Duminică Tamara a venit la Dana. Văzând în ce stare este sora ei mai mică, a început s-o mus- tre: „Dana, de ce ești așa de egoistă? Ai uitat că ai fiică care are nevoie de tine, doar ea are șaisprezece ani, ei îi trebuie căldură sufletească, o vorbă de mamă, ce faci tu? A trecut aproape jumate de an, ajunge atâtea lacrimi, morții cu morții și viii cu viii, obișnuiește-te cu gândul că Valentin nu mai este. Am înțeles că nu mai lucrezi educatoare, te-au trecut la spălatul veselei, vezi ce face nepăsarea ta? Lucrează, fii ca înainte energică, activă și totul va fi bine”.
Dana a început să plângă, spunând: „Nu pot, eu nu cred că el nu o să mai vină, eu toată vremea îl aștept, nu pot trăi fără Valentin”. Dana nu se putea opri din plâns. Tamara, văzând că degeaba pierde timpul vorbind cu Dana, i-a zis Galinei s-o petreacă și i-a spus:
– Eu am să mă gândesc cum s-o scoatem noi pe Dana din depresia ei.
Tamara s-a înțeles cu vecina ei, Snejana, care nu demult venise din Rusia, s-o ia pe Dana la lucru. Femeia lucra la construcție, avea o brigada de tineret care se ocupa cu finisarea în apartamente. Dana, auzind de așa schimbare, s-a învoit și peste câteva zile a plecat în Rusia.
S-a acomodat repede cu lucrul, a trimis bani Galinei din prima lună de lucru, iar în a doua lună Tamara a fost sunată de Snejana că Dana nu vrea să lucreze, ceasuri întregi se uită într-un singur punct, nici nu te vede, nici nu te aude. Tamara s-a îngrijorat, a sunat-o pe Dana, dar ea nici nu voia să vorbească, i-a spus că Galina a dat toate examenele pentru clasa a noua pe note bune și că îi duce dorul.
Totul se schimbase spre bine, dar pe la jumătatea lui iulie Snejana a sunat și a spus că Dana s-a aruncat în gol de la etajul cinci. Tamara era șocată, nu știa cum să-i spună Galinei de tragedia ce s-a întâmplat în familia lor. De adus acasă nu putea fi nici vorbă, căldurile erau mari și nu aveau bani, s-a dus Tamara și Galea și au înmormântat-o în Rusia.
Nu mai putea fi vorbă ca Galina să învețe, s-a aranjat în brigada unchiului Ion, soțul mătușii Tamara. La început îi venea greu, apoi s-a obișnuit, mai erau tineri de vârsta ei și lucrau împreună.
Peste doi ani l-a întâlnit pe Vitalie, un tânăr cu trei ani mai mare decât dânsa, care lucra electrician și părea a fi un băiat bun. I-a făcut cunoștință cu Tamara, cu soțul ei, Ion, le-a plăcut la toți, au făcut o nuntă mică într-un local. Peste vreo trei ani a născut un băiat, pe urmă o fetiță, dar nu era Vitalie om de familie, el nu iubea copiii, nu-i lua în brațe, nu-i săruta, nu-i mângâia. El voia numai baluri și petreceri, restul nu-l interesa nimic. Într-o bună zi nu a mai venit acasă, a dispărut, lăsând-o pe Galina singură fără bani, cu doi copii mici.
Se străduia Galina să câștige bani cum putea, ducea copiii la grădiniță și lucra servitoare în două, trei locuri, uita de odihnă, dar i-a crescut, i-a învățat, le-a făcut și nunți.
La vârsta de patruzeci și patru de ani i-au depistat cancer la sân. Auzind diagnoza, Galina s-a întristat nespus, bani nu prea avea și doar se spune că cancerul se lecuiește gratis, nu este drept, nu ai bani – nu se uită nimeni la tine. Un an de zile a ținut piept la toate chimioterapiile efectuate și alte investigații pentru tratarea cancerului și în sfârșit i-au făcut operația.
Galina spera că operația a stopat cancerul, dar, simțindu-se fără putere, cu dureri acute la piept, s-a gândit că boala progresează. Groaza și disperarea o apăsau greu. Era într-o situație critică, pașaportul nu-l avea, bani nu avea, ce să facă? Încotro s-o apuce?
Seara Vera a intrat să vadă cum se mai simte Galina. Din urma ei a intrat Nicanor. Privind-o pe Galina culcată, întrebă grosolan: „ Dar cine crede că aici e casă de odihnă?”. Vera îi spuse: „Ea a venit cu noi, dar s-a îmbolnăvit”. Nicanor nu se ogoia: „N-am înțeles, dar cum de ați luat cu voi sufletul acesta? Voi nu vedeți că ea este grav bolnavă? Ce să fac eu acum cu ea?”. Vera i-a răspuns: „ Să fii om al lui Dumnezeu, să-i întorci pașaportul, să-i achiți banii, s-o urci în tren și s-o trimiți în Moldova”. „ Nu, eu nu mă ocup cu binefacerea, ea are pe cineva? Dați-i telegramă să vină și s-o ia pe mama lor acasă”, a răspuns Nicanor.
