Priviți fotografia: acestea sunt colecțiile de ziare care au fost editate și distribuite cititorilor, dar și diferitele mențiuni cu care a fost apreciată munca colectivului redacțional pe parcursul celor 20 de ani de activitate, aniversare ce a avut loc pe 20 iulie curent. Iar astăzi, 22 septembrie, țineți în mână și citiți ziarul ”Unghiul” cu numărul 1000.
Prin iureșul problemelor, greutăților, tuturor impedimentelor de ordin politic și financiar, am reușit să rezistăm și să susținem cu bine examenul de viabilitate, să creștem și să ne maturizăm, pentru ca oamenii care citesc ziarul să vadă lumea așa cum este ea, fără înflorituri și șlefuirea imaginii celor care s-au tot perindat și continuă a se perinda pe la guvernare sau a partidelor și mișcărilor politice, ne-am păstrat cu sfințenie statutul de ziar independent, de presă liberă care nu se vinde pe doi bănuți. Și în trecut, și în prezent, și pe viitor finanțatorii noștri sunteți și veți fi numai dumneavoastră, dragi cititori, care abonați sau procurați ziarul. Ordinele administrative și comenzile politice nu au ce căuta în activitatea noastră.
Ziarul cu numărul 1000 nu e o sărbătoare, ci doar un bilanț, un motiv de a merge mai departe. Indiferent dacă plouă, ninge, se duc lupte politice aprige, economia se clatină, cresc prețurile, noi facem totul pentru ca să aducem în casele cititorilor cele 48 de numere de ziar în fiecare an.
În cei deja peste 20 de ani de activitate, 9 membri ai colectivului redacțional au editat și distribuit mai mult de 7 milioane 740 de mii de exemplare de ziar, pentru tipărirea cărora s-au folosit peste 300 de tone de hârtie, sau ca să vă imaginați mai bine ce înseamnă cantitatea respectivă – acestea-s 5 vagoane de cale ferată.
Astăzi citiți ziarul ”Unghiul” cu numărul 1000, săptămâna viitoare – 1001, și tot așa în continuare săptămână de săptămână, lună de lună, an de an…
Nicolae Sanduleac,
directorul ziarului ”Unghiul”