„Viața începe acolo unde se termină frica” – Osho, filosof indian.
Viața e o aventură, un drum care nu încetează niciodată, cu o destinație imaginară. Tot ce poți face, e să te bucuri de ea prin ce îți oferă. Nu exista un singur drum al vieții, fiecare cale are mai multe poteci, care pot duce cu totul în alte locuri. Tot ce trebuie de făcut e să avem curajul de a le urma, iar dupa, puterea de a continua pe cel pe care îl alegi.
Bob Marley, cântăreț de muzică reggae, Jamaica spunea că „Viața e un drum mare cu multe semne”, iar Dante Alighieri afirma: „Viața e un drum grabnic spre suferință”.
Cel care îi cunoaște traiectoria și obstacolele, poate să constate cât de bună sau anevoioasă este de fapt. Fiecare decizie pe care o luăm în viață ne construiește nu doar caracterul, dar și drumul pe care îl urmăm mai departe. Fiecare pas e o cărămidă care ne face mai puternici. Nu trebuie să ezităm a risca, căci viața e prea scurtă pentru a regreta drumul pe care nu l-am urmat din cauza fricii.
Adesea ne întrebăm care drum este cel mai bun pentru noi, pe ce cale ar trebui să mergem, care ne va aduce cât mai multă fericire si cât mai puține regrete. Cu suficientă inspirație și determinare putem face alegerea cea mai bună pentru noi. Fiecare om are drumul lui în viață. Uneori poate să pară ușor, alteori presărat de obstacole. Fiecare zi poate să fie cea mai bună sau una ca toate celalalte, dar asta depinde de noi și de perspectiva pe care o avem asupra vieții. De cele mai multe ori, noi înșine ne punem singuri obstacole în drumul nostru, iar când realizăm că nu am ales cea mai reușită cale, devine prea târziu…
Atunci când firul vieții persoanelor dragi se întrerupe, realizăm cât de efemeră este viața, însă nu toți cei care pleacă sunt uitați.
Unii rămân pentru totdeauna acolo unde contează cel mai mult în sufletul nostru. Le simțim însă lipsa în tăcerile lungi, în gesturile mici, în momentele în care instinctiv am vrea să le spune ceva, dar nu mai putem. Și totuși, sunt acolo într-o amintire care încă ne face să zâmbim printre lacrimi, într-o vorbă pe care o auzim în gând. Pentru cei care i-am iubit cu adevărat, moartea nu e sfârșitul, e doar o absență fizică. Atât! Iubirea rămâne, dorul crește, iar memoria lor ne însoțește la fiecare pas, pentru că nu-i uităm, pentru că încă îi iubim.