Toate convorbirile acestea le asculta Galina și îi era foarte greu pe suflet, se gândea: cui să-i dea telegramă dacă copiii ei câțiva pași nu voiau să vină s-o vadă, s-o ajute măcar cât de cât, dar nu încă să vină la mii de kilometri. Și începu să plângă amarnic.
Vera l-a convins pe Nicanor s-o ajute pe Galina să ajungă acasă în Moldova. Nicanor i-a întors pașaportul, i-a achitat o mie cinci sute de euro și Galina în două zile a ajuns în Moldova.
Vera, înainte de a pleca Galina din Portugalia, i-a dat un sfat: „Nu te duce acasă, du-te drept la spital la medicul care te-a lecuit, o să te controleze și va depista ce ai, nu da banii la copii, lasă ei să muncească și să strângă bani, tu ai mai multă nevoie de ei”.
Galina așa a și făcut, a ajuns pe la ora două la Chișinău, s-a dus la spital. Nina, medicul care a tratat-o, era pe loc. A făcut controlul și i-a zis: „Tu ai lucrat, rana nu era prinsă bine, ai traumă, s-a infectat, trebuie numaidecât urgent să curățim rana, să facem intervenție chirurgicală”. Galina timp de o săptămână a fost controlată și efectuate toate intervențiile. După zece zile Galina a ieșit din spital.
A vorbit cu Vera și aceea i-a dat sfat: „Nu ai ce căuta acasă, găsește foaie de odihnă la sanatoriul nostru „Codru”, du-te la aer curat, odihnește-te, însănătoșește-te, ai grijă singură de tine. Tu trebuie să te însănătoșești, numai așa îți vei îndeplini ceea ce dorești”.
Galina, meditând la cele spuse de Vera, așa a și făcut. S-a dus prin magazine și a procurat câteva haine necesare, a făcut rost de biletul de odihnă și a plecat la sanatoriu.
Galina se odihnea prima dată, nici nu-i venea a crede că poate să se simtă așa de bine, totul era frumos, aer curat, codrii frumoși și verzi, era ca în vis. Se plimba dimineața și seara la aer curat. Avea și un tratament ușor, în fel de băi medicamentoase, înot în piscină, gimnastică ușoară. Pe zi ce trecea se simțea tot mai bine. Când s-au terminat zilele de odihnă, nu-i venea să plece acasă
La câteva zile au venit fiica cu feciorul la ea în ospeție și, mirați, au întrebat-o: „ Dar parcă nouă ne-a sunat dna Vera să venim să te luăm acasă că ești mai gata, tu ce, ți-ai revenit? Ori au fost minciuni, mata dimpotrivă parcă ai întinerit”.
Galina le zise: „Străinii au avut grijă de mine și m-au pus pe picioare, dar voi am înțeles că vă sfădiți de la apartament, așa e ?”. Ei au tăcut și nu au zis nimic. Atunci Galina le-a zis: „ Luați-vă grijă de la apartament, eu îl voi scrie pe numele acelui suflet care va avea grijă de mine, dar în voi eu nu am nădejde, îmi pare rău că v-am crescut atât de egoiști. Am să mă aranjez la lucru, voi strânge bani și voi face reparație, voi procura și draperii noi, că de treizeci de ani nu le-am înnoit. Am eu de împlinit visele mele, da vouă vă dau așa sfat: Alexandru, tu ești căsătorit cu o fată frumoasă, deșteaptă care ți-a născut o fetiță, fii bun și o stimează, lucrează, banii să-i dai soției și crește-ți fiica să știe de tată și de mamă. Cum ți-a fost ție fără tată? Dacă mai vii la mine când ea te va alunga, să știi că nu am să te primesc. Da tu, Rodica, ia-ți grija de la banii mei, nu lucra trei zile în săptămână, găsește-ți de lucru și lucrează toată săptămâna, cred că îți este clar?”.
Spunând astea Galina s-a despărțit de copii. Ei au rămas șocați, niciodată mama lor nu le-a citit lecție de bun-simț.
Timp de un an de zile Galina a tot strâns bani. Se aranjase la un atelier de croitorie, primea bani buni, a procurat toate materialele de construcție și singură a reparat apartamentul așa cum i-a plăcut. A procurat draperii frumoase și le-a aranjat. Își privea apartamentul și nu-i venea a crede că este apartamentul ei. De la soțul Verei a aflat că zilele acestea va veni Vera din Portugalia.
Acum o aștepta cu nerăbdare pe buna ei prietenă. Din timp a procurat o sticlă de șampanie, a umplut frigiderul cu diferite produse. Sâmbătă seara Vera i-a bătut la ușă, s-au cuprins și multă vreme au petrecut împreună.
