Atunci când a intrat în redacția noastră, m-a izbit la Veronica Efrim vocea ei moale, caldă. Vocea aceea care te predispune să o asculți și să o asculți fără a te simți obosit, asemeni unui râu de munte. Mai târziu, în timpul discuției noastre, avea să-mi dea un stick memory, care avea să-mi dezvăluie că ea e o persoană înconjurată de lumină, de culori, de natură. Chiar trăiește prin ele, e o singură ființă cu ele. Veronica e pictoriță, absolvind Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, e designer-interior, aceasta o certifică facultatea pe care a făcut-o și e fotografă amatoare de vreo 2 ani. Mai cochetează această tânără corneșteancă și cu designul vestimentar.
Nu-i place ca-n tot ceea ce face să predomine griul. „Culorile vii pe care le aleg în tablourile mele, în hainele pe care le cos, în pozele mele îmi reflectă personalitatea mea – optmistă, deschisă, entuziasmată. Nu am o culoare preferată, îmi plac mai multe.Toate culorile de pe spectrul cromatic. Prefer să folosesc contraste, de exemplu roșu lângă verde, albastru lângă oranj, galben lângă violet. În multe lucrări de ale mele de observă asta. Apoi, pornind de la contraste, mai creez și alte nuanțe și le aplic în proporții diferite. Încerc să fac un echilibru între ele”, îmi spune interlocutoarea mea.
„Arta pentru mine este totul, este viața mea. Eu am fost lăsată pe pământ pentru a picta, fotografia…”.
De când și cum a venit în viața ei pictura Veronica ne spune că a moștenit talentul de la mama, iar atunci când a înțeles că fără artă nu poate trăi a fost prin clasa V-a, VI-a. „Pot să vă spun cu certitudine că arta pentru mine este totul, este viața mea. Este felul de a mă exprima, este ceea ce simt, ceea ce port în suflet, fără de care nu pot trăi, căci așa m-am născut. Se spune că fiecare om primește un dar anume, atunci când se naște, e creat să facă ceva pe acest pământ. Eu am fost lăsată pe pământ pentru a picta, fotografia…”, îmi zice ea. Anume în acea perioadă de adolescență înțelege că poate mai mult. Deși, nu urmează Școala de Arte din orașul Cornești, care e foarte aproape de satul ei de baștină Cornești, Veronica merge direct, după absolvirea gimnaziului, la Colegiul „Alexandru Plămădeală” din capitală. Își modifică stilul de-a lungul anilor. De la peisaje, natură statică, până la abstracționism. „Acest lucru s-a întâmplat treptat, pentru că tu ca personalitate te dezvolți și în consecință și modalitatea de a picta se schimbă. Tu altfel înțelegi arta, viața și îți dorești ceva care să te reprezinte, ceva prin care lumea să recunoască că lucrarea e anume a ta și nu a altui pictor”, îmi explică tânăra artistă.
„La noi oamenii dau bani pe reparații costisitoare, pe nunți simandicoase, însă puțini, chiar foarte puțini sunt din acei care vor da bani pe o pictură”
În atelierul ei vei găsi câteva sute de tablouri. Multe dintre ele au fost admirate în diverse expoziții. „ Au fost expuse lucrările la Centrul Cultural-Expozițional „Constantin Brâncuși”, hotelul Leogrand, expoziții de grup la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo”, în casa de cultură din satul natal, iar în Ungheni am participat la Zilele Orașului, unde a fost vernisată o expoziție pe Piața Independenței. Altele le-am vândut”, îmi enumeră Veronica acolo unde lumea i-a admirat talentul. Și totuși acestea rămân a fi o plăcere a sufletului pentru interlocutoarea mea. „Nu e atât de ușor în Republica Moldova pentru un tânăr artist.
Oamenii încă nu au mentalitatea asta ca să cumpere un tablou, ca să se bucure de artă. La noi oamenii încă mai dau bani mulți pe reparații costisitoare, pe nunți simandicoase, însă puțini, chiar foarte puțini sunt din acei care vor da bani pe o pictură. Dacă uneori se mai găsește vreun cumpărător în permanență acesta încearcă să te convingă că prețul cerut pentru o lucrare e mare și că trebuie să-l vinzi pe bănuți. Ca să ai un succes mai mare trebuie să te orientezi și să faci ceea ce cere piața, să îți faci publicitate pe internet, unde ai posibilitatea ca să îți vadă lucrările cineva de peste hotare. Acolo poți să obții succes pentru că e o altă percepție a artei”, îmi spune părerea ei despre artiștii la început de cale din țara noastră.
Captează frumusețea pe care mulți o consideră banală
De vreo 2 ani Veronica Efrim imortalizează în poze natura Corneștiului. „Uneori nu îmi reușește să captez frumusețea ciocănitorii, a unei veverițe sau a unui fluture. Alteori din prima. Deci, pasiunea aceasta de a fotografia te învață să fii atent, răbdător și la alte aspecte din ceea ce ne înconjoară. Aspecte care ţin de sensibilitate, de perspectivă, introspecţie. Îţi aduce starea aceea de liniște sufletească, de împăcare cu tine și cu lumea din jurul tău şi multă bucurie, ca să nu spun de fericire”, îmi evocă motivele pasiunii ei de a fotografia. Veronica îmi spune că nici într-un caz nu îi place să fotografieze la nunți sau cumetrii.
Cum reușește Veronica să găsească timp pentru toate pasiunile ei?
„Am o agendă. Îmi notez aici toate sarcinile pentru o zi. De obicei, îmi rezervez câte o zi din săptămână pentru fiecare pasiune, pe lângă treburile casnice pe care le fac. De exemplu, luni sau marți eu pictez, dacă am vreun tablou la comandă atunci mai e nevoie de o zi. Câte 3-4 ore eu pictez. Îmi scriu când am început tabloul și când l-am terminat. Astfel, îmi calculez cât timp îmi ia.
Pentru poze e cam tot așa. Dar, dacă observ ce îmi atrage atenția, atunci las totul, îmi iau aparatul de fotografiat și aștept momentul când pot să imortalizez ceea ce m-a frapat. Nu pot să trec impasibilă pe lângă o pasăre și eu să nu o fotografiez”, îmi explică dânsa.
