vinului, a întreprinderii „Ungheni-Vin”, la care a muncit timp de jumătate de secol cu devotament, nu s-a redus.
Cu publicația de astăzi, ziarul „Unghiul” începe un ciclu de materiale – fragmente din cartea autobiografică „Destinul” de Tudor Topor care, cu același succes, ar putea fi numită „Sufletul”.
Iată ce scrie autorul în prefața operei sale de 578 de pagini: „Acum, ajuns la o vârstă înaintată, revin din ce în ce mai des la trecutul greu, chibzuind asupra sorții mele extraordinare, a muncii grele, dar interesante. Am scris cartea nu atât pentru mine, cât pentru cei care vor veni după mine, după generația mea… Dorința de a scrie a apărut în timpul lungii mele cariere. Întotdeauna am iubit disciplina, am respectat subordonarea, ordinea și organizarea în orice, onestitatea, angajamentul și cumsecădenia. Apreciez aceleași calități și la oameni.
În carte am încercat să amintesc toate evenimentele mai mult sau mai puțin importante din viață, să povestesc despre munca mea de la primii pași. Aș dori să subliniez că am dedicat aproape jumătate de secol colectivului SA „Ungheni-Vin”. Aceștia au fost cei mai buni ani din viața mea.
Eu, probabil mulți alții din generația mea, am avut o copilărie grea. Soarta a fost destul de crudă cu mine, m-a făcut vulnerabil și neprotejat în fața vieții… Am văzut lumina zilei în satul Kamenskoe, raionul Arciz, regiunea Odessa, Ucraina, unde au trecut anii mei de tinerețe. Aici mi-au fost hărăzite amărăciunea și „dulceața” muncii fizice epuizante și grele, am învățat disciplină, organizare și ordine. De aici a început calea mea în viață care s-a dovedit a fi deloc ușoară, în schimb, interesantă și, în general, fericită. În această carte, vorbesc despre părinții mei de care cu greu îmi amintesc, despre rude, prieteni, colegi de școală, colegi de muncă, familie, copii, nepoți. Desigur, despre munca la unul dintre cele mai importante sectoare strategice ale economiei Moldovei – vinificație și viticultură.
Sunt fericit că soarta a făcut să mă întâlnesc cu mulți oameni minunați. Aceștia au fost colegii mei din cadrul ministerului de ramură, colectivele întreprinderilor pe care le-am condus – fabricile de vin din Bravicea și Pârlița (SA „Ungheni-Vin”), cu care am împărtășit tristețe și bucurie, succese și eșecuri, dar am cunoscut și multe lucruri bune. Am reușit să obținem anumite succese în dezvoltarea și formarea întreprinderilor unde am lucrat, să le apărăm integritatea, independența, să transpunem multe idei bune în viață. Da, trebuie să recunosc că am făcut greșeli, dar am muncit întotdeauna cinstit, am fost foarte disciplinat, m-am străduit să fiu corect în raport cu angajații, dând prioritate profesionalismului și devotamentului față de muncă, apreciind specialiștii capabili, disciplinați, cu abilități organizaționale. Am prețuit oamenii cumsecade, care nu sunt slugarnici, ci prin sârguința, sinceritatea și onestitatea lor trezesc respect.
Desigur, nu am trăit în zadar, am adus anumite beneficii societății, ceea ce îi doresc generației viitoare.
75 de ani este vârsta potrivită pentru a încetini ritmul, a respira aer curat și a te întreba: ce ai făcut în viața ta relativ lungă, ce vei lăsa în urmă pe acest pământ frumos, sub acest soare blând care a strălucit, strălucește și va străluci după ce vei pleca?”
Au trecut 10 ani…
